Paul Gorban

 

 

 

(România)

 

 

la izvorul din stânca de faianţă

 

este adevărat Ria cerbii din cărţile tale de poveşti

au coborât în realitate din munţii aceia cu mătase verde

şi sunt la mine în apartament un loc confuz pentru ei

şi stau în faţa maşinii de spălat şi privesc cât de  repede

se învârt hainele în cuvă privesc cum ţesăturile

eliberează sângele şi resturile mele de piele

apoi în faţa oglinzii râd ca voievozii ăia burtoşi

şi scot limbile lungi care ca un fum fierbinte

se împrăştie prin casă şi în ochii lor umflaţi de somn

cu ruj şi cretă te voi desena cum fac copiii pe trotuarele

din faţa blocului şi atunci voi spune că într-adevăr

trăiesc povestea în care o fată cu rochia ei de argint

din ţinuturile cu mătase verde a venit

cerbii să-i adape la izvorul din stânca de faianţă

 

 

carnea miroase a brad

 

când am coborât astăzi din pat

o zi nesfârşită cu miros de fân

umbla prin casa mea. am deschis

imediat fereastra larg şi am văzut

cum oamenii ridicaţi deja din pat

îşi serveau ceaiul. în ceşcuţele lor

soarele era într-o pungă conică

şi avea culoarea verde

şi venele şi articulaţiile femeilor

care cărau copii în braţe erau tot verzi

şi aerul avea un luciu verde perfect.

atunci mi-am spus: în duminica aceasta

mă voi îmbrăca în verde şi voi ieşi la plimbare

cu umbra mea verde pe care am numit-o Ria.

voi scrie un acatist pentru ca pielea noastră

de regulă pământie să păstreze culoarea acestui

abur care ne face carnea să miroase a brad

 

 

stare de toamnă

 

stare de toamnă. cad din rame tablouri. tot pământul miroase a pânză de in a ulei folosit de fecioare. stare de toamnă. păsările duc spre pădure cruci de iarbă iar cerul are culoarea unui ostaş. trosneşte precum o rufă lăsata în beznă. doar ceaţa mai gâdilă ochii pregătiţi să ierneze ochii legaţi cu sârmă ochii care miros a fântână. merg cu trupul altcuiva dar am aceeaşi inimă hidoasă pe care voi ceilalţi în dimineaţa aceea de vară aţi pus-o să doarmă într-o pungă de  plastic. dar care e numele ei. aud întrebarea. numele ei se scrijeleşte şi trebuie să fie prins într-un stomac de pasăre. poate chiar pasărea aceea care cară cruci de iarbă. numele ei îl inspiră strugurii zemoşi care ca nişte stele căzătoare se arcuiesc în aer. şi da. ce stare de toamnă. tot ce atinge pământul se transformă într-un morman de viaţă pe care câinii îl scormonesc adânc noaptea când pe gurile noastre Luna se va prăbuşi în ceaţă. doar tu Ria cu râsul tău mă îndemni să-mi salvez sunetul ritmic sunetul de metal sunetul care pe şosea se transformă într-o amprentă uriaşă de sânge

 

 

privirea de castitate

 

de ziua ei Ria şi-a scos din suflet soarele

şi l-a arătat oamenilor care îi sărutau

buzele ca nişte trandafiri negri

 

şi cei care locuiau la bloc au deschis ferestrele

şi au văzut cum peste oraş mâinile ei proaspete

se ascundeau în arborii sculptaţi în piatră

 

dar Ria purta ca pe o rochie poezia de castitate

şi vorbea despre iubire într-o limbă eternă

într-o limbă pe care moartea n-a bănuit să o viseze

 

şi cum îi sărutau toţi chipul ieşit înainte

soarele peste oraş o pânză de păianjen a ridicat

şi toate casele cu ferestrele închise i-au intrat în gură

 

de o vreme prin gările tot mai părăsite se vorbeşte

că Ria coboară noaptea în măruntaiele sufletelor noastre

şi sculptează cu focul sacru un bărbat care să o privească

 

 

melcul când se hotărăşte să meargă prin casă

 

şi melcul când se hotărăşte

să meargă prin casă

adânc sapă în lucruri

şi lasă în urmă sentimente vâscoase

aşa se face că atunci

când am venit acasă

întinsă pe canapea

te-am găsit cu multe semne

trupul tău semăna cu o hartă

având drumuri mişcătoare

şi privindu-te mai lung m-am hotărât

să merg cu inima pe urme

ca şi când aş fi ştiut că la capăt

am să găsesc ca pe o comoară

melcul care de căldură şi extaz

s-a angajat să te seducă

 

 

zumzetul lor tare mă linişteşte

 

cu mâinile lor aspre minerii

aprind lumina de pe capul lor

şi coboară în pământ să scoată măruntaie

şi nimeni nu s-a gândit vreodată

că minerii s-ar putea îndrăgosti de rădăcinile

care în pământ stau întinse

precum undiţele de pescuit

nimeni nu s-a gândit vreodată

că minerii ar putea să-şi construiască

acolo cu lumina de lanternă

un spital special pentru vindecat îngeri

eu îi văd în fiecare dimineaţă

cum ies din pământ ca nişte licurici

şi zumzetul lor tare mă linişteşte

 

 

deasupra oraşului ca o dansatoare pe sârmă

 

aş fi naiv să spun că nu îmi place să merg cu tramvaiul

mă simt ca o boabă de cafea când spatele unei femei

se loveşte se leagănă îşi roade aburii de mine

când eram copil studiam atent fiecare mişcare a vatmanului

şi mâinile lui erau pe butoane pe trup în faţa unei biserici

se şerpuiau precum aluatul de pâine împletită

şi îmi plăcea să stau cât mai aproape de el să ascult

la radio programul de muzică uşoară şi noaptea

pe liniile care despărţeau oraşul în câteva felii de piatră

mi se părea că sunt într-o discotecă şi urmăream cum pe geamurile

aburinde ieşeau nări şi buze ca florile de gheaţă care apar

dimineaţa când luna se scârbeşte de frig şi intră în pământ

îmi place să merg cu tramvaiul când mă pipăie cu privirea

câte o femeie care se face că ascultă la mobil nu ştiu ce sunet graţios

îmi place să-i văd pe oamenii care în faţa aparatelor de compostat

se supără pe problemele acestea lumeşti probleme care se

evaporă oricum deasupra oraşului într-o dansatoare pe sârmă

 

 

poezia se grăbeşte să moară

 

vă spun vouă acelora care nu mai aveţi răbdare

poezia se grăbeşte să moară stă în faţa maşinii

de scris şi când trece vreo stare anume se aruncă

dinaintea ei şi voi veniţi să-i constataţi decesul

decesul inutil decesul misterios decesul foarte încet

şi ce vă pasă vouă că un poet şi-a înfipt

precum un cuţit scrisul în piept şi ce vă pasă vouă

că el s-a aşezat la masă şi a mâncat ultimele cuvinte

otăvitoare şi ce vă pasă vouă că şi-a vândut

înainte să moară rinichii îmbibaţi de alcool

ficatul spart de rugăciunile lui către iubită

ce vă pasă vouă că poate fi numit traficant de poezie

nu ar fi primul şi nici ultimul care şi-a scos

prin hoteluri cuvintele şi a abuzat sexual de ele

nu ar fi primul şi nici ultimul care pentru dumneavoastră

a înghiţit cu şerbet viaţa ca un maraton cu iluzii

da poezia se grăbeşte să moară la câte crime

a văzut la programul de ştiri la cât de multe cărţi

sunt aruncate pe fundul grătarelor de 1 mai

şi mai ales la cât de mulţi o fură ca şi când ar

fura o mireasă şi trăiesc apoi cu ea în concubinaj

da o veste grozavă poezia se grăbeşte să moară

ca şi când ar vrea să scuipe lumea în ochi lumea care

în ultima clipă la mormântul ei molfăie somnul sublim

 

 

lent lent în lacul de argint

 

lent lent în lacul de argint

păstrăvii umblă precum oamenii prin piaţă

şi nu este o duminică imaginară

şi nu e decât o zi domestică de septembrie

şi Ria într-un picior sare şi mă fixează

cu privirea ei festivă apoi intră în lac

şi toţi peştii îi înconjoară picioarele desfăcute

şi Ria pare să poarte acum o fustă de argint

şi parcă tot trupul ei uluitor de visător

lasă impresia că sub soarele de bronz

care stăpâneşte ţinutul Rarăului

se îngroapă tot mai tare în mătase argintie

 

 

probabil Dumnezeu locuieşte în bloc cu mine

 

probabil Dumnezeu locuieşte în bloc cu mine

poate un etaj mai sus sau un etaj mai jos

probabil şi El are o familie grozavă care se uită

seara la ştiri la filme sau la predici despre speranţă.

dacă o să fie să mă întâlnesc cu El în lift sau pe casa scării

de bloc o să îl invit la un pahar de vin şi o să îi arăt câte

poeme fără ieşire am scris cu steaua care plină de sânge

apare noapte de noapte prima pe cer,

câte icoane precum păianjenii prin locuri ascunse

au apărut în ultima vreme. şi dacă o să îi placă

ce va vedea la mine o să îi fac o friptură

la aragaz ca să mai vină şi altă dată şi o să îi spun

că am vânat din frigider cea mai mare ofrandă

special pentru dragostea ce se leagă între noi

 

 

într-o noapte

 

toate mormintele într-o noapte

se vor împinge mai la vale

până când vor cădea într-un cinematograf

şi atunci ai să vezi cum cei mai mulţi

dintre cei care populează oraşul cu lumină rece

îşi vor acoperi ochii când vor vedea

că au devenit statui mute pe umerii cărora

păsările şi-au făcut cuiburi ca să aibă

unde să revină acasă ai să vezi cum

statuetele acestea care populează

oraşul cu lumină rece vor creşte şi vor înflori

peste tot vor fi nişte arbori care vor sta cu ochii închişi

cu ramurile adunate lângă trup cu umerii

acoperiţi cu zăpadă pentru că în cer

de mii de ani îngerii râd cu zgomot şi sapă

un nou platou de filmare. aerul e proaspăt

lână zidul mirosind a mlaştină

 

 

baldachin într-o barcă

 

în hotelul verde nu mai doarme nimeni

pentru că fiecare s(om)n are cel puţin

în preajma-i un porumbel de piatră

care nu se opreşte să bată din aripi.

 

Ria nu doarme nici ea de multă vreme

şi cu toate acestea camerista

o barcă i-a adus din deltă şi un năvod

în care să prindă o fărâmă de linişte

sau măcar un vis de apă.

 

când aruncă năvodul peste podea

porumbelul de piatră

se risipeşte prin toată încăperea

şi un praf alb îmi cuprinde tot sufletul

aburind ca un vagabond

 

 

un melc argintiu

 

de trupul tău s-a lipit un melc argintiu

un fel de soare mic. el trage în coarne

fără nicio jenă, de abia mai poate respira,

vremurile noastre moderne. aş putea

să pariez că în dreptul picioarelor tale

de aloe cu zgomot se va freca de sufletul tău

ca şi când ar ieşi la joacă. se va rostogoli

până în vaginul tău ca într-o pivniţă cu vinuri

vechi şi va trăi ani fericiţi până la adânci

bătrâneţe. melcul ca o sete de aer înaintează

în sângele tău şi coarnele îi înfloresc narcotic,

precum crinii, de fiecare dată când te dezbraci

 

 

cea mai alunecoasă ţigancă

 

ţigăncile acestea au pe fustele lor curcubeie

vin noapte de noapte pe ascuns la izvorul meu

să le adape să le spele să le dea broaştelor

să le îmbrace. ieri o ţigancă având pielea

de aur tânăr mi-a zâmbit confuz. cu

bidonul alb pe spinare îşi chema aproape

naiv bărbatul travestit în Dumnezeu.

sub fusta de palmier ascundea un tatuaj

care nu spunea nimic. am văzut-o stând

de vorbă cu o broască. se privea în ea ca

într-o fântână când dintr-o dată animalul

de baltă a intrat în carnea ei. de atunci prin şatră

merge vestea că ar fi cea mai alunecoasă ţigancă

 

 

dorinţă

 

de multă vreme ne dorim să mergem într-o vacanţă

telefoanele mobile să le priponim pe o păşune abandonată

şi seara când fie din mare sau munte ne întoarcem

să le ducem în garaj la culcare. de o mie de ori

am zis că o sa fac treaba aceasta. dar îmi e frică

nu cumva de la atâta păşunat telefoanele mobile

să explodeze şi din stomacul lor mesajele vocale

să o ia la goană după noi. la ziar am scris:

vând telefon care prin iarbă şi-a pierdut sufletul

 

 

 

 

 

 

 

 

 ____________________________________________

 

Paul GORBAN s-a născut la 7 martie, 1982 în oraşul Botoşani, România. În 2006 obţine licenţa în filozofie, în 2008 finalizează cursurile de masterat, iar în 2011 cele de doctorat, susţinând public lucrarea în filozofie „Semiotica limbajului poetic postmodern”, la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. Debutează editorial în 2004 cu volumul de poeme Primul val, Ed. Alfa, Iaşi. A mai publicat: în antologiile cenaclului Virtualia din Iaşi, în Antologia de poeme Artgothica, Ed. A.T.U. Sibiu, 2011,  în antologia de poeme „Ziua cea mai lunga”, Ed. Herg Benet, Bucureşti, 2011, în antologia „Innuendo”, Ed. Junimea, Iaşi, 2011, volumul de poeme Pavilioane cu ruj, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2010, volumul de poeme Submarinul Karmei, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2011, monografia exegetică Mişcarea în infinit a lui Grigore Vieru, Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2011, volumul de poeme Caii din perugia, Editura Paralela 45. Semnează constant eseuri şi cronici literare în diverse reviste de cultură din ţară şi din străinătate. Este prezent în „Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane”, Ed. Fundaţiei Culturale Poezia, Iaşi, 2011, realizat de criticul literar Emanuela Ilie.  Din 2008 pană în 2011 a fost Redactorul-şef al Revistei de experiment literar Feed Back. Este jurnalist, fondatorul şi Redactorul-şef al revistei Zon@Literară.