Vénus Khoury-Ghata

 

 

(Liban – Franţa)

 

 

 

EXIL

 

Pietrele câmpului tău vorbeau mai tare decât muntele

se trăgeau din cea dintâi cavernă în care două cremeni

deţineau taina focului şi unde

un vânt anemic mătura un alfabet atins de surditate

cum să plângi oare într-un grai ce nu-i al tău

ce nume să le dai unor pereţi

neîmbibaţi de propria ta sudoare

când te văd arborii se-agită

frunzişul ăsta nu-ţi vorbeşte limba

cuvintele maicii tale nu străbat

străzile acestei aşezări

accentu-ţi zgârie pielea trecătorilor

scurtate de frig cuvintele-ţi

nu mai izbutesc să te îmbrace

accentele lor zgârie pielea trecătorilor fiind

o adunătură de sunete dezacordate care latră

când faci paradă de cuvintele-ţi străine

cum să ajungi unul de-al lor când ceea ce iei tu drept scris

nu-s decât pietre năruite dintr-un gard

 

Oamenii ce umblă prin aversă te-ating în trecere

cu gândul lor

le resimţi în pulpe umezeala tălpilor rebegite

cheile caselor în care locuiesc îţi zornăie în buzunar

descui uşi niciuna dintre ele nu seamănă, însă, cu a ta

numeşti şapte obiecte concurente

şapte ustensile pe care le-admite focul

şapte ierburi pentru demâncarea morţilor familiari ai tăi

şi muşti dintr-un un pământ atât de rece că ţi se fac dinţii stră-vezii

duci mâna streaşină la ochi

parcă ai vedea o rândunică, dar nu-i decât o piatră îngheţată

ce-ţi cade la picioarele încrucişate

acuzi pe nedrept configuraţia ţării

propriu-i soare

maldăre de beţe de chibrit

scris e că trebuie ca iar s-o iei din loc

botul încălţărilor ţi-e îndreptat spre uşă.

 

 

 

Noi cunoşteam un alfabet campestru

 

pierzându-şi suflul în urcuşuri

zigzagând ca în Mongolia trenul

alfabetul nostru vorbea graiul aramaic

ca să poată convorbi cu soarele acelei ţări

 

Eram la strâmtoare între A şi Z

nu eram în relaţii bune cu accentele

şi nu eram prea apţi să-ngrămădim virgulele

sub fiecare rând

 

Făcusem pace totuşi cu păsările lor

ne deschisesem uşa în calea vânturilor lor

ce nu ştiau să alinieze două vorbe

mulţumindu-se doar să strige-ntre zidurile noastre.

 

 

(Din volumul Cuvintele erau lupipoeme alese, NRF, Gallimard, Paris)

 

 

Traducere de Şerban Foarţă

 

 

 

 

 

 

 

____________________________________________

 

Bio

 

Scriitoare de sorginte libaneză, trăieşte din 1972 la Paris. A publicat o duzină de romane, şi tot atâtea culegeri de poezii. Alternând versul cu proza, a construit, de-a lungul anilor, o operă masivă, încununată cu numeroase premii: premiul Apollinaire, premiul Mallarmé…

Născută în nordul Libanului, în satul de munte Bécharré, Vénus Khoury-Ghata a studiat literele şi a debutat ca jurnalistă în Beyrouth. Devine, în 1959, Miss Beyrouth. Divorţează apoi de primu-i soţ, recăsătorindu-se cu un medic şi cercetător francez, Jean Ghata. În 1972, se instalează în Franţa şi colaborează la revista Europe, condusă pe atunci de Louis Aragon, pe care, împreună cu alţi poeţi, îl tălmăceşte în arabă. Tema morţii se impune adesea în versurile sale, din cauza, desigur, a celor două prime drame ale vieţii ei: războiul civil şi moartea soţului în 1981. Opera-i e bogată şi abundentă: cincisprezece culegeri de poeme au primit mai multe premii, fiind laureate, în 1993, cu Premiul societăţii oamenilor de litere, iar dintre cele cinsprezece romane, unul, La Maestra, a primit premiul Antigona. Insaţiabilă şi pasionată, Vénus a ştiut, în chipul cel mai natural din lume, să se impună într-o societate masculină şi să ajungă una dintre cele mai celebre scriitoare şi poetese franceze.

 

 

Bibliografie

Călugărul, otomanul şi soţia supraintendentului finanţelor, Actes Sud, 2003

La maestra, Actes Sud papiers, 1996, reeditare Babel, 2001

Antologie personală, Actes Sud, 1997

Umbrele şi strigătele lor, Belfond, 1979

Zilele din urmă ale lui Mandelstam, Mercure de France, 2016

Cuvintele erau lupi, Gallimard, 2016

Cartea jalbelor, Mercure de France, 2015

 

Articles similaires

Tags

Partager