Ștefan Călărășanu

 

 

(România)

 

 

 

Sculptura care își evocă autorul : Ștefan Călărășanu, un portret posibil.

Portret realizat de Andreea FOANENE

 

 

 

 

(Portret vorbit)

 

 

Sculptor este cuvântul definitoriu pentru Ştefan Călărăşanu.

Scriu acest text din perspectiva unei pseudo proximităţi. Deşi nu l-am cunoscut îndeaproape, am fost mereu în apropierea sculptorului. Avantajul lui Ştefan, ca al unui mare artist, este acela că opera lui a devenit o extensie atât de coerentă a fiinţei sale încât îl poartă dincolo de ani, de nopţi şi zile, de graniţe şi vize. Vorbesc aici despre cel de-al doilea corp al artistului, acel corp care, detaşat de timp şi materie, compune un material unic, rezultat din articularea memoriei creatorului cu obiectul artistic. Ştefan Călărăşanu dobândeşte astfel vârsta bronzului, împrumută ciclicitatea creşterii inelelor lemnului, amintirea lui se impregnează de duritatea granitului, de profunzimea transparentă a andezitului.

Pentru mine, înaintea ultimei retrospective[1], portretul lui Ştefan Călărăşanu era format, caleidoscopic, din câteva imagini puternice, fulgurante. Pot spune că au fost mai mult decât imagini, întrucât mi-au rămas în memorie sub forma unor experienţe.

 

 

 

 

Îl văd pe Ştefan Călărăşanu înconjurând sculptura în lucru cu un nor de praf ca o aură, în lumina soarelui de vară, pe malul râului Bega. În plimbările mele studenţeşti, momente în care îmi permiteam să mă pierd pe străduţele cartierelor istorice ale Timişoarei, l-am urmărit de mai multe ori la lucru pe covorul verde al platoului care tivea firul apei ce străbate oraşul. Părea decupat de realitate. Îl aud pe Ştefan Călărăşanu râzând sonor la cafeneaua din umbra unei case vechi a Pieţei Unirii din Timişoara. Din seara aceea am ştiut că sunetul acela al bucuriei poartă tricouri cu dungi. I-am admirat mereu pantofii interesanţi şi sprâncenele dese şi încurcate, ca nişte tufe de mărăcini după ce au pierdut florile şi frunzele. Îmi plăceau mâinile lui mari şi noduroase, ca nişte butuci de viţă veche, mâini înnobilate de unghii ovale şi elegante, pe care le observam în secret, fără a-i fi adresat vreodată un cuvânt. Îi stătea bine cu un pahar în mână şi am avut mereu impresia că mâna lui are puterea să scoată în evidenţă potenţialitatea sculpturală a paharului cu vin roşu. Plimbându-mă printre filele amintirilor, realizez că l-am văzut pe Ştefan cu ochi de copil, cu ochi de tânăr artist interesat de exemple şi diversitate, cu inima deschisă a omului care vrea să-l înţeleagă pe celălalt în profunziumea lui, dincolo de forme şi aparenţe. L-am perceput ca pe o creatură pseudo-mitologică, ca pe un nepot urban al centaurilor de altă data. Mă atrăgea magnetic şi mă speria în acelaşi timp. Am ales să-l analizez în tăcere.

 

 

 

 

Întâlnirea cu lucrările lui Ştefan mă poziţionează faţă în faţă cu sculptorul. Am avut ocazia să parcurg cu ochii mai multe etape creative ale artistului în încăperile pe care muzeul le-a dedicat creațiilor acestuia. Am considerat potrivită alternarea desenelor cu volumele, detaliile explicative ale etichetelor ar fi fost folositoare în contextul acesta.

 

 

 

 

Virtuozitatea lui Ştefan Călărăşanu reprezintă o calitate personală pe care artistul o cunoaşte, o rafinează, o invocă şi o foloseşte adesea. Sutelor de lucrări de maturitate le stau martori creaţiile realizate în tinereţe de sculptor. Un asemenea exemplu este desenului unei plante pe care Ştefan l-a realizat în anii postadolescentini, desen prezent în expoziție alături de operele mature ale acestuia. Profunzimea cu care tânărul Călărășanu înţelegea volumele e lizibilă în complexitatea şi fineţea desenului în peniţă, care dezvăluzie o frântură din viaţa unui volum clorofilic.

 

 

 

 

Personalitatea dominată de forţă şi hotărâre a artistului e creionată de scriitorul Robert Şerban într-un text-portret dedicat sculptorului. Şerban observă legătura profundă cu materialele cu care lucrează, împletirea de putere şi sensibilitate. „Forţa pe care o emana Călărăşanu atunci doar prin simpla sa prezenţă s-a păstrat până astăzi, ca o aură. Autenticitatea omului care e Ştefan se transmite, prin mâini, probabil, şi lemnului despre care artistul vorbeşte astfel: «Lemnul are o savoare, o conduită şi, culmea, o stare împărătească. E drept, e frumos, nu poţi să nu-l iubeşti. Eu nu am încercat niciodată să fraudez un lemn. Un copac tânăr este rezistent, este amabil, este ofertant, precum un om tânăr. Dar un copac de 200 de ani îţi oferă carne»” [2].

 

 

 

 

În retrospectiva de la Muzeul de Artă din Timișoara l-am descoperit pe Ştefan Călărăşanu ca sculptor cult, puternic, marcant. În textul publicat de Alain Leduc[3], artistul vorbeşte despre felul în care se raportează activ la opera unor creatori precum : Giacometti, Giotto, Braque, Van Gogh, Gauguin, Max Ernst şi, printre alţii, Picasso. Cu o mare lejeritate în exprimare, sculptorul român prezintă față de aceștia o familiaritate directă, critică, un firesc al unei colegialități evidente. Pe Picasso, Călărăşanu îl numeşte „un excelent artist, dar şi un cleptoman fără pereche”[4]- cu aceeaşi candoare cu care i se adresa portretului sculptorului George Apostu şi rostea cu vârful buzelor, aproape în taină : „măi băiete”[5]. În substanţa artistică a lui Călărăşanu se păstrează un sâmbure picassian, aşa cum disciplina deprinsă în atelierul sculptorului Apostu are să-l însoţească întreaga viaţă. Pictorul Cristian Sida, prieten apropiat al lui Ștefan Călărășanu, relatează despre programul de lucru al acestuia: … „Sculptor fiind, sculpta de la 6 dimineaţa până la 6 seara” [6].

 

 

 

 

Urmărind vocea din spatele formelor prezentate în expoziția retrospectivă din 2017 am observat, dincolo de diversitatea tematică, o anumită consecvență stilistică, un pattern care nu ține de linearitate, ci de strategiile creative ale construirii unui univer personal. Am depistat o serie de similitudini care leagă desenele de tinerețe ale artistului cu operele de maturitate. Planta realizată în peniță în 1972 e cuprinsă, abstract, atât în crâmpeiele figurative ale redării spațiului rural din Sicilia sau Creta, precum și în modalitatea în care sculptorul își concepea atelierul. Spațiul de lucru și de inspirație, surprins de o fotografie de mari dimensiuni prezentată în prima încăpere a expoziției de la Muzeul de Artă din Timișoara, stă martor al fuziunii moderne dintre meșteșugar și visător, dintre ucenic și maestru, dintre putere şi fragilitate.

 

 

 

 

Apetitul pentru diversitate și exotism al sculptorului Ștefan Călărășanu pare completat de latura lui sensibilă, misterioasă, de convenția cu estetismul elegant al intimității formei pe care sculptorul o dorește epicentrică. Notez în cele ce urmează câteva observații pe care consider că este important să le subliniez în urma parcurgerii expozițiilor sculptorului, a apropierii față de sculptura lui și a bibliografiei pe care am putut să o accesez:

  1. Folosirea materialelor prețioase și durabile.
  2. Afilierea organică la un sistem clasic de raport uman/ profesional de maestru/ ucenic.
  3. Prezența a câtorva teme importante în opera sculptorului.
  4. Caracterul totemic al operelor
  5. Semnătura artistului ca provocare creativă.

Lucrările lui Ștefan Călărășanu atrag și inspiră. Posibilitatea clasică de catalogare a expoziţiilor postume ca evenimente comemortive este rotunjită de universul dinamic, elegant, strălucitor, fin, blajin, al sculptorului. Performanţele estetice şi tehnice ale artistului sunt completate de vocaţia nobilă a prieteniei.

Formele dragostei prin care sculptorul se raporta la cei din jur supravieţuiesc şi continuă fluxul creativ care le-a alcătuit, pecetluite în forme moderne. Generozitatea dăruirii nu se limitează la existenţa fizică, limitată, a omului. Dincolo de timp, artistul rămâne un constant dăruitor, împărtăţind cu generozitate gesturi necuantificabile. Raportul viu dintre formă și sunet însoțește vizitatorul de-a lungul expoziției. Potenţialitatea sunetului, încapsulată în clopotele de lemn sau de piatră, încifrată în formele contorsionale ale Pianului rotunjeşte vocea armonică a pământului întrupat în bogăţia fructelor. Înrudirea clopotelor cu fructele se întâmplă undeva la nivel volumetric nonformal, pe baza unor similitudini simbolice şi volumetrice. Putem observa forme născute din hibridizarea Fructelor cu Clopotele dar şi trimiteri aluzive la funcţionalitatea corpului uman, bazate pe asemănări selective, observate de sculptor în momentele de inspiraţie. „Lemnul e ca o inimă de om: lucrează“[7]

Calităţile sinestezice ale lucrărilor se acordă în spaţiul expoziţional, oferind un spectacol neaşteptat, o expoziţie reprezentativă în care modernitatea formelor coexistă cu forme şi simboluri arhetipale, cu tehnici de exprimare postmoderne şi concepte de identitate personală ale artistului care depăşesc standardele stilistice sau temporale.

nbsp;

 

 

 

 

 

 

____________________________________________

 
Bibliografie:

Robert Şerban : Ştefan Călărăşanu: „Eu cred că te poţi schimba oricând, la orice vârstă”,  27.12.2013, Timişoara, Ora de ştiri;

Alain Leduc, Ştefan Călărăşanu sau infinita multiplicitate a variaţiunilor formale, Cosmopolitan Art Timişoara, România, 2011, pp. 7-24.

Marcel Tolcea, Ștefan Călărășanu, bronz în lemn (4 martie 1947 – 2 decembrie 2013), Orizonturi Culturale Italo-Române, Nr. 1/ ianuarie 2014, anul IV.

Sursa: http://www.orizonturiculturale.ro/ro_proza_In-memoriam-Stefan-Calarasanu.html

 

Andreea Vasilescu, „In  memoriam – Ștefan Călărășanu, pentru prieteni”, Timișoara-  Ziarul spiritului timișorean, 14.03.2014, Timișoara.

Sursa: http://www.ziarultimisoara.ro/oamenii-cetatii/306-in-memoriam-stefan-calarasanu-pentru-prieteni

Iulia Sur, Pagini de cultură, 20.12.2011,  « Nostalgie după La Belle Epoque, O vizită în atelierul sculptorului Ştefan Călărăşanu”

Sursa: http://www.paginidecultura.ro/2011/12/nostalgie-dupa-la-belle-epoque/

 

Index Imagini:

©  Fotograf Liviu Tulbure 

Fig.1 Sculptorul Ștefan Călărășanu în cadrul proiectului „De la Castel, în Muzeu”, Timişoara, 2009

Fig.2 Sculptorul Ștefan Călărășanu, portret.

Fig.3 Sculptorul Ștefan Călărășanu, portret.

Fig.4 Sculptorul Ștefan Călărășanu, portret.

Fig.5 Aspecte din ”Expozitia Retrospectivă Ștefan Călărășanu” prezentată între 9 martie și 7 aprilie 2017 la Muzeul de Artă din Timișoara. Lucrările expuse fac parte din colecția fiicei sculptorului, Ana Ștefania Călărășanu.

Fig.6 Aspecte din ”Expozitia Retrospectivă Ștefan Călărășanu” prezentată între 9 martie și 7 aprilie 2017 la Muzeul de Artă din Timișoara. Lucrările expuse fac parte din colecția fiicei sculptorului, Ana Ștefania Călărășanu.

Fig.7 Aspecte din ”Expozitia Retrospectivă Ștefan Călărășanu” prezentată între 9 martie și 7 aprilie 2017 la Muzeul de Artă din Timișoara. Lucrările expuse fac parte din colecția fiicei sculptorului, Ana Ștefania Călărășanu.

Fig.8 Aspecte din ”Expozitia Retrospectivă Ștefan Călărășanu” prezentată între 9 martie și 7 aprilie 2017 la Muzeul de Artă din Timișoara. Lucrările expuse fac parte din colecția fiicei sculptorului, Ana Ștefania Călărășanu.

 

 

____________________________________
[1] Între 9 martie și 7 aprilie 2017 Muzeul de Artă din Timișoara a prezentat ”Expozitia Retrospectivă Ștefan Călărășanu”. Lucrările prezentate fac parte din colecția fiicei sculptorului, Ana Ștefania Călărășanu.

[2] Robert Şerban : Ştefan Călărăşanu: „Eu cred că te poţi schimba oricând, la orice vârstă”,  27.12.2013, Timişoara, Ora de ştiri; Sursa: http://www.oradestiri.ro/stefan-calarasanu-eu-cred-ca-te-poti-schimba-oricand-la-orice-varsta#.WPnN1bop9P0.

[3] Alain Leduc, Ştefan Călărăşanu sau infinita multiplicitate a variaţiunilor formale, Cosmopolitan Art Timişoara, România, 2011, pp. 7-24.
[4] Ibidem, p. 12.

[5] Marcel Tolcea, Ștefan Călărășanu, bronz în lemn (4 martie 1947 – 2 decembrie 2013), Orizonturi Culturale Italo-Române, Nr. 1/ ianuarie 2014, anul IV. Sursa: http://www.orizonturiculturale.ro/ro_proza_In-memoriam-Stefan-Calarasanu.html.

[6] Andreea Vasilescu, „In  memoriam – Ștefan Călărășanu, pentru prieteni”, Timișoara-  Ziarul spiritului timișorean, 14.03.2014, Timișoara. Sursa: http://www.ziarultimisoara.ro/oamenii-cetatii/306-in-memoriam-stefan-calarasanu-pentru-prieteni.

[7] Iulia Sur, Pagini de cultură, 20.12.2011,  « Nostalgie după La Belle Epoque, O vizită în atelierul sculptorului Ştefan Călărăşanu” Sursa: http://www.paginidecultura.ro/2011/12/nostalgie-dupa-la-belle-epoque/ (ultima accesare: 12.02.2017).
 

 
Notă: o formă prescurtată a articolului a fost publicată în revista ARTA,  martie 2018.

 

 

 

____________________________________________

 

Despre Andreea Foanene :

http://andreeafoanene.webs.com/

 

 

 

____________________________________________

 

BIOGRAFIE

 

Ștefan Călărășanu (n.9.03 1947 la Turnu-Severin, d. 2.12.2013, Timișoara) 

Studii: Institutul de Arte Plastice Timişoara, promoţia 1973, completat de doi ani studii libere în atelierul artistului George Apostu. A realizat expoziții personale la Timișoara, astfel: la Galeria Helios în 1982, 1985, 1987, 1992, 1996, 1998, 1999; la Galeria Vega în 1992. A expus în cadrul unor evenimente personale la  Lugoj în 1986, la Paris în 1991, la München în 1993 și la Haga în 1997, în 1999 la Timişoara în Galeria Helios, în 2005 la Tours, în 2010 la Muzeul de Artă din Timișoara. A realizat și importante lucrări de artă monumentală în piatră, lemn și metal, între care amintim sculpturi precum: „Martir”-1991, la Lugoj; „Isus Cristos” -1991, Lugoj ; „Compoziţie” -1984 Timişoara  „Clopotul libertăţii » – 1994, Timişoara, „Monumentul deţinuţilor politici” – 1997 – Turnu-Severin; „Clopotul”- 1998, Reşiţa, „Clopot” –2012, Memfis. A creat la Timișoara bustul lui Constantin Brâncuși și la Jimbolia Monumentul funerar al poetului Stoica.

Ștefan Călărășanu a fost recunoscut pentru aportul său important în dezvoltarea artelor, pentru stilul personal, inteligența creativă și puterea de muncă aproape jertfelnică. El fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, a câştigat marele premiu naţional „George Apostu » la Arad, în 1998 și Premiul Juriului Național la București, în 2005.
 

Articles similaires

Tags

Partager