Vénus Khoury-Ghata
(Liban – Franţa)
EXIL
Pietrele câmpului tău vorbeau mai tare decât muntele
se trăgeau din cea dintâi cavernă în care două cremeni
deţineau taina focului şi unde
un vânt anemic mătura un alfabet atins de surditate
cum să plângi oare într-un grai ce nu-i al tău
ce nume să le dai unor pereţi
neîmbibaţi de propria ta sudoare
când te văd arborii se-agită
frunzişul ăsta nu-ţi vorbeşte limba
cuvintele maicii tale nu străbat
străzile acestei aşezări
accentu-ţi zgârie pielea trecătorilor
scurtate de frig cuvintele-ţi
nu mai izbutesc să te îmbrace
accentele lor zgârie pielea trecătorilor fiind
o adunătură de sunete dezacordate care latră
când faci paradă de cuvintele-ţi străine
cum să ajungi unul de-al lor când ceea ce iei tu drept scris
nu-s decât pietre năruite dintr-un gard
Oamenii ce umblă prin aversă te-ating în trecere
cu gândul lor
le resimţi în pulpe umezeala tălpilor rebegite
cheile caselor în care locuiesc îţi zornăie în buzunar
descui uşi niciuna dintre ele nu seamănă, însă, cu a ta
numeşti şapte obiecte concurente
şapte ustensile pe care le-admite focul
şapte ierburi pentru demâncarea morţilor familiari ai tăi
şi muşti dintr-un un pământ atât de rece că ţi se fac dinţii stră-vezii
duci mâna streaşină la ochi
parcă ai vedea o rândunică, dar nu-i decât o piatră îngheţată
ce-ţi cade la picioarele încrucişate
acuzi pe nedrept configuraţia ţării
propriu-i soare
maldăre de beţe de chibrit
scris e că trebuie ca iar s-o iei din loc
botul încălţărilor ţi-e îndreptat spre uşă.
Noi cunoşteam un alfabet campestru
pierzându-şi suflul în urcuşuri
zigzagând ca în Mongolia trenul
alfabetul nostru vorbea graiul aramaic
ca să poată convorbi cu soarele acelei ţări
Eram la strâmtoare între A şi Z
nu eram în relaţii bune cu accentele
şi nu eram prea apţi să-ngrămădim virgulele
sub fiecare rând
Făcusem pace totuşi cu păsările lor
ne deschisesem uşa în calea vânturilor lor
ce nu ştiau să alinieze două vorbe
mulţumindu-se doar să strige-ntre zidurile noastre.
(Din volumul Cuvintele erau lupi, poeme alese, NRF, Gallimard, Paris)
Traducere de Şerban Foarţă
____________________________________________
Bio
Scriitoare de sorginte libaneză, trăieşte din 1972 la Paris. A publicat o duzină de romane, şi tot atâtea culegeri de poezii. Alternând versul cu proza, a construit, de-a lungul anilor, o operă masivă, încununată cu numeroase premii: premiul Apollinaire, premiul Mallarmé…
Născută în nordul Libanului, în satul de munte Bécharré, Vénus Khoury-Ghata a studiat literele şi a debutat ca jurnalistă în Beyrouth. Devine, în 1959, Miss Beyrouth. Divorţează apoi de primu-i soţ, recăsătorindu-se cu un medic şi cercetător francez, Jean Ghata. În 1972, se instalează în Franţa şi colaborează la revista Europe, condusă pe atunci de Louis Aragon, pe care, împreună cu alţi poeţi, îl tălmăceşte în arabă. Tema morţii se impune adesea în versurile sale, din cauza, desigur, a celor două prime drame ale vieţii ei: războiul civil şi moartea soţului în 1981. Opera-i e bogată şi abundentă: cincisprezece culegeri de poeme au primit mai multe premii, fiind laureate, în 1993, cu Premiul societăţii oamenilor de litere, iar dintre cele cinsprezece romane, unul, La Maestra, a primit premiul Antigona. Insaţiabilă şi pasionată, Vénus a ştiut, în chipul cel mai natural din lume, să se impună într-o societate masculină şi să ajungă una dintre cele mai celebre scriitoare şi poetese franceze.
Bibliografie
Călugărul, otomanul şi soţia supraintendentului finanţelor, Actes Sud, 2003
La maestra, Actes Sud papiers, 1996, reeditare Babel, 2001
Antologie personală, Actes Sud, 1997
Umbrele şi strigătele lor, Belfond, 1979
Zilele din urmă ale lui Mandelstam, Mercure de France, 2016
Cuvintele erau lupi, Gallimard, 2016
Cartea jalbelor, Mercure de France, 2015