Pavol Janík

 

 

(Slovacia)

 

 

 

 

TEATRUL VIEŢII

 

Viaţa – nu-i altceva decât teatru –

o astfel de viaţă suntem mereu dornici s-o jucăm.

Dacă-n clipa asta îţi vine-o idee nostimă,

pune-ţi repede pe tine costumul de clovn.

 

Viaţa dă cu noi, penduluri, prin tină,

prin bălţi. Că nu-i nicicând ca odinioară,

iată un adevăr mereu valabil.

 

Timpul, pahar plin ochi,

până se revarsă, e-n noi,

 

cei ce păşim pe tocuri,

dornici să ne cunoaştem fiinţa din adânc.

 

Iar în final, desigur, moartea dă şah mat.

Merită totuşi să joci,

bucură-te că măcar ai existat.

 

Pe scenă viaţa a găsit o oglindă –

şi-n ea învie-n fiecare noapte.

Dacă-i amăgitor ceva în teatru,

să ne mutăm în vremi străvechi.

 

 

 

ÎNGERII SE RECUNOSC DUPĂ ARIPI

(Părinţilor mei)

 

În vitrinele-adăpostite  de  suflet

tremură amintirile de sticlă.

La capătul tăcerii s-auzi

cum ultima ploaie din an

îşi dictează în şoaptă

neînţeleasa telegramă.

Doi îngeri trişti

se jeluie-n lumina lunii.

 

Epuizat, se prăbuşeşte râul, odată

cu duhul muritor al apei lui, afund.

 

Simt în vine mercur,

după explozia sângelui –

în sine-mi

îngeri supersonici se înalţă din moarte

 

în mintea-mi  îşi pornesc

motoarele asurzitoare,

iar după ce au decolat

se lasă o linişte profundă,

 

întretăiată, poate, doar

de căderea unor perle pe podea.

 

Mărturisirea matinală

a lacrimilor reci mă-ngheaţă,

la rădăcina ochilor tot mai tomnatici.

 

 

 

NEW YORK

 

Din oglinda culcată

a golfului liniştit,

săgeţile unui oraş numai unghiuri

străpung cerul înstelat.

 

În marea lămpilor aprinse,

bărci vioaie iubitoare de flirt

tremură-n chip minunat

pe rochia ta de seară

cu motive-n relief.

 

Devenim brusc de negăsit,

pierdute ace-n labirintul

foliilor lucitoare.

Unele lucruri le luăm în cheie personală –

limuzine decapotabile,

veveriţe năpârlite în Central Park,

trupul de metal al libertăţii moarte.

În New York e-ntuneric mai tot timpul.

Dar bezna strălucitoare se luminează.

Luciul flamboaiant al megalopolisului

scrie mesajul lui Einstein

despre viteza luminii,

în fiecare seară, pe suprafaţa

scânteietoare a apei.

 

Şi iarăşi, când se-apropie amurgul,

ecranul argintiu al cerului newyorkez

revarsă-n trombe sânge hollywoodian.

 

Până unde se-ntinde imperiul de sticlă şi marmură?

Şi ce ţintă oare şi-au ales

rachetele suple-ale zgârie-norilor?

 

Dumnezeu îşi cumpără un hot-dog

la capătul unei străzi

cu şaizeci de magazine.

 

Dumnezeu e-un negru

 

îndrăgostit de cenuşiul

betonului. El a iscat soarele

într-o cutie de carton,

din cel mai nou soi de sclav.

 

 

 

UIMIRE

 

Întind apa

în care te-ai oglindit.

Scot un ţipăt,

ca nu cumva

să se reverse.

 

Prin răsuflarea mea

îţi vorbesc,

până ce străluceşti

de-atâta gheaţă,

ca-n rafale

puternice de aer.

 

Tremuri întruna

sub amorţita pojghiţă,

scaperi o clipă afund,

încât văd cum răsare o nouă zi,

aprinsă numai din tine.

 

 

 

KOSOVO

 

Un Goethe de hârtie

arzând în flăcări

se roagă-n sârbeşte

pentru patru sute

de copii morţi

 

În ochiul de piatră-al lui Schiller

luceşte-o lacrimă de mercur.

 

Ţiganii au un bocet

pentru o mică nimfă de-a lor

de pe fundul Mării Adriatice.

 

Sângele

e colorat în irezistibilul

vineţiu al înserării,

din care cad scânteieri şi lumini,

ploi iuţi de mai,

să hrănească pământul rănit.

 

 

 

 

Prezentare şi traduceri de SIMONA-GRAZIA DIMA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

______________________

Pavol Janik, născut în 1956 la Bratislava, unde a studiat dramaturgia (teatru, film, scenariu) la Academia de Arte ale Spectacolului. A lucrat la Ministerul Culturii, în media şi în publicitate. În 1998 a devenit secretarul Societăţii Scriitorilor Slovaci, al cărei preşedinte a fost ales în 2003. Poet şi dramaturg, autor a 15 volume, i s-au decernat numeroase premii pentru creaţia sa. A călătorit mult şi a fost tradus în străinătate.