Nicolae Coande

 

Roagă-te să nu se întîmple iarna

 

Bei încet din cana cu ceai o amintire tăcută,
ceva ce nu se poate spune decît pe întuneric,
figuri încremenite ale celor ce s-au iubit cîndva,
şoapte-ale pietrelor cu scalpuri de morţi
şi nu ştii cînd vor veni să te caute
cu paşi de lînă pe zăpadă,
cu sîngele asupra lor,
nu vei apuca să-ţi iei haina,
nici ochelarii,
vei privi o fotografie pe masă,
frigul va intra pe sub uşă,
luna – spun unii – nu va arunca lumina ei,
norii pe mare vor aduna timpul – un bătrîn adormit
cu faţa în sus,
inima va ieşi prima din cameră
în ghetuţele copilului de alături,
un şiret se va prinde sub prag
nu poţi să iei cu tine pragul cînd pleci,
roagă-te să nu se întîmple iarna
cînd oamenii sînt mai rari şi mai singuri.

 

 

Impostura

 

Ei cred că te poţi retrage în natură să scrii,
cum ai desface o conservă cu poezie în sînge,
dar impostura e veche.
Dichtung&Wahreit în epoca Aldi
sînt ghiocelul ce-şi aprinde ţigara
la ieşirea din ţară,
în Spreeathen führerul îşi scutură
luna din păr,
nehotărît între două femei
palpez ficatul metaforei,
ochii nu pot privi în ochi toată viaţa
o floare de măr,
dacă ar putea ţiganii ar fura soarele.
Tăcută ca o ţiglă pe casă

a crăpat vara.

 

 

Musca din grădina secretă

 

Vorbeam cu muştele din münsterland,

te bat îi spuneam uneia pe româneşte,
dar lăsam fereastra deschisă-n bucătărie,
poate scăpau
(am nişte seminţe de mac galben
miros puţin şi adorm),
vara-n westfalia e frig ca-ntr-o varză
şi acum când dîrdîi lîngă masa din cameră
dau peste morţi aici în exil tremurînd –
celan îmbrăţişat în sena de-un meşter german,
gherasim luca scufundat în valul qui a l`air d`allumer
le feu sur la terre,
poeţii nu mai au loc astăzi pe poduri,
negoiţescu singur în camera de la münchen
unde-şi scria istoria pe sex,
cioran bolborosind în ultimele zile în româneşte
pe culoarele unui bordel de moarte din paris,
în timp ce mînca florile,
crénomdeDieu,
ciumă de flori pentru scriitori români în exil,
ionescu uluit la bătrîneţe că lumea e plină de vid,
nervos că Dumnezeu n-a abolit pentru el moartea,
ierunca obosit de nenorocita de viteză a lumii,
strigînd pe fereastră la ea
ultragiat că i s-a retras graiul,
el, care n-a trăit decît pentru expresie,
cum îşi amintea monica lovinescu în vremea
cînd încă mai putea ea însăşi vorbi
fiecare cu grădina lui secretă
moartea în româneşte este o muscă
într-un lan galben de maci,
o soluţie de viaţă în wasteland.

Articles similaires

Tags

Partager