Ruxandra Niculescu

 

 

 

(România-Elvetia)

 

 

Sfârșitul erei Gutenberg

 

Roase de lepra literelor

sub carapacea

coperților

purtându-și

la vedere

scheletul dureros

ca țestoasele.

 

Zeii ecranului

își zornăie

monezile

vorbelor

dar ne sfâșie dorul

de paginile foșnind

de pielea din petale

a hârtiei

de mirosul

lemnului jertfit.

 

 

Epigramă bilingvă

 

Fiule, vei învăța

această limbă

de care nu vrei

decât să te vindeci

ca de o boală.

 

O vei învăța

cu umilința

străinului

deși cromozomii ei

îți sunt

coroană de spini.

 

 

Patrie

 

Desigur fusesem mereu aici

acest loc mi-a fost  trup

de fiecare dată uimit

rușinat

înaintea frumuseții

din afara lui

care-l sfâșia

chiar și ca fir de iarbă

neputând s-o uite.

 

 

Invazie

 

Un ciripit asurzitor în cer –

stoluri de stele se adună

gata de zbor

spre universuri mai calde

sau poate nu e decât

o tactică vicleană

ca să nu observăm

cum se apropie

din ce în ce

Andromeda

de Calea Laptelui.

 

 

Trecutul

 

Deghizat

în amintire

pândește

în spatele

coperții

ca după

o ușă.

 

Pe prag

străinul

de demult

fără să-l recunoască

pe străinul

de azi

dar ținând

aceeași

carte în mână.

 

 

Libertate

 

Nu din ură

își doresc

în taină

copiii

moartea părinților

ci pentru a avea

și ei în sfârșit

dreptul

să moară.

 

 

Granița

 

Uimitor de bine înțelege

tatăl meu ce-i spun

în limba straină

ba chiar o vorbește perfect

iar eu îl invidiez

pentru minunatul dialect

de Hanovra.

 

Nu te mira

între timp am umblat

și eu mai mult prin lume.

 

Trecusem legal

granița –

actul de deces

era cel mai sigur

pașaport.

 

Dar din ce traversam

mai multe țări și mări

din aceea eram mereu

în același loc

pretutindeni.

 

 

Imponderabilitate

 

Umbre

fără trupuri

cuvintele

se desprind

de pământul

bătrân și bolnav

neputincios

să le mai oprească.

 

Singuratice vietăți

plutind fără țel prin spații

tot mai descărnate

de sensuri

și incapabile

să se surpe.

 

Incapabile

să sufere.

 

 

Paltonul

 

În casa cu oglinzi părăsite

rămăsese doar paltonul tău

agățat de cuier

gârbovit de durere

cu umerii căzuți

și mânecile moi –

o umbră

ce și-a pierdut

trupul.

 

Dar când l-am strâns la piept

ca pe un tovarăș de suferință

nu m-a recunoscut

sau fiindcă nu vroia

să-și împartă chinul cu mine

mi-a alunecat din mâini

inert

la pământ.

 

 

Principiul incertitudinii lui Heisenberg

 

De ce nu-i cu putință

să cad în genunchi

în fața stelelor

și să fiu eu însămi

lumină?

 

Să fiu ușa secretă

și în același timp

cheia ce-o descuie?

 

 

Rana amintirii

 

Abia m-am gândit

la noaptea

bolnavă de miresme

că și înflorește

în rana amintirii

ca ieșit din minți

liliacul.

 

 

Pomana

 

Patul tău

din lemn de arțar

unde nopțile

auzeai

pădurea

vuind

hainele

ofilite

pe creanga

cuierului

ceasul vechi –

arătătoarele

aripi ciuntite

visând că zboară

ceașca de porțelan

străveziu

din care poate

mai bei uneori

când mă vizitezi

pe furiș

și cenușa

râsului tău

din urna oglinzii.

 

Lucruri

în valoare

de-un veac.

 

Mamă

ți-am dat

de pomană

viața.

 

 

Zürich între cer și pământ

 

Nu mai existau

nici dedesubt

și nici deasupra

în nemărginirea

acelei nopți

cu ferestre oarbe

și avioane sclipind

deghizate în stele –

doar țipătul

cucuvelei

era busola

artând

spre pământ.

 

 

Lumi

 

Rilke întinzându-i lui Blaga

pe farfuria palmei

ceașca

cu mânerul ciobit

din care amândoi beau

Brüderschaft

alcoolul albastru

al morții

luna lui Esenin

mai beată ca el

Heine în exil

purtându-și patria

lipită de tălpi

Brecht violând îngerii

dar cu grijă

să nu le rupă

aripile

Borges

cu ochii sigilați

descifrând

pulberea

vorbelor

care fuseseră

Shakespeare.

 

Ce să mă fac

cu această bibliotecă

trosnind

doldora de cărți

în doar cele patru rafturi

ale inimii?

 

 

 

 

 

 

 

 

 ____________________________________________

 

Ruxandra  Niculescu:

născută în 1949 în București. Licențiată în filologie la Universitatea București, apoi lector la Editura Minerva (autoarea ediției critice: Lazăr Șăineanu, Basmele române..., 1978) până în 1979, când părăsește țara, stabilindu-se în Germania și apoi în Elveția.

 

Publică poeme, proză, eseuri și traduceri în reviste literare și antologii din România și Germania.

 

Volume de poezii:

în limba română

Meseria exilului, București, 1998

Oglinzi părăsite, București, 2001

 

în limba germană

Die Zeremonie der Erinnerung (Ceremonia amintirii),1989, Kassel.

 

Poezii și proză i-au fost traduse în japoneză, italiană, lituaniană, slovenă și cehă.

Articles similaires

Tags

Partager