Viorel Marineasa

 

 

 

(România)

 

 

MOARE TITO, SE PREGĂTEŞTE MILOŞEVICI

 

 

 

 

 

Nu-mi trece prin cap nimic de la care s-ar putea porni. Vestea m-a luat prin surprindere. Azi dimineaţă am aflat că sunt şi sârb. M-am mirat că nu ştiu sârbeşte. Am întrebat: ce sârb mai îi şi ăsta care nu ştie sârbeşte? Nu-i nimica, sârbule mic, mi-a zis Mamamică, poate că o să înveţi şi, dacă eşti cuminte, mergem să ne căutăm neamurile de partea cealaltă. M-am bucurat totuşi. Nu mă aşteptam să fiu şi sârb. Pe cât mă pricep, o să calculez procentele de sârbeală ajunse până la mine. Mamamică mă descurajează: nu se socoteşte aşa; după fire şi după înfăţişare, Taica Palcu îi mai sârb ca Mamabătrână, deşi îi este fiu. De ce, întreb. Ei, n-ai cum să pricepi, spune Mamamică, eşti prea mic ca să pricepi. Ba eu pricep tot şi nu-s deloc mic, spun, şi multe le înţeleg mai bine decât voi, care vă lăudaţi că vi-s oameni mari. Cal verde şi sârb cuminte, mă întărâtă Tata. Asta-i o prostie de-a voastră românească, ţip. Măăă, face Mamamică, ăsta o devenit mai sârb decât sârbii. Dă-i nas lui Miodrag şi-ţi sare peste prag, ricanează Tata. Zbier, apoi mă bosumflu. Căpos, încăpăţânat ca bunicu-su, zice Mamamică. Copilării, contracarează Tata. Eu tot o să calculez, zic. Şi mă apuc de treabă. Mamabătrână, care-mi vine străbunică, îi pe jumătate sârboane. Mama ei, pe care n-am avut cum s-o cunosc, Draga, născută Markovic, a venit cu părinţii şi fraţii ei de la Belgrad, pe Dunăre, cu o barcă mare, atunci când acolo s-a pornit răzmeriţa. De la Belgrad, nu de la Kikinda sau Zemun, nici de la Beregsău ori Sviniţa. Nepoţii de văr alu Mamabătrână, îmi spunea Mamamică, au fost cojocari, au avut atelierele pe Dacilor, cu copiii lor s-a jucat Mamamică pe când fusese de vârsta mea. Ei au menţinut vâna sârbească. Sârbi pe Dacilor, hăhăiesc ticălos. Aşadar, Taica Palcu e numai un sfert sârb, după socoata mea, cu toate că Mamamică insistă că-i mai mult (vezi-i nasul coroiat, dar şi uitătura lui prea vie, felul de a se ţine drji; se pot lua în calcul şi tensiunile relaţiei tată – fiică, un părinte ce şi-a părăsit căminul, lăsând grija copiilor în seama fratelui vitreg, un tată ce şi-a dorit băieţi, care să mânuie cuţitul de la măcelărie (dar şi din spaţiile de petrecere) mai abitir decât el, însă a avut parte doar de fete, aşa că şi-a vărsat tandreţea lui parşivă, paradoxală asupra unor feciori din străini, ai ţiitoarelor ori ai prietenilor de afaceri şi de chef, şi chiar asupra fiicelor acestora, un erzaţ mai convenabil decât propriile progenituri, veşnic cu pretenţii aspre şi cu frustrări duium). Mamamică ar veni o optime sârboaică, deci 12,50%, Bravo, elev, nota 10, treci în front, Servesc patria, Care patrie, elev, te-ai îndepărtat de ea cu câteva consistente procente, titoistule, marshallplănuitorule, marşarierule, răspunzi de fiecare procent de burjui şi de Tito trădătorul care şi-a vândut poporul ce zace în tine! Despre Mara, Taica Palcu o să spună: vezi, domnule, a ajuns campioană balcanică (şi balcanic este mai mult ca naţional), pentru că are start şi un nerv special, deşi ar fi normal să se pună la socoteală că mai bine s-ar fi născut băiat. Vom merge în Fabrik, ca să ne găsim neamurile sâr Se vor duce, într-o cercetare ad-hoc, în cartierul de vest, până nu de mult un oraş separat, al industriilor, ca să-şi afle rudele de etnie sârbească n-am încredere în astfel de investigaţii iar mie mi-ar reveni a şaisprezecea parte, adică 6,25%; rămân român – sau român rămân – 93,75%, cam mult, nici măcar nu-ţi ajunge pentru o emigraţie, pentru revendicarea unei alte etnii, pentru o paleo-identitate multiplă, deoarece nu se pun la socoteală cumanii, dar nici cei din tagma tarahumara, inşi ce se întrec întruna în concursuri de zi şi de noapte, dar care bântuie la capătul celălalt al planetei, dându-ne iluzia că suntem la fel, coincizând în chip sălbatic cu mireasma trupului lor ce prostie nu-i mai umple capul cu prostii, zice Tata, ăştia se vor sfădi din nou, chiar dacă acum dau senzaţia că se înţeleg, cum poţi scufunda Ada-Kaleh pe considerentul magnicentralei electrice, nu e vorba de insulă, ci de viaţa irevocabilă şi de terenul pentru practicarea sportului, cincizeci pe o sută, eu îmi imaginez nişte viitoare norme europene, nu-i mai spune că-i sârb, nu vezi că parşivii ăştia se pupă la sindrofii, însă în paşapoarte asociază Iugoslavia Vestului păcătos, teritoriu diavolesc, în accepţia lor dinamovistă. Se vor duce pe Dacilor. Nici urmă de ateliere ale cojocarilor sârbi. Spaţiile au fost acaparate de cooperaţia profilată pe imitaţie de papură, adjudecată de oltenii împământeniţi cu ocazia celui de-al treilea directorat. Târziu, prea târziu, când jocurile erau făcute, a aflat că, pe lângă minima sa românie, pe lângă sârbitudine, se poate făli şi cu ipostaza de oltean, acel român mai roman decât romanul, care ar fi putut câştiga o cupă europeană la fotbal, dar a lăsat-o vraişte, un român, cică, mai autentic decât românii rebegiţi pe care-i vedem cutreierând culoarele patriei, dar care se simt mai olteni decât românii difuzi. Osam-deset, va zice fiul cel mare. Duşko-Duduşko, o să mormăie în somn băiatul nostru cel mic, asta-i mâncărica pe care i-o ofer, ce naiba era duşcoduduşco, spune, cre’că donalrăţoiu, proastoi bacsbani, mersâ. Dar de ce m-am născut greşit la câteva zeci de kilometri prea la est, mă întreb. Cineva îşi vede nasul specific în oglindă. Eurocrem, Paşteta, Vegeta – o lume curată şi condimentată. Mă persiflează ocoşeli lirice, survenite târziu, de la unul numit Jozsef Attila: “Cumană-mi era mama, iar tatăl meu secui, un pic şi-un pic român sau poate pe de-a-ntregul…” Poate fi că…
Tata potoleşte cel mai drastic elanurile noastre sârbeşti. Da’ de ce? S-o fi jucând. El va fi primul care o să vadă Iugoslavia, de 1 Mai, căci, fiind socotitor la gostat, va profita de avantajul unei excursii colective atunci când o să se crape uşa sistemului. Pleacă dimineaţa şi revine seara. Ne îmbuibăm cu ciucalăţi. O fi asta lumea liberă? O fi lumea liberă destul de liberă? Mâncăm la ciucalăţi. Moare Tito, se pregăteşte Miloşevici.

Doamna Steiner nu mai locuieşte aici

Cum survine moartea? Ce se mai poate întâmpla? Banalitatea unor astfel de formulări te deprimă.
Îl regăseşti pe rabin sub acelaşi sicomor, unde iedera a căpătat agresivitate, sub cripta-acoperiş bătută-n pietricele. Pândeşti la gura afumată a mormântului un semnal. La intervale, cineva comunică efluvii humide din adânc, decodezi miroazne de sfârşit şi balsamuri de viaţă lungă în aceeaşi respiraţie.
Te-ar tenta să vezi ce e scris în bileţelele azvârlite pe patul de nisip, acestea conţinând dorinţele unor disperaţi. De unde ştii că-s disperaţi? Sacrilegiu! Nu cumva ai extras unul şi i-ai dat citire?
Angela, cea care se dă astăzi drept Paulina-Alfreda, o să aducă vorba iarăşi despre casa de raport de pe strada Reşiţa, actuala Iuliu Maniu, cu apartamente standardizate: cameră, bucătărie, WC-ul în curte; cameră, bucătărie, WC-ul în curte; cameră, bucătărie, WC-ul în curte. Chiar la încheietura porţii groase începea micul domeniu al doamnei Steiner, adevărata posesoare a imobilului, ea dispunea de un pic mai mult: trei camere, bucătărie, hol, baie, veranda îmbrăcată în sticlă. Nimeni nu ştia dacă spaţiul e al ei sau dacă autorităţile o tolerau pe fosta-i proprietate. Era o adevărată aventură pentru doamna Steiner să ajungă la cele două fotolii de grădină aflate înspre curte, la vreo doi metri de ieşirea din locuinţă, ea suferea de o afecţiune a coloanei vertebrale (din naştere ori după o naştere) şi se deplasa cu greutate, târându-şi un picior şi servindu-se mai totdeauna de un baston, iar comoda din verandă însemna un reper şi un punct de sprijin. Făcând un exerciţiu de memorie, Angela, alias Paulina, alias Alfreda, alias Paulina-Alfreda, îl zăreşte în două ipostaze pe domnul Steiner după ce a fost slobozit din închisoare (unde l-au ţinut pentru exces de proprietate? pentru simpatii sioniste? pentru o simplă părere?): 1. împărţind zahăr-candel copiilor, rămăşiţă de pe vremea dinaintea războiului, şi ea abia dacă-i distinge cărunţenia şi calviţia pornind de la frunte către creştet, precum şi căutătura de o imensă oboseală; 2. întins în verandă, învelit cu totul într-un cearşaf şi având o cărămidă sub cap. De atunci, ani de zile, într-un unghi al verandei, seară de seară, ardea o lumânare. Apartamentul s-a făcut şi mai întunecos, în miezul zilei, storurile verzi rămâneau veşnic lăsate, singura lumină venea dinspre geamlâcul aceleiaşi verande. Ce o mai frapa pe Angela – bucătăria cu vase multe, mari şi strălucitoare (ai ei dacă aveau două oale şi o cratiţă), maşina de gătit, parcă din porţelan. Camioneta Comunităţii sosea zilnic cu demâncare, iar o femeie venea la intervale regulate să deretice prin casă, aceeaşi persoană având însărcinarea să dea, o dată sau de două ori pe vară, şarje uriaşe de tăiţei pentru supă, pe care-i usca, întinşi pe hârtii şi pe prosoape, în toată casa, chiar şi pe fotoliile din curte. De la doamna Steiner, care-i permitea să i se adreseze cu „Steiner-neni”, dar şi de la coana Mărioara Ancel (aşa-l chema şi pe Paul Celan!), grecoaică din Galaţi, văduva unui pilot francez detaşat pe lângă Ministerul român de Război, victimă a spionajului german în anul 1940, de la ele două a învăţat Angela, maimuţica, să coasă artistic, să tricoteze, să ştricuie cu igliţa celebrul pas de lanţ.
Tot în acea epocă i-a făcut Steiner-neni cadou puştoaicei ce era un aşternut de pat pentru când s-o mărita. Angela avea s-o vadă pe doamna Steiner pentru ultima oară, vorba vine, la terminarea liceului: era înfăşurată complet într-un cearşaf şi avea o cărămidă sub cap, fiind întinsă în binecunoscuta de-acum verandă numai ochiuri de geam.
Apartamentul a rămas o vreme gol, ca apoi să se mute acolo un clan numeros de moldoveni certăreţi.
Constaţi invazia ferigilor, a sângerilor şi alunilor. Furnici, fluturi, mierle, ciovici, lăcuste, gâze de umezeală, transparente. În urna funerară, flori de câmp învelite în hârtie creponată. În preajma uşiţei din fier, afumată, a cavoului, un prospect turistic (Canada – ţara făgăduinţei; Majorca – insula magică), o cutie de margarină MATINAL, ceară, chibrituri.
În partea dreaptă a curţii, cum intri, locuia doamna Altmann, specialistă în dulceţuri şi gemuri, dar şi în ceaiuri, drept pentru care „grebla” malurile Begheiului şi marginile oraşului în căutare de plante. Avea o casă pe Ciprian Porumbescu, dar n-a putut intra în ea decât într-un târziu, din pricina chiriaşilor, o grădină nesfârşită şi caişi încărcaţi de rod, dar şi de fluturi albi cu miile.
Numai doamnei Markovits nu-i murise soţul. Uşor aplecată, înainta cu paşi mici. Pe masă aştepta în permanenţă un pahar cu apă şi seminţe de in la macerat, băutură recomandată pentru dresul intestinelor, în care domnul Markovits credea cu sfinţenie. De aici împrumuta Angela şi romane facile, şi tomuri docte. Când cei doi plecau cu tramvaiul la Operă, doamna arbora costumul gri petrol, bluză albă cu volănaşe, mănuşi negre de dantelă.
Ai minţit, Angela. Sau doar ai uitat. I-ai omis chiar pe cei ce ţi-au dăruit sfeşnicul cu două braţe de care faci uz la sărbători ori la nevoie, şi tocmai numele lor nu-l mai ţii minte. Domnul cel bătrân, mărunt şi slab, nu suporta să-l atingă cineva, tresărea şi se pornea să ţipe, ăi mici îl şicanau cu dinadins, doar Angela, fată diligentă, se comporta exemplar.
Nu trebuie omis că vizavi de casa de raport se afla (şi se află) sinagoga. Domnul Markovits se întorcea uneori trist, deoarece nu se întrunea numărul minimal al bărbaţilor pentru ca slujba să poată începe. Angela era fascinată de porţile din fier forjat, de curtea pavată cu dale dintre care se iţeau flori de piatră multicolore, un teritoriu cu totul deosebit de al curţii celeilalte, plutind ba în praf, ba în noroi. Să nu uităm nici zidurile din ceramică lăcuită. Să nu trecem cu vederea că, de Paşti sau de Crăciun, Angela confecţiona felicitări pentru rudele din Bucovina sau din Bistriţa inspirându-se în vignete din motivele cu frunze şi flori de la grilajele templului. Templu ce îşi deschidea larg porţile într-o anumită zi a începutului de vară ca să primească alaiul tineretului (ce timpuri!) care se întorcea cu braţele încărcate de papură culeasă de-a lungul râului, dincolo de port, spre Podul Modoş.
Rătăceşti prin cimitirul vast şi constaţi că destule plăci au căzut într-o rână din cauza vegetaţiei ce sapă întruna. Cauţi urma doamnei Steiner. Înscrişi cu caractere gotice, apar Dr. Leopold Steiner şi Dr. Josef Steiner. Şi o inscripţie în ebraică. S-ar putea să nu existe nici o legătură.
Iarăşi pe strada Reşiţa. Intri în curtea ce nu-ţi mai aparţine, stăpânită acuma de o lume de adunătură. O lume, îţi vine să zici, fără istorie şi fără pregnanţă. Despre farmec ce să mai spui? Frau Steiner, adică Steinerné, nu mai locuieşte aici.

 

 

 

 

 

 

VIOREL MARINEASA (născut în 2 septembrie 1944, în satul Țipari, comuna Coșteiu, județul Timiș, România) este prozator, eseist, publicist, editor.

Studii
Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara

Doctorat în Filologie cu lucrarea Sensul tradiției în publicistica lui Nichifor Crainic și a lui Nae Ionescu

Parcurs profesional
Metodist/referent la Casa de Cultură a Studenților din Timișoara. A coordonat apariția fanzinului science fiction Paradox (premiul EuroCon, Montpellier, 1987) al cenaclului H.G. Wells (în perioada 1978-1989). Coordonator al unor numere literare ale revistei Forum studențesc, realizate cu concursul cenaclului Pavel Dan (1979-1987).
Membru în colectivul de redacție al revistei Orizont (din 1990).
Redactor șef, apoi director al Editurii de Vest din Timișoara (1990-1993).
Consilier editorial al Editurii Marineasa (din 1993).
Șef al departamentului cultural la ziarul Renașterea bănățeană (1995-1996). Coordonator al Suplimentului de marți.
Lector, apoi conferențiar la Universitatea din Timișoara, Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, specializarea Jurnalism (1997-2010).

 

 

 

 

Afilieri
Membru al Uniunii Scriitorilor din România
Membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști (ASPRO)
Membru fondator al Societății Timișoara
Membru fondator al Editurii Amarcord
Membru fondator și vicepreședinte al Asociației culturale Ariergarda

 

 

 

 

Volume publicate

Secțiunea Unchiul din volumul Drumul cel mare, Editura Facla, Timișoara, 1985.
Litera albă (roman), Editura Facla, Timișoara, 1988.
În pasaj (roman), Editura Militară, București, 1990.
Unelte, arme, instrumente (proză scurtă), Editura Cartea românească, București, 1992.
Rusalii ’51. Fragmente din deportarea în Bărăgan (coautor – Daniel Vighi), Editura Marineasa, Timișoara, 1994.
Dicasterial (proză scurtă), Editura Arhipelag, Târgu Mureș, 1995.
Deportarea în Bărăgan. Destine, documente, reportaje (coautori: Daniel Vighi, Valentin Sămînță), Editura Mirton, Timișoara, 1996.
O cedare în anii ’20 (proză scurtă), Editura Paralela 45, Pitești, 1998.
Fahrplan fur die Sixties, coautor – Daniel Vighi, ediție bilingvă, traducere de Gerhardt Csejka, Edition Solitude, Stuttgart, 2003.
Rusalii ’51. Fragmente din deportarea în Bărăgan (ediția a II-a, revăzută și adăugită), Editura Marineasa, Timișoara, 2004.
Tradiție supralicitată, modernitate diortosită. Publicistica lui Nichifor Crainic și a lui Nae Ionescu, la o nouă citire, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2004.
Noțiuni de secretariat de redacție, Marineasa & Brumar, Timișoara, 2004.
Despre Banat, în registru normal, Modus PH, Reșița, 2009.
Vederi din Timișoara, Institutul European, Iași, 2010.
Plânsul bătrânului tenor dramatic sovietic/Memorator pentru tanchiști (stereoproze), Editura Diacritic, Timișoara, 2011 (coautor – Daniel Vighi).

 

 

 

 

Antologii, ediții îngrijite
Zona. Prozatori și poeți timișoreni din anii ’80 și ’90 (în colaborare cu Gabriel Marineasa), Editura Marineasa, Timișoara, 1997.
Generația ’80 în proza scurtă (în colaborare cu Gheorghe Crăciun), Editura Paralela 45, Pitești, 1998.
Sever Bocu, Drumuri și răscruci. Memorii (în colaborare cu Cornel Ungureanu), Editura Marineasa, Timișoara, 2005.
Nicolae Ivan, Istoria a două secole de teatru liric la Timișoara (în colaborare cu Smaranda Vultur), Editura Marineasa, Timișoara, 2006.

Prezență în alte volume
Chef cu femei urâte. Cele mai bune povestiri 1995-1996, antologie de Dan-Silviu Boerescu, Editura Alfa, București, 1997.
Experimentul literar românesc postbelic, volum semnat de Monica Spiridon, Ion Bogdan Lefter, Gheorghe Crăciun, Editura Paralela 45, Pitești, 1998.
Romanian Fiction of the ’80s and ’90s. A Concise Antology, Paralela 45, Pitești, 1999.
Ilie Rad (coordonator), Jurnalismul cultural în actualitate, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2005.
Banat: Un Eldorado aux confins (coordonator – Adriana Babeți), Editura Universității Paris IV – Sorbonne, 2007.
Dilingo. „nyolcvanas nemzedek”. 10 kortars roman novellista, Noran, Budapest, 2008 (antologie alcătuită de Virgil Podoabă și Traian Ștef; prefață de Esterhazy Peter; texte VM traduse de Nemeti Rudolf).
Cartea străzii Eugeniu de Savoya, Editura Brumar, Timișoara, 2009.
Cartea de la Lipova. Spații părăsite, Editura Mirador, Arad, 2009.
Antologia prozei scurte transilvane actuale, Limes, Cluj-Napoca, 2010 (ediție îngrijită de Ovidiu Pecican).
Atentat împotriva revoluției române, Asociația Memorialul Revoluției 16-22 decembrie1989, Timișoara, 2010 (antologie de Lucian-Vasile Szabo).

Bibliografie critică
În volume:
Dan Silviu Boerescu, La noapte, pe Strada Toamnei, Phoenix, București, 1993.
Alexandru Ruja, Parte din întreg, Editura de Vest, Timișoara, 1994.
Olimpia Berca, Dicționar de scriitori bănățeni, Amarcord, Timișoara, 1996.
Caius Dobrescu, Modernitatea ultimă, Univers, București, 1998.
Ruxandra Cesereanu, Călătorie spre centrul infernului. Gulagul în conștiința românească, Editura Fundației Culturale Române, București, 1998.
Dorin Murariu, Provincie și valoare, Eubeea, Timișoara, 1998.
Ion Bogdan Lefter, Romanian Writers of the 80s and 90s. A Concise Dictionary, Paralela 45, Pitești, 1999.
Adrian Oțoiu, Trafic de frontieră. Proza generației 80, I, Paralela 45, Pitești, 2001.
Rodica Draghincescu, Tangouri pe trambulină, Paralela 45, Pitești, 2001.
Ion Bogdan Lefter, Scriitori români din anii 80 și 90. Dicționar bio-bibliografic, II, Paralela 45, Pitești, 2001.
Ada D. Cruceanu, Capete de pod (sau despre fețele barocului), Anthropos, Timișoara, 2001.
Tudorel Urian, Platon pe INTERNET, Dacia, Cluj-Napoca, 2003.
Olimpia Berca, Lecturi provinciale, Eubeea, Timișoara, 2003.
Adrian Oțoiu, Ochiul bifurcat, limba sașie. Proza generației 80, II, Paralela 45, Pitești, 2003.
Gheorghe Mocuța, Sistemul modei optzeciste. Primul val, Redacția Publicațiilor pentru Străinătate, București, 2004.
Dicționar al scriitorilor din Banat, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2005.
Dicționarul general al literaturii române, Academia Română, Editura Univers Enciclopedic, București, 2005.
Cornel Ungureanu, Geografia literaturii române, azi. Banatul, vol.4, Pitești, 2005.
Simona-Grazia Dima, Labirint fără minotaur, Ideea europeană, București, 2007.
Dorin Murariu, Fragmentarium, Hestia, Timișoara, 2008.
Banatul din memorie (coordonator – Smaranda Vultur), Marineasa, Timișoara, 2008 (studii de Daciana Branea și Dana Percec).
Cristian Ghinea, Pasajul discret, Antropos, Timișoara, 2010.
Simona-Grazia Dima, Blândețea scorpionului, Ideea europeană, București, 2011.

În reviste:
Radu Călin Cristea, „Familia”, nr.10, 1988; Cristian Moraru, „Transilvania”, nr.10, 1988; Ion Simuț, „România literară”, nr.43, 1990; Ioana Pârvulescu, „România literară”, nr.31, 1994; Mircea Mihăieș, „Cuvântul”, nr.10, 1995; Monica Spiridon, „Viața românească”, nr.5-6, 1996; Cornel Moraru, „Vatra”, nr.5, 1996; Smaranda Vultur, „Orizont”, nr.6, 1996; Constantin Dram, „Convorbiri literare”, nr.1, 1996; Cornel Ungureanu, „Orizont”, nr.10, 2004; Doris Mironescu, „Timpul”, octombrie 2004; Simona Vasilache, „Observator cultural”, nr.257, 2005; Al. Cistelecan, „Familia”, nr.6, 2006; Radu Pavel Gheo, „Orizont”, nr.8, 2010; Radu Ciobanu, „Reflex”, nr.1-6, 2011; Constantin Buiciuc, www. bookiseala.ro; Horia Dulvac, www. omniscop.ro ș.a.

Articles similaires

Tags

Partager