Ruxandra Niculescu

 

 

(Elvetia)

 

 

 

ESEU DESPRE PICTURA LUI MIHAI CRISTE

 

 

 

(Starea de veghe a visului)

 

 

 

Într-un interviu dat unei reviste din internet Mihai Criste se consideră un pictor suprarealist. Deci pentru pictorul român născut abia în 1975 mișcarea fixată ideologic de Breton în Manifestul suprarealismului din 1924 nu este un simplu curent, ci un arhetip estetic. Breton însuși considera dealtfel că până și Dante, ba „în zilele sale cele mai bune“ chiar și Shakespeare ar putea trece drept suprarealiști. Dar, pentru a folosi limbajul lui G. Călinescu, ca și romanticul, clasicul sau barocul, suprarealistul este „un tip utopic, inexistent in stare pură“, în realitate se pot întâlni doar „compromisuri, mixturi“.

Aplicând remarca criticului literar la opera lui Mihai Criste aș risca aprecierea că pictorul este un suprarealist de natură clasică, tinzând uneori spre baroc. Fără a fi cu adevarat un rebel, el caută nu atât „eliberarea totală a spiritului“ (Breton, Aragon), ci abolirea contradicției dintre vis și realitate. Parcă de teamă să nu-i scape sensul misterios al lumii pictorul practică un onirism cu ochii deschiși.

 

Dacă ar fi vorba numai de amestecul unor obiecte alese întâmplător și care nu se potrivesc între ele sau, pentru a-l cita pe Lautréamont, cel mai revendicat precursor al suprarealismului, de “întâlnirea întâmplătoare pe o masă de autopsie dintre o maşină de cusut şi o umbrelă”, atunci suprarealismul lui Mihai Criste ar fi doar o tehnică, o manieră. Fiindcă o întâmplare provocată, căutată cu tot dinadinsul, nu mai e întâmplare, ci metodă. Dar pictorul pune alături obiectele cele mai diferite pentru a le descoperi corespondențele secrete, obținând astfel revelația întregului, imaginea completă a supra-realității căutate.

 

Un obiect banal, cum e umbrela, pare la René Magritte (Vacanța lui Hegel) mai întâi un fel de pariu cu geometria: cum se poate picta un pahar pe o umbrelă? Funcțional vorbind însă paharul este contrariul umbrelei, acesta adunând apa, în timp ce umbrela o respinge. Pictorul se jucase puțin de-a dialectica.

 

Și la Mihai Criste (În memoria ploii) ploaia este doar un fenomen potențial, absent. Evocarea acesteia se face cu ajutorul focului, mânerul umbrelei fiind de fapt o lumânare arzând. Deci umbrela apără lumânarea de ploaie. Focul fiind antipodul elementar al apei oare dă pictorul aici un răspuns metaforic lui Magritte, care spunea că „fiecare lucru ascunde un altul“? Așadar focul ascunde chipul apei? Dar umorul lui Mihai Criste pare să mai aibă și alt țel. Umbrela neagră și lumânarea sunt deseori recuzite de înmormântare. Aici se celebrează decesul ploii. Fără a face un gest epigonic, pictorul își omagiază maestrul și în același timp îl ironizează. De aceea nu mi se pare justificată afirmația lui Daniel Nicolescu, după care pictorul s-ar fi „profesionalizat într-un postmagritte-ianism“ , fie el oricât de creativ. Chiar dacă există unele asemănări din punct de vedere al mijloacelor de expresie: claritatea simbolurilor, impersonalitatea de afiș a portretelor, desenul acurat, „academic“, fără forța spectaculară a culorilor, universul artistului Mihai Criste este zguduit de îndoielile artistului contemporan. El nu se mulțumește să poată picta „vizibilul ascuns“ sub „vizibilul aparent“, și nici nu-și face iluzii asupra efectului real al rebeliunii prin imaginile artei. Astăzi, când teoria freudistă e umbrită de pesimismul neurobiologiei, ce proclamă absența liberului arbitru, și când a putut fi izolată experimental cea mai misterioasă dintre particulele elementare presupuse, viziunea despre lume din tablourile lui Mihai Criste oscilează între pesimism istoric și speranța mistică în entitatea cosmică a lumii.

 

Așa mi se pare imaginea diavolului vis-à-vis de Arhanghelul omonim artistului din tabloul Supremația luminii. Construcția este rafinată printre altele și pentru că în prim-plan aici e diavolul, nu îngerul înarmat cu paloșul de lumină. Pe reprezentantul tenebrelor îl vedem doar din spate, însă chiar din unghiul precar ghicim, în intensitatea cu care își privește adversarul, o nesfârșită fascinație. Imaginea e cu atât mai interesantă, cu cât diavolul este sugerat drept real, pe când îngerul e doar un vitraliu într-o biserică. Oare venise diavolul să se roage la înger? Implicit se citește aici o speranță în victoria luminii asupra întunericului, indiferent ce direcție filozofică ar lua interpretarea.

 

Inspirat sau nu de Magritte, dar dacă da, dezvoltat cu un anume sarcasm, motivul frunzei din Rien ne se perd, tout se transforme este un fel de fenomenologie a hranei drept principiu distructiv și în același timp indispensabil existenței. Din punct de vedere vizual este excelentă ideea că realitatea se lasă compusă și descompusă, ca un joc puzzle. Toate piesele necesare sunt la îndemâna noastră, trebuie doar să le putem suda între ele. Ironie amară sau gest demiurgic?

 

Un omagiu direct adus unui mare pictor este tabloul În căutarea timpului pierdut, conceput cu mijloace hiperrealiste: autoportretul simbolic al autorului în fața Persistenței memoriei de Salvator Dali.

 

Titlul împrumutat de la Proust nu ușurează interpretarea, ci chiar o complică. Tema ambelor tablouri este timpul. La Dali este timpul einsteinian, îndoit, curbat, „mototolit“. Trupurile ceasurilor sunt moi, atârnând ca niște zdrențe în spațiu. În timp ce contemplatorul nu-și poate dezlipi privirile de capodopera maestrului, dă totuși impresia că ar vrea să se uite la ceas, dar nu pentru că s-ar grăbi să părăsească tabloul. Ideea este genială și în același timp scurilă: Discipolul vrea să regăsească timpul pierdut, potrivindu-și ceasul după ceasurile einsteiniene din tabloul lui Dali, însa acestea arată fiecare alt timp.

 

Timpul este în mai multe lucrări tema preferată a lui Mihai Criste. Naufragiul timpului este o variantă a motivului timpului irecuperabil: un orologiu antic spart, cu arătătoarele încremenite, sugerând în primul moment timpul mort. Dar  un stol de păsări (ale căror aripi seamănă cu limbile ceasului) dau să se așeze pe cadranul ce va arăta din acel moment nenumărate timpuri. Temeliile timpului prezintă o clepsidră în care nisipul zburătăcind construiește castele perisabile … din nisip. Gestul de a potrivi ceasul real la vreunul din ritmurile universale apare cu mare economie a mijloacelor de expresie în Echinocțiul de toamnă. Efectul timpului ni se arată în Epilogul vieții, unde atât condeiul-lumânare cât și mâna ce-l poartă sunt din ceară, iar mesajul testamentar se transformă într-o materie topită și închegată inform.

 

În Dualitatea artistică portretul pictorului apare de două ori: drept citat din propria lucrare Time is Soul și prin intermediul fotografiei ca observator, privind din afara tabloului. Astfel motivul initial (ceasul devine însuși timpul, luându-și zborul ca un fluture alb) dobândește o nouă dimensiune prin dialogul dintre realitatea obiectivă și cea subiectivă, dar la fel de concretă a artei.

 

Fluturii fac parte indiscutabil din recuzita lui Dali, cu toate că în cazul lui Mihai Criste se impun și alte comparații, mai ales cu fluturele gigant al lui Max Bucaille sau cu fluturii stranii și extravaganți ai contemporanilor Vladimir Kush și Julien Pacaud. Totuși la Mihai Criste, în afara indiscutabilei șanse de a fi picturali și misterioși, aceștia simbolizează metamorfoza și deci principiul continuității universale.

 

De aceea vedem natura în plină amploare florală prin fereastra deschisă, cu aripi uriașe de fluturi (Scent of window). Imaginea unei lumi în germinație, sub semnul corespondențelor ce leagă spiritul uman (simbolizat prin muzică, ruda miraculoasă a matematicii) de legea fundamentală a naturii, este tema lucrării Germination of Music. Mental decorativă și de mare efect este sugestia că petalele albe ale margaretei corespund clapelor pianului în formă de aripi (în unele limbi, cum ar fi în germană, numele pianului înseamnă aripă, Flügel). Poate pentru a scăpa de balastul fluturilor suprarealiști artistul a introdus – poate inutil – în ultima variantă a lucrării albina. O dovadă de bun gust artistic este că asocierea petale/clape rămâne doar sugerată și nu se concretizează vizual. Considerând muzica drept motorul germinației, artistul stabilește la baza vieții un principiu spiritual.

 

În Dincolo de fereastră, lucrare minimalistă dar pregnantă, vedem o fereastră (fără aripi și fără peisaj) deschisă spre… absența absolută a imaginii. Observăm că avem în față un aparat în stare să arate lumea din afară, conform anotimpului dorit, ceea ce se poate regla cu ajutorul unor butoane. Dar problema este că pe ecranul ce ține loc de fereastră nu se văd decat undele unei dereglări, ca la un televizor fără antenă. Pe acest mecanism stă scris: Reality, deci dincolo de fereastră ni se promite realitatea. Dar de ce realitate e vorba? Oare, ca în cunoscutul film Matrix, am încetat să mai existăm și totul e doar o realitate virtuală? Un tablou cu o temă actuală, neliniștitor, cu atât mai mult, cu cât, nu știu dacă întâmplător sau voit, undele presupusului bruiaj par să semene cu o sârmă ghimpată…

 

The Spring Offspring este nu numai lucrarea cea mai originală, ci după mine și o piesa-cheie în creația lui Mihai Criste. O tânără femeie (chipul e pictat în aceeași manieră de realism simbolic ca portretul autorului în fața picturii lui Dali), strânge la pieptul dezgolit un buchet enorm de lalele roșii, ca niște guri deschise, dornice să o devoreze. În primul moment șocați poate de gestul voluptos într-un tablou ce nu pare să aibă vreo intenție erotică, ne dăm seama că atât gestul mâinii, părând să ofere sânul plin lăcomiei gurilor florale, cât și expresia de dăruire totală a chipului ne amintesc de picturile cu tema maternității. Avem în față o tânără și senzuală madonă modernă, iar faptul că aceasta nu alăptează un copil real, ci un buchet de lalele, poate întregul regn vegetal, natura însăși, nu reduce cu nimic din aerul sacral al gestului cunoscut din atâtea picturi cu madone din toate epocile. Este vorba de o apoteoză a principiului feminin, care naște și hrăneste cu dragostea sa întregul cosmos. Subtilitatea, gestul provocator și în același timp discreția cu care este realizată această pictură mi se par deosebit de promițătoare pentru viitoarea evoluție artistică a remarcabilului pictor.

 

 

http://mihaicriste.blogspot.ro/

 

 

 

 

 

 

 

 

____________________________________________

 

CV

 

Nascut: in 08-10-1975 in Deva, Romania

 

Studii

 

1997-2001: Institutul de Arte Vizuale »Ioan Andreescu »din Cluj-Napoca,secţia grafică

1990-1994: Liceul de Muzică şi Arte Plastice »Sigismund Toduţă »,din Deva, secţia grafică.

 

Activitate artistica

 

Octombrie 1992: am luat parte la expoziţia de grup ce a avut loc la Casa Cărţii din Deva cu afişe şi ilustraţii de carte.

Iunie 1994: expoziţie personală cu prezentare teoretică a lucrării de diplomă, intitulată: »Festina Lente ».

Iunie 1997: am luat parte la practica de vară intitulată « Introducerea în lumea graficii pe calculator »

Octombrie 1997: am avut oportunitatea de a colabora cu studenţi americani de la Institutul de Arta din U.S.A. şi de a face un schimb de idei şi de lucrări grafice prin intermediul profesorilor lor veniţi la Academia noastră.

Decembrie 1997: am luat parte la practica de iarnă ce a constat într-o excursie în Ungaria şi am avut prezentări de lucrări în Budapesta.

Iunie 1999: am colaborat cu Editura Europontic din Cluj-Napoca în vederea ilustrării cărţilor pentru copii:Vrăjitorul din Oz şi Amintiri din copilărie.

Iunie 2003: expoziţie în Denver, Colorado cu picturi suprarealiste.

Ianuarie 2004: am luat parte la expoziţia de grup organizată de U.A.P. filiala Deva-Petroşani care a avut loc la Galeria Forma din Deva în cadrul Salonului de Iarnă, cu două linogravuri cu temă religioasă: Răstignire şi Trinitate

Din 2004: colaborez cu Editura Polirom în vederea ilustrării unor coperţi de carte dintre care : « Lumea în două zile »de George Bălăiţă, « Despre clovni » de Norman Manea, Ambasadorul invizibil » de Nichita Danilov, « Iguana » de Alberto Vázquez-Figueroa, « Posibilitatea unei Insule » de Michel Houellebecq

Din 2005 : colaborez cu Editura Cartea Românească în vederea ilustrării unor coperţi de carte dintre care : « Istorisirile Signorei Sisi » de Constantin Țoiu, « Drumul străinătății »de Paul Miron, « Nașterea dorințelor lichide » de Ruxandra Cesereanu, « Perimetrul cuştii » de Leo Butnaru,  » Centura de castitate » de Nichita Danilov, « Trădarea intelectualilor » de Alberto Vázquez-Figueroa

5 Februarie 2006: am participat cu lucrarea « Logos Încarnat » la concursul naţional de pictură de la Teatrul de Operetă Ion Dacian din Bucureşti

6 Septembrie 2006: am participat la expoziţia de grup »Inima Reginei Maria »unde am expus picturi realizate în timpul taberei de creaţie organizată la Balcic

23 Octombrie 2006: am participat la expoziţia de grup » Cool Daddy Rembrandt », organizată în complexul expoziţional Romexpo unde am expus zece lucrări suprarealiste.

25 Septembrie 2008 : am participat la expoziţia de grup de la Muzeul Militar din Bucureşti.

25 Septembrie 2010 : am participat cu lucrarea « Urmele zborului » la expoziţia de grup »Atitudini contemporane » de la Muzeul Militar din Bucureşti.

4 Decembrie 2010 : am participat cu lucrarea « Jurnal de bord » la expoziţia ce a avut loc la Muzeul Militar din Bucureşti organizată în urma taberei de creaţie din Balcic 12-20 august 2010.

1 Aprilie 2010 : am participat la expoziţia de grup « 94 de pictori contemporani » cu lucrarea « Fântâna somnambulă » ce a avut loc la Căminul Artei din Bucureşti.

August 2010: am colaborat cu Editura Humanitas în vederea ilustrării copertii de carte « Postmodernismul românesc »de Mircea Cărtărescu,

15 Mai 2011 : am participat cu lucrarea « Traces of the flight » la expoziţia“Atitudini Contemporane” de la salonul Naţional de Artă Plastică, expoziţia având ca temă “Apa – esenţa continuităţii”.

Martie 2013 colaborare in vederea ilustrarii volumului « Die Metaphernwährung. » de Ruxandra Niculescu

11 Noiembrie – 13 Decembrie 2013 expozitie personala cu titlul « În căutarea timpului pierdut », in cadrul Consiliului Europei, Geneva – Elveția

Motivaţie artistică : « Frumosul în artă nu este altceva decât esenţa, creaţia! »

 

 

Ruxandra Niculescu : http://www.poezia.3x.ro/NICULESCUva3.html

 

 

 

Articles similaires

Tags

Partager