Paul Vinicius
(România)
24 ianuarie ’53 – o poveste de iarnă
dragoste și așteptare
dulce ca mierea a pornit înspre mine
odată cu mine
(unul către celălalt
fiecare însă din celălalt capăt
de lume)
trebuie să te fi făcut frumoasă mlădioasă și tăcută
codană cu ochi flămânzi de savană
mireasă hărăzită mie – îi tot murmuram în vânt
iar vântul îmi purta cuvintele mai departe
golindu-mă și de ele
an după an
și la 18 și la 19 și la 55 de ani
tot amăgindu-mă că trebuie
trebuie să apară
într-o vară aș fi putut chiar avea un dram de noroc
când automobilul mi s-a pulverizat într-un cumulus beat
care plutea mult mai jos decât nuferii de pe lac
dar iar
nu a fost să fie
însă ea venea atât de încet încât până și păsările uitaseră să mai zboare
iar eu fumam țigară de la țigară
sub cerul ba albastru ba alb ba violet
răsturnat într-o scrumieră doldora
de miliarde de secunde
domoală ca mierea a pornit înspre mine
într-o dimineață sticloasă de ianuarie
mireasa mea dintotdeauna
prințesa mea
de pică
albastru orizontal
da
o seară ciudată
asta
în care îți năvălesc în creier amintiri
ca într-un submarin fisurat
fusta ei
aidoma un liliac uriaș
albastru
lipindu-se de tavan
și bluesul acela
precum un molatec animal marin
aplecând-o pe spate
întinzând-o pe parchet
posedând-o
și ceva din mine
un fel de nebunie holbată
traversând-o
despărțindu-i apele
una de alta
ochiul ei verde
de ochiul ei galben
în care
înecat
un nu
obosit
în derivă
clandestin în america
(și o floare albă în păr)
călăreai internetul
și o cam luaseși razna
pe niște scurtături povârnite
nici măcar cele patru degete
înrăite-n nicotină
prin care adulmecai moartea
nu mai știau ce fac
nu mai știau ce vor
pe tastele oarbe
năclăite de sudoare
defapt nu tu călăreai
nu tu alergai printre litere cifre și semne
nu creierul tău
nu inima ta
nici degetele reci
galbene [nicotinice]
ci nebunia ta cea albă
învăluită-n pâcla de țigară
printre smârcurile de alcool
și fluviile de sânge
iar când s-a destrămat noaptea
ai dat de un ținut straniu
în care d-abea răsărea luna
iar când s-a destrămat noaptea
ai dat de o floare albă
cu privirea pironită-n pământ
desigur
faci lucruri ciudate
care nu mai seamănă deloc cu tine
dar de la care nimeni nu te mai poate opri
și cu atât mai puțin tu
care siderat
nu faci decât să îți asculți străinul
nu faci decât să îți urmezi stăpânul
iar el începe să râdă
iar el descalecă
râde
uită cu totul de tine
fuck you
în ziua fără de alexandru mușina
te-am mai rugat de câteva ori să fii la fel de bun cum
ne propovăduiești tu nouă
m-am rugat la tine și cu genunchii pe cioburi
și cu mâinile arestate
și cu trupul stâlcit în bătaie m-am rugat
și cu ultimul atom din mine care mai rămăsese viu te-am rugat
pentru niște nume care nu cântăreau mai mult decât un biet fir de nisip
pentru tine
m-am rugat și cu mintea spânzurată de gânduri așezate la talpile tale
și cu inima în care sângele nu-mi mai visa decât întuneric frig cenușă și scrum
și mereu m-am întors din drum
convins că tatălui nu am dreptul să îi cer niciodată nimic
fiindcă el este etern
peste toate
ți-am mai spus în câteva rânduri să pui mâna pe carte
și să nu ne mai iei
literele din carne
în care nu s-a copt încă
frumusețea
pe care tot tu ne-o dăruiseși
odată [cândva]
supermarket
în această conservă…
ei, bine…
în această conservă gândește un om
stimați consumatori
este o conservă de om
de cea mai bună calitate
a se păstra la frigider
a se consuma rapid
la o singură masă
dintr-o singură înghițitură
dintr-o singură farfurie
cu o singură furculiță
și o singură gură
laolaltă cu toată familia
cu tot orașul
și chiar cu toată patria
dacă dispuneți de spațiu –
(pentru ca sucul dumneavoastră gastric
să socializeze patriotic
cu sucurile gastrice a celorlalți comeseni)
stimați cumpărători
este extrem de periculos să mănânci un om care gândește.
în lipsa domnului k
habar nu am de ce am deschis cartea asta din care văd că nu mai pot ieși – probabil din cauza ploii (un milion de ochi hipnotici galbeni lucitori de opiu) ce mă pândea cabrată
de dincolo de geam probabil din singurătate teamă plictiseală sau fiindcă – fiindcă
începuse simplu și frumos cu o descriere foarte domoală în care orașul își trăgea o ploaie fumurie deasă surd-lăptie precum o fată mare peste turle de biserici stradele împiedecate și parcuri pentru a nu mai fi despicat de păsări lungi negre și croncănitoare
sau pur și simplu fiindcă bătea cineva tot mai nervos și insistent în ușa de la intrare
pe când eu tocmai viasam o femeie din apă de mare
în care mă înecasem cu totul
și din care nu mai voiam să mai ies
dar nu ea este mama ta
părea să-mi spună ploaia
cu fiecare nouă pereche de ochi din cei deja două milioane
cu care acoperise orașul
nu nu
sigur nu e mama ta –
se împleticea și umbra-mi aruncată de lampă
pe un perete de apă crescut din palma mea dreaptă
dincolo de care bancuri de pești exotici
îmi inventaseră o tristețe
care mă măcina
habar nu am de ce am deschis-o și nici cum de m-am rătăcit în ea
ca într-o pădure mișcătoare care o tot ia la goană
exact în direcția pe care o tot schimb încercând să ies din ea
însă cu siguranță domnul k –
laptopul meu
pe a cărui claviatură adorm mai mereu
cu fruntea încrustată de litere semne și simboluri grafice
mi-ar putea face ceva ordine în viață
mai mult ca sigur domnul k
m-ar putea trezi într-o bună dimineață
și alungând
cu un gest domol
ca un adevărat arpentor
roiurile de pești exotici
păsările lungi și negre
și femeia cu trupul din apă de mare
mi-ar putea arăta ce a lăsat
umbra creierului meu
pe taste
un fel de viață cu ceruri lăsate și sori negri
un oraș cu storuri lăsate și femei de lapte în haine lungi negre
ieșind la iveală
din venele mele
ieșind la iveală sub frunzele tremurător galben
sub soarele definitiv
tomnatic
laptopul tău care uitase de mine
fiindcă tăcerea ta cutreiera un alt oraș
într-un alt timp al planetei
acolo unde păsări cu zbor gralulat
de nisip
aduc sarea
cu tot cu ocean
mai aproape
îmi pot doar închipui negrii lenevoși în tricouri second-hand țipătoare
sprijinind zgârie-nori
să nu cadă
cât e ziua de lungă
și scarlatinatice yellow cabs
prinzând viață doar din contrast
(în timp ce inima mea măsoară orașul cu sânge
iar cerșetorul din colț e un tonomat supraponderal din mărunțiș)
sau palmele triste ale văcsuitorului de pantofi care ți-au ratat cu puțin traiectoria
întorcându-le apoi cu căușul în sus
așteptând o picătură de ploaie
(în timp ce inima mea măsoară orașul cu sânge
iar femeile nopții sunt buticuri rezemate de ziduri –
apropo:
cât mai costă un prezervativ în dolari?)
iar când vii tu spre casă
rochia îți e deja plină de amintiri colorate
care nu-mi vor vorbi nicicând despre tine
chiar dacă te ascunzi într-o casă cu pereți de vată
pe unde mi-ai umblat minunăție
pe când inima mea lumina sângeriu
orașul
ploaia monotonă
albastră și rece
trecătorii
precum niște tacâmuri minuscule de argint într-o farfurie pustie
și luna
lullaby
dar câteodată colțul mai întunecat al camerei face un pas – zum! – și atunci jucăriile se străng una într-alta iar lumea pare alta chiar și inima ta se oprește din albastrul transparent și moale cale de trei nori de ploaie și șapte frunze friguroase în bretonul
arțarului din fereastră – și mi nu-i așa că nenea și tanti care tot scot blocul la piață la plimbare sau dimineața cu cravată ca o boală grăbită să se vindece prin muncă și care vorbesc cu fondante și ciocolată cu lapte uitându-și mâinile-n noaptea părului tău
(deși nu te mai păcălesc acum i-ai auzit tu prin pereți cu ferăstraie topoare și tot felul de obiecte ascuțit-lucitoare)
nu pricep mai nimic nu-i așa?
fiindcă ursulețul de pluș dăduse semne chiar cu mult înainte schimbându-și un pic galbenul către maroniu iar mai apoi carina a țipat brusc când să îi coși la loc suflețelul ei mic și alintat de păpușă în care n-au mai încăput înapoi multe povești din iarna trecută și nici măcar mierea acelui noptiță bună înainte să coboare noaptea pe pământ
fiindcă între tati și mami s-a lăsat ceva ca un zid transparent și rece o toamnă de frunze uscate în loc de covor iar apartamentul a devenit acum imens și tăcut numai nenea și tanti de pe la etaje ce mai scapă vreun ac de cusut pe jos sau mobila care mai scârțâie când se lasă pe labe
să se culce
fiindcă – vezi tu mi – odată scăpată din mărgelele ochilor tăi luna luminează altfel lumea inventată de nenea și tanti mai pune puțin albastru pe o rană mai ninge sufletele desperecheate fiindcă se întâmplă ah se mai întâmplă din cauza spartelor și plăpândelor
lucruri delicate din cauza plăpândelor și spartelor lucruri delicate (ah, zăpada subțire și muritoare a lucrurilor delicate)
iar dacă ți-aș spune
că nici carina nu a avut vreodată inimă
ci doar o lacrimă de-a ta
ca o vioară vie
m-aș scurge precum un ucigaș pe lângă ziduri
până la capătul orașului
iar de acolo:
cer și pământ.
lungul drum al nopții către dimineață
am vorbit toată noaptea cu un zid; era neted bine făcut solid și destupat la minte doar că nu vroia să se dea la o parte. cerul își tot plimba norii ca pe niște mari vapoare de hârtie pe lângă o lună gravidă exoftalmică mirată o femeie cam beată și sălcie a tot tras de mine
că hai să facem nu-știu-ce că știe ea un gang
mai du-te fă dracului i-aș fi spus
nu vezi că stau cu omu’ ăsta de vorbă? –
dar nici umbră de literă nu-mi ieșea din gură –
hai sictir (mi-ar fi răspuns)
labagiule
(și ar fi plecat)
lăsându-mă perplex
să îmi percheziționez palmele
să îmi cercetez linia vieții
muntele lui venus
semnele de noroc
și negăsind nimic suspect
nicio întrerupere
nici măcar vreun început firav de moarte
să te rup în puli
aș mai fi mormăit
în barbă
adresându-mă probabil ploii
ce începuse albastră să cadă
sau ecoului stins al tocurilor pantofilor ei de parașută
ce cotiseră
scrâșnind
la primul semafor
în acest oraș jegos
ca un boschetar cu palma întinsă
cerșind ploaie
în acest babilon morbid
ca un marsupiu de cangur libidinos
plin de ganguri fosforescente
am vorbit toată noaptea cu un zid
dar până și dumnezeu era plecat
după țigări
o lune cu lună și tei
și sorela de pică (mlr blues)
m-am văzut ieri cu sorela a mică din flori – ea tânără yo înțelept ea frumoasă yo discret ea ceai de fructe de pădure yo bere între o tăcere de-a ei și una de-a mea lily chelnerița mă mai căuta prin buzunare nu mai găsea decât hârțoage cu metafore îngălbenite de vreme și epitete din ce în ce mai mici poeme cu trei picioare ochi verzi și trompă de levănțică așa că îmi mai aducea o bere pe datorie în timp ce cerul își tot storcea coșurile de stele de o ploaie virtuală pe care nu și-o mai găsea își tot scărpina barba-i albastră din frunze de ulm plop carpen și prun prin care vântul cu adieri de tei făcea mici ravagii printre sentimente eheeei cam vine ea seceta deșertul sahara kalahari death valley o să vină peste noi (oale și ulcele om rămâne – de vii) – am meteoteoretizat yo catastrofic făcând pă dășteptu’ – tu tu sorela ce mai bei mai lasă-l dracu’ de ceai mai pe la toamnă mai pe la iarnă mai pe la
călugăriii și sihăstrii săpate-n stâncile sânilor tăi feromonii tăi tineri și zbanghii au acum nevoie de alcooluri mici și perfide ca să strălucească puțintel dracu’ în ei iar ea cădea pe gânduri așa de frumos arcuită așa de frumoasă picior peste picior fosfor peste fosfor fosforescent peste fosforescent din piele dulce și nemângâiată de muiere mâna ei înceată albă și tristă ca o fisură în masă încât îmi năruia toată filozofia de viață tot omul curat care fusesem târându-mă ca pe un centaur păros spre un incest gelatinos și atroce precum o reacție chimică în lanț nu că l-am fi inventat noi de vreme ce fusese inventat din vechime dar nici înaltpreacatolica de mă-sa n-ar mai fi înfiat-o așa cum arăta ea acum mai mult ca sigur că ar fi alungat-o de acasă ar fi avortat-o și din miezul de nucă și din foile de plăcintă și din visele ei erotice care la tinerețe citeau ziarul scânteia urzica secera și ciocanu’ hai hai ia o vodcă mică să îmi pot oglindi chipul în tine mireasă a pădurilor singurătăților mele olfactive și tactil-involuntare iar rochia i s-a diluat de la prima înghițitură devenind treptat treptat transparentă și ea goală îmi surâdea provocator dintr-un strop argintiu rămas pe buzele ei nesăbuite precum o lună deasupra craniului de mort care eram când m-am privit în oglinda trupului ei tânăr și nestăvilit
titlu
pe irfana o chema irfana încă înainte ca soarele să răsară
pe irfana o chema irfana chiar și înainte să se nască
deși ei nu-i păsa de asta
pe irfana o chema irfana cu mult înainte ca tânărul sergent
pe atunci
haralambie
să o fi cunoscut pe maică-sa
artemiza
pe irfana o chema irfana de când soru-sa vitregă
irfana
scăpase din mâinile lui taică-su
costandache
care se întorsese precum o ploaie rece de toamnă
de la crâșmă
găsise o mină pe câmp
și se jucase de-a doctorița și pacientul
cu ea
poetul și umbra lui
poetul are călduri poetul
a avut o zi proastă el și deopotrivă arșița
sunt extrem de nemulțumiți de el însuși (să nu
le virăm chiar pe toate
pe căderile de calciu)
poetul e chiar doldora de calciu
și inimă
ajuns pe un pod foarte înalt
deasupra unui fluviu suficient de lat
suficient de adânc
și leneș
precum un mort
poetul sare
de pe mal
criticul
își privește ceasul
se apucă să cronometreze
și să numere
cerculețe
dacă
nici n-ar mai ieși
stiloul
i s-ar umple
dintr-o dată
cu miere
portret în aqua forte 1
prietenu’ meu prozatoru’ m-a-njurat de mamă a zis că futu-vă muma-n cur de poeți
de un’ vă cad vouă stele în cap că am avut și io cățel de mi-a ros încărcătoru’ de la
celular nu zic că l-aș fi înțeles numa’ că el barem a și murit călcat de tramvai voi
însă nu și nu plus că nici posterioru’ nu vi s-a posteriorizat
păi știți voi ce-i ăla roman știți voi ce-i ăla breban normal că
habar nu aveți băi
că de-aia și zic: mănânc și plâng. mănânc!
străin
nu prea mă mai cunosc cu orașul ăsta care odată și odată m-a legănat pe picioare m-a crescut încet cu încetul cu economie teamă și trudă din carnea lui neagră laptele lui toxic noxele drogurile dulci și luminile-i orbitoare învățându-mă să urlu din toți decibelii lui din gazele lui de eșapament din toate gurile de metrou din femeile de noapte cerșetorii și cimitirele lui înfometate din toate sirenele lui roaită și neoanele lui colorate cu cimentul asfaltul betoanele sticlăriile lui cățărându-se tot mai sus către cer cu primăverile înalt-străvezii cu parcurile care m-au învățat dulceața pielii șerpești de codană și toamnele doldora de frunze uscate gemând tot mai stins sub pași laolaltă cu iubitele volatile
din paharul cu vodcă
trec prin el tot mai singur mai stânjenit mai străin ca un criminal profesionist în vizită la propria-i familie numai ferestrele și vitrinele clădirilor vechi îmi mai cântă imaginea în flașnetele luciului lor prăfuit numai trotuarele vechi îmi mai lasă umbra să se așeze pe ele sunt tot mai puțin mai fără de rost pe aici până și mâna mea dreaptă a uitat de cea stângă și de inima care-i trimite sânge negru
cât pentru o carte poștală
când
de după primul colț
apare o splendoare
(strălucitoare și palidă
palidă dar strălucitoare)
târându-l și târându-mă după ea
precum o nouă mare care își revendică fauna
precum o nouă zi care se cere trăită
un blues către dimineață
sunt niște ziduri vechi
de care
numai privirea mea s-a rezemat vreodată
sunt numai câțiva oameni
din care mereu fugea speriată moartea
de adevărați ce erau
fie și numai dacă doar înălțau zmeie în văzduhul timid
străveziu
de primăvară
sau își lăsau urmele pașilor în zăpadă
și pe ei
doar ochii mei au știut să-i vadă
și mai apoi să-i spele
în lacrimi și răcoare
și degeaba fiecare nouă zi mă apropie de vreun satelit
mă trece prin laserele unor minți geniale
și îmi așează plăsmuiri nebunești la picioare
o tristețe tot mai grea și mai hrănitoare mă-ntoarce înapoi
acolo unde lumea pe care am tot străbătut-o
(oameni
glasuri
clădiri
încăperi
catedrale
priveliști
atingeri
priviri)
s-a tot mutat
încetul
cu încetul
în sânge
crescând înăuntrul meu
precum o mamă
în carnea pruncului ei
precum un foc
într-o cutie cu chibrituri
anul soarelui galben și al nopților verzi
la nouă ani:
mlădiu și agil
mai mult abur
încă neînceput
de nuri de codană
încă neatins
de fâlfâitul albastru și rece
iar nopțile se despleteau întinzându-se leneș și galben
verzi și galben
(cu soarele înăuntrul lor)
ca niște clătite aburinde cu soare
iarbă
greieri
stele stafidite…
…și încă ceva
important
pe deasupra –
de care însă
zadarnic încerc acum să-mi amintesc
fiindcă odată ce le cresc serviete ace și zăpezi negre în suflet
oamenii mari nu se mai pot strecura
până la mica vrăjitoare
din care izvorăsc
gândurile unui copil
și – dumnezeule –
cum s-a mai surpat o întreagă lume
în seninul subțire din mine
atunci când am aflat că albina
ce își lepădase spaima ascuțită
în mâna mea cea năucă
avea să își găsească sfârșitul
în tăciunii mocniți ai apusului
aceleiași zile
atunci am plâns pentru întâia dată
dintr-o inimă cu mult mai mare decât mine
nu din cauza veninului care mi se zvârcolea pulsându-mi în carne
ci din cauza tuturor celor pe care-i iubeam
aflând că au zilele numărate
da
tocmai împlinisem nouă ani în acea joie dulce
în care lumea devenise deja
un măr parfumat
rotofei
și roșu roșu roșu
dar plin de viermi în rotunjimea lui tristă
fiindcă nu avea încă parfum de femeie
iar șarpele din mine tăcea
și mă simțeam
ohoooooo
cu mult mai bătrân
decât cel ce fusesem
cu un an îndărăt
când stăteam tolănit pe malul gârlei
cu puța-n nisip
și doboram avioane
numai închizând un ochi
iar cu celălalt – zbang! –
pironindu-le
(ca într-un maculator albastru
cu file de cer)
printr-un ciob ordinar
de sticlă
de bere
fiindcă
din acel moment
carnea mea
a știut
așteptarea
pe timp de pace
porumbeii
nu au nicio noimă
mai ales aici
pe pământ
printre bălării
într-acel petec zdrențuit de soarele târziu
trecut cu mult de amiază
încetinit blând de frunze
unde i-a trântit
precum o molimă întunecată
cu gheare
foamea
greoi gușați siniștrii
repezindu-se
prigonind sărmane
ciufulite
încețoșate vrăbii
pentru câteva firimituri de pâine
cu greu i-ai mai putea crede
flaute bolnave de zbor
iar persoana pe care-o așteptai
poate dinadins te-a și făcut s-o aștepți
poate din cauza asta nici că a mai apărut vreodată
(sunt deja șase ani de atunci)
tocmai pentru a rămâne mereu și mereu
an după an
primăvară de primăvară
să îi tot privești
ca pe niște țărănoi hămesiți
într-o noduroasă descărcare gregară
să-i privești și să pricepi
de astădată
fiindcă altfel
timpul
iar va mai da o roată
în vreme ce îți sorbi
aproape absent
aproape în doi
ochi în ochi
vodca
iar el continuă să tacă
iar el continuă să tacă
iar el continuă să tacă
până când pieptul
i se desface
cântec
mi. doar atât.
ea –
pitindu-se pe după albul
florii
din păr
precum un copil rușinat
surâsul ei:
o linie temătoare
sau
mai bine zis
zborul trist al unui flaut de sunete
prin aerul surd
descifrând întunericul –
fluture cu aripi străvezii
zbătându-se înspre o lumină
mereu întârziată
(așa cum mai mereu
întârzie lumina
în bisericile părăsite
sub betonul unui dumnezeu răspopit)
și strania frumusețe a unor degete
încărunțite-n așteptarea
de a mângâia
acoperind
până și floarea
nu sunt decât un nenorocit de citadin
așa m-am născut
cu gustul mirosul ușchitul de mașini
cu benzina-n buzunar
asfaltul încins în plămâni
vodca în ficat
și prietenii în pușcărie
fete pistruiate de ploaie
gunoaie
gaze de eșapament
crâșme și străzi lungi pline de bordeluri
porci de oameni și îngeri prematuri
în repaus
dar povățuindu-mă de bine
televizor
televizor
televizor
cururi și spuneri
într-un cuvânt o aglomerație pestriță
pe care numai o bombă atomică ar mai putea-o potoli
și chiar dacă uneori semăn cu voi
în sensul că da
și eu
ani și ani la rând
tot visez insule pustii
pe care să le populez cu numai obosela mea
odată ajuns acolo
nici nu mai știu cum să dispar mai repede din context
ziceți-mi cum vreți
înjurați-mă
dacă sperați să vă simți mai bine
numai că și eu fac parte dintre cei
ce-și bagă pulile în frumusețile naturii
și nu-l respectă pe dumnezeu
decât pentru că l-a creat pe om
fiindcă nu într-o pădure de mesteceni
oricât de albă
și oricât de deasă
ți-ai putea pierde mințile limitele busola
dar între evantaiul unei doamne
și dorința ta de a-i muta alunița
într-un alt loc
încape
de fiecare dată
încă o lume
____________________________________________
Paul Vinicius – Note biobibliografice
Poet, dramaturg, jurnalist, născut la 24 ianuarie 1953, la Craiova. Din 1954, datorită carierei militare a tatălui, s-a stabilit, definitiv, cu familia, în Bucureşti.
Urmează cursurile liceale la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” (la acea dată, intitulat Liceul „Nicolae Bălcescu”). Absolvent al unei facultăţi politehnice bucureştene, renunţă la cariera inginerească imediat după decembrie 1989, reprofilându-se în domeniul jurnalistic. În 1994, în urma unui examen susţinut în faţa unei comisii a Ministerului Culturii, obţine atestatul de consilier editorial, iar din septembrie 2012 este doctorand al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Litere, cu un proiect de temă care urmează să focalizeze biografia şi opera literară a lui Vintilă Ivănceanu, reprezentant important al grupului oniric român.
Debut literar publicistic în 1982, în revista Amfiteatru, cu poezie. Din 1982 şi până în prezent îi apar grupaje de poeme în majoritatea revistelor literar-culturale din ţară, printre care: Flacăra, SLAST, Contemporanul, Luceafărul, Lucifer, ArtPanorama, România Literară, Steaua, Euphorion, Cronica, Convorbiri Literare, Timpul, Poezia, Calende, Vatra, Tribuna, Dilema, Familia, Viaţa Românească, Mozaicul, Ateneu, Poesis, Hyperion, Contrafort ş.a.
Membru fondator al cenaclului literar Universitas (1984-1990), coordonat de profesorul universitar şi criticul Mircea Martin. În 1987, cenzura comunistă îi interzice apariţia plachetei de poezie Marţea albastră, miercurea albă, care ar fi urmat să fie tipărită pe hârtie de ziar, în colecţia Cartea cea mai mică – colecţie în care au „debutat” majoritatea membrilor cenaclului Universitas şi nucleul „generaţiei ’90” (aşa cum avea s-o numească Laurenţiu Ulici) şi care apărea ca supliment literar al săptămânalului Convingeri comuniste, ziar editat de Centrul Universitar Bucureşti. Tot în 1987, devine laureat al Festivalului Naţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei, primind premiul „Nichita Stănescu” – al Serilor de Poezie de la Deseşti.
Între 1990 şi 1998 lucrează în presa centrală – Flacăra, Cotidianul, Zigzag, Expres, Expres Magazin, Evenimentul Zilei, Privirea şi la postul de radio Fun Radio Bucureşti –, semnând articole şi editoriale în calitate de redactor, reporter special, şef de secţie şi director. Între 1994 şi 1998 este director literar al Editurii Nobile din Cluj-Napoca. Între 2005 şi 2009 colaborează cu o rubrică fixă de recenzii şi cronici literare la revista de cultură Agora on line, de pe Internet, semnând totodată recenzii și articole literare în Cuvântul, Luceafărul, Argeș, Tomis și Calende, precum și cronici de artă plastică și note de călătorii în străinătate. Din iunie 2011 şi până în martie 2012 a fost redactor şef adjunct, apoi secretar general de redacţie la săptămânalul Academia Caţavencu.
Debut editorial în 1998, cu volumul de versuri Drumul până la ospiciu şi reîntoarcerea pe jumătate (Editura Crater, Bucureşti) – premiile Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO) –, urmat de volumele de poezie Eclipsa (Editura Crater, Bucureşti, 1999) – premiile Festivalului Internaţional de Poezie Sighetu Marmaţiei şi Festivalului de Poezie „George Coşbuc” de la Bistriţa – şi Studiu de bărbat (Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2002) – premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (ASB). În 2004 îi apare tipărită piesa de teatru Şi noi am fost în America (Editura Palimpsest, Bucureşti, 2004) – premiul Theatrum Mundi şi al primăriei municipiului Bucureşti –, iar în 2005, Un poem pentru Ioan Flora (Pagoda Press, S.U.A., 2005), urmat de volumul de dramaturgie Colonia Grafitti/Working class, heroes class (Editura MLR, Bucureşti, 2006) – nominalizat la premiile USR şi ASB. În 2011 îi apare volumul de poeme Liniştea de dinaintea liniştei (Editura Tracus Arte, Bucureşti), căruia i-au fost decernate premiile naţionale pentru poezie, pe anul 2011, „Mircea Ivănescu” – al Taberei Internaţionale de Poezie „Artgothica” Sibiu –, cel al Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei şi premiul „Cezar Ivănescu” al APLER, pentru autorul anului 2011. În noiembrie 2012 îi apare volumul de poezie kemada (Editura Tracus Arte, Bucureşti), după care, kémada (versiunea franceză, în traducerea Letiției Ilea, Ed. Charmides, 2013), care va fi prezent și la Salonul de Carte de la Paris, în martie 2013.
Figurează în mai multe dicţionare literare şi antologii poetice apărute în ţară şi străinătate, printre care Sfâşierea lui Morfeu. Antologia generaţiei ’90 editată de Dan Silviu Boerescu (Ed. Phoenix, Bucureşti, 1994), Un sfert de veac de poezie la Sighetu Marmaţiei (Ed. Fundaţia Luceafărul, Bucureşti, 1998), Romanian Poets of the 80’s and 90’s (Ed. Paralela 45, Piteşti, 1999), Born in Utopia (Talisman House Publishers, SUA, 2006), 27.Poezie de Bucureşti (USR, Bucureşti, 2007), Scriitori pe Calea Regală (Ed. Brumar, Timişoara, 2008) – ultimele două fiind proiecte multimedia –, Anthologie de la poesie roumaine contemporaine 1990-2013, 13 autori, selecţii şi traducere de Linda Maria Baros (Ed. Tracus Arte, 2013), ZOOM-ROUMANIE. Anthologie de la poésie roumaine contemporaine1960 – 2000 (Antologia poeziei române contemporane 1960 -2000 – 14 autori, selecție si traducere de Linda Maria Baros, Électon libre, Éditions Marsam, Maroc, 2013 – ş.a. Texte poetice i-au fost traduse în limbile franceză, engleză, macedoneană, sârbă şi albaneză, publicându-i-se grupaje în reviste literare din SUA, Anglia, Serbia, Macedonia, Albania, Grecia, Maroc şi Republica Moldova. A fost invitat şi a participat la festivaluri internaţionale de poezie în Macedonia şi Albania – unde, în 2006, a primit distincţia de „Cetăţean de Onoare al oraşului Durres”, iar în 2007 a fost propus şi ales să facă parte din juriul aceluiaşi festival, denumit Poeteka. În ultimii 12 ani a colaborat cu TVR Cultural şi Radio România Cultural, acordând interviuri, participând la emisiuni literare și difuzându-i-se diverse producţii poetice și două piese de teatru adaptate radiofonic.
Şi-au exprimat păreri critice asupra operei literare: Mircea Martin, Nicolae Manolescu, Laurenţiu Ulici, Traian T. Coşovei, Alex Ştefănescu, Dan Silviu Boerescu, Valentin F. Mihăescu, Vasile Baghiu, Al. Cistelecan, Nicolae Coande, Andrei Bodiu, Ion Mircea, Alexandru Condeescu, Marin Mincu, Gheorghe Grigurcu, Geo Vasile, Grişa Gherghei, Constantin Stan, Octavian Soviany, Mihai Şora, Mircea Bârsilă, Ioan Groşan, Ioan Moldovan, Horia Gârbea, Mihai Şora, Robert Şerban, Romulus Bucur, Lucian Alecsa, Emanuela Ilie, Raluca Dună, Daniela Magiaru, Răzvan Voncu, Dan-Liviu Boeriu, Dumitru Augustin Doman, Ştefan Bolea, Dumitru Chioaru, Nichita Danilov, Felix Nicolau, Ioan Cristescu, Dan Mircea Cipariu, Cosmin Perța, Mihai Vieru, Angela Mamier Nache, Ovidiu Pecican, Cătălina Buzoianu, Ioan Cărmăzan, Radu Băieșu, Mircea Ghițulescu, Ion Cocora, George Mihăiță, Ion Caramitru ş.a.
Este membru al USR, al ASPRO, al Societăţii Ziariştilor din România şi membru fondator al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România. Din 2003 lucrează ca redactor de carte la Editura Muzeul Literaturii Române, din cadrul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.