Monica Rohan

 

 

(România)

 

 
COLIVIE-VIE

 

Din tencuială răsar

dinții de lapte

ai răbdării

-cresc încet, anevoie, între

dinții unui foarfece

gata de atac –

îmbucă aerul moale

în care doar cuvintele nepereche

mai zăbovesc

Se face foarte târziu

și zăpada urcă în dreptul ferestrelor

îngropând odaia

ca pe o corabie scufundată

Lumina năucă împunge pereții

bate cuie subțiri

în palmele mele

șiroind deasupra foilor albe

 

Vai, casa aceasta va fi

plină de păsări

și rana din vârful săgeții

mă va afla!

 

 

 

ZIC / ZAC

 

Zic că zac

drept zic

zac în odaia

cu priveliști

zilele nopțile

toate-s la fel

plantele susură

cresc susurând

zilnic și noptic retez

șușotelile verzi

seva lor luminoasă

se-ncheagă la loc

Drept zac

prin tălpi urcă spre creștet

frunzișul din care

cântătoarele zburătoare-or zbura

în desmărginită priveliște

Zic din nou:

zac în spirala unei cochilii

unde clipocind marea

lovește ușor din palmele-i răcoroase

tic tac… zig zag…

ceasul cosmic regenerează

zic zac… tic tac…

 

 

 

ZIGZAG

 

Zigzag în odaia istorică

fantomatică lână toarce iluzia

Nici măcar o fereastră,

asemeni ochilor mei zăvorâți

Nămoluri calde cară noaptea în cămara

trupului său aluvionar

astfel îmi zidește odaia meșterul

întunecat de atâta blândețe

obrazul său celălalt șade răbdător

așternând așteptarea

Ca un cearceaf curat este obrazul nopții care

așteaptă palma acidă a zilei

Ochii mei, asemeni, izbiți de lumină

se-ntunecă-amar în cioburile zăvoarelor sparte

 

Închipuirea-ncâlcită zguduie cerul odăii

toarce în zig zag

ca o pisică hăituită în somn.

 

 

 

ȘTIRI DESPRE MINE

 

Poezia, în zori, mi-a mâncat inima

și ochii ei s-au aprins cu sângele

sorbit literă după literă

Odaia s-a luminat ca-n palma zilei dintâi

Ramura din fereastră a înflorit înecându-se de uimire

Ce să zic (?) :

eu m-am dat la o parte

neagră și slabă

cu pași împleticiți în cerneala umbrei.