Monica Rohan
(România)
COLIVIE-VIE
Din tencuială răsar
dinții de lapte
ai răbdării
-cresc încet, anevoie, între
dinții unui foarfece
gata de atac –
îmbucă aerul moale
în care doar cuvintele nepereche
mai zăbovesc
Se face foarte târziu
și zăpada urcă în dreptul ferestrelor
îngropând odaia
ca pe o corabie scufundată
Lumina năucă împunge pereții
bate cuie subțiri
în palmele mele
șiroind deasupra foilor albe
Vai, casa aceasta va fi
plină de păsări
și rana din vârful săgeții
mă va afla!
ZIC / ZAC
Zic că zac
drept zic
zac în odaia
cu priveliști
zilele nopțile
toate-s la fel
plantele susură
cresc susurând
zilnic și noptic retez
șușotelile verzi
seva lor luminoasă
se-ncheagă la loc
Drept zac
prin tălpi urcă spre creștet
frunzișul din care
cântătoarele zburătoare-or zbura
în desmărginită priveliște
Zic din nou:
zac în spirala unei cochilii
unde clipocind marea
lovește ușor din palmele-i răcoroase
tic tac… zig zag…
ceasul cosmic regenerează
zic zac… tic tac…
ZIGZAG
Zigzag în odaia istorică
fantomatică lână toarce iluzia
Nici măcar o fereastră,
asemeni ochilor mei zăvorâți
Nămoluri calde cară noaptea în cămara
trupului său aluvionar
astfel îmi zidește odaia meșterul
întunecat de atâta blândețe
obrazul său celălalt șade răbdător
așternând așteptarea
Ca un cearceaf curat este obrazul nopții care
așteaptă palma acidă a zilei
Ochii mei, asemeni, izbiți de lumină
se-ntunecă-amar în cioburile zăvoarelor sparte
Închipuirea-ncâlcită zguduie cerul odăii
toarce în zig zag
ca o pisică hăituită în somn.
ȘTIRI DESPRE MINE
Poezia, în zori, mi-a mâncat inima
și ochii ei s-au aprins cu sângele
sorbit literă după literă
Odaia s-a luminat ca-n palma zilei dintâi
Ramura din fereastră a înflorit înecându-se de uimire
Ce să zic (?) :
eu m-am dat la o parte
neagră și slabă
cu pași împleticiți în cerneala umbrei.