Mirela Ispasoiu

 

 

 

(România)

 

 

ÎNGÂNDURARE

 

Când  doi se lovesc

Oasele miloase

Se milostivesc

 

Luna prinde

ventuzele cărnii pe om

vindecând prin vânătăi

strigătura bucuriei

unui os

 

Păsările pe  vise mâniate

schimbă prin aripi sensuri

cuibul norilor fără altare

 

Când cerul se tulbură

praful de sub mână

vântul scutură

 

fluturii înnegrind picioarele

lipesc prin ciorapi florile

cu rădăcinile în sânge

 

viermii de mătăse

până înghit otrava dudelor

învelesc miresele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

COPACUL

 

Copacul singurei ferestre

Când prin lumină  întunericul

Cu drag primit de sus primit

Îl ascult ca un ceas prins de vijelie

vârful  ghierăie pielea lunii,

prin unghii de aer prinde viii

vântul nimănui deschide   rănile

precum oamenii gurile

suflă în gol sângele

scurs în  imagine,

prin gând valuri oarbe

*

crengile în apa cerului

spoiesc malul trecătorilor,

pe sub  ferestrele,

cărnii  înlemnite

clatină trunchiurile

cu  focul ferestrăului

tăios mângâie

tot ce are la  închinare ,

crăpă în mânia fulgerelor ,

pâlpăie luminile,

ca omizile se-nghesuie pe mână,

fiorii copacului în despletire

sau pe cei cu frică

*

coroana de lăstari  înlocuie norii

cu  hărţile plimbătoare ale creatorului ,

cerul  încuie de moment

stelele ca monument

în clipele  ce-nvie cuiele

ecoul scârţâitului din  cruce

geme prin   perete,

moment de   reculegere,

într-o ramă de fotografie,

păcătosul rătăcit în praful nins,

tremură-n furtună ghemuit

*

ramurile îngână  vocea gânditorului,

în desgroparea rădăcinilor rărind  memoriile

goluri libere odihnei lasă

cască însemnata groapă

împreună umbrele  în mâna dreaptă ,

permută prin   degetele deblocate ,

în cealaltă,  prizonierii  frunzelor ,

să asculte plânsul zăpezilor,

ce vin să  binecuvânteze

 

 

OGLINDA

 

 

 

În noapte patinăm

Oglinda zilnică crăpăm

Cu uitare ne întoarcem

Prin spatele luminii desfacem

Aburii viselor din învelitoare

Măruntaiele lipim

De corp  în  pedepsire

prin câte mai clipim

Cu unica putere amintită

*

Ochii  în oceanul personal

pietrele rare forfotesc

înaltele timpane lovesc

Când timpul suflă oglinda valurilor

În memoria apelor

*

Prin trezire ridicăm

De jos   efectul  frumos

rupem florile vii

morţilor, moartelor din dragoste

în pahare de înmormântare îngropate

Magnetele privirii prind asfalte

Desfac firul luminii

Să înnoade anii

Peste şi sub oglinda fierbinte

strigă pământenii

 

 

LA MASĂ

 

Bărbatul din hârtia fină

Mângăie mâinile la cină

Chiar îmbrăcămintea

Când se pierdea iar cu mintea

 

 

LA MERS

 

Talpa închină călcâiul

Bate cuie prin stângul

Jos dreptul învârte

roata genunchiului

învie  crucea sănătoasă

a universului din fericire

 

 

ÎN PÂNTECUL PĂMÂNTULUI

 

Pântecul pământului

E blocat în mâinile cerului

Prin firul urmărit se adună stele

Spre înlocuire ei sau ele

La îmbinare se-nchid

Amintirile în coliere

 

 

ÎN FUGĂ

 

Pielea balonată sub

bastonul unicei  umbrele

Sîngele precipită

Prin împachetare

sau dezpachetare

venele

nu  mai ajută ochii

să rupă ce- ar mai fi

din  fugă

 

primesc oricând, sărbătoarea

pentru carnea rămasă

într-o catifea neagră

 

 

 

CONFESIUNI

 

HAIKU- URI

Oglinda pe cer

Evantaiele de praf simt

Strănutul de vânt

 

Singură ascult

Prin cutia de lemn cucul

Văd capul cu ora

 

În sus nu e loc

De stat în picioare

Curaj de dans doar

 

Noaptea port cuie

Cu patentul gândului

Scot din sens trupul

 

Conul luminii

Cu vârful întors pe trup

Mângâie oricum

 

De când apune

Răbdare am la soare

Ziua nu minte

 

Fiecare prinde

Pe lumină sau noaptea

Negânditul vis

 

Iubim cu drag

Mai mult când stă blocat sub

Locul din pământ

 

Iubirea schimbă

Aerul, noul dar singur

Are curaj sfânt

 

În uitare cred

Încerc să gândesc altfel

Flăcările gem

 

Se vede invers

Decât pare a fi vers

Nimicul din corp

 

Iubesc în scris

Crucea luminii să stingă

Dans de flăcări

 

Când des dăruies

Raze de soare, lună

Ard lmânări

 

Din întâmplare

Cerem voie cerului

Să ardem noima

 

Doar toamna fug

Frunele prin aer fac semn

LA REVEDERE

 

Amurg pe oase

Plâng sau râd la fel cuget

Singurătatea

 

Uitările sunt

Florile-n buchete

Rare momente

 

Ghimpii soarelui

Înfig trupul fin rotind

Ochii sensul prind

 

Oricare a scris

Mitul pe cer e citit

Scaiul pe creier

 

Un sfânt ,o sfântă

Doar în doi se regăsesc

Când autoservesc

 

Nu iert ,nu pot dar

Nu mai cert pe nimeni

Fac semnul crucii

 

Primăverile

Plac când pomii înfloresc

Spinii din Hristos

 

Toaca bate sub

Piept din Dumnezeu e rupte

E bine că sunt

 

Punct pe hartă

Punctul din hartă

De TRAIAN pus sub picior

de pod ochii plimb

 

Mister dunărean

Cu  insula ADAKALE

pun timbrul pe plic

 

Cilindrul cu glas

Citesc de pe o rază

În turn de culte

 

sunt prin orice semn

spun din TURNU SEVERIN

descarc vocea demn

 

 

ÎNSCRIS CU ORAŞ

 

Oricine este

înscris în certificat

Viul locatar

 

Dus prin gândire

de indicatorul sfânt

în  urbie descrie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

____________________________________________

 

MIRELA ISPASOIU

DEDICATII :

 

 

Biobibligrafie & Extrase din presa nationala despre lirica autoarei

 

 

DATA DE NAŞTERE: 16.09.1970

LOCALITATEA: DROBETA TURNU SEVERIN

 

STUDII:

 

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI DREPT – TIMIŞOARA – PROMOŢIA 1996 – SECŢIA MANAGEMENT ÎN CONSTRUCŢII, TRANSPORTURI ŞI TELECOMUNICAŢII – UNIVERSITATEA DE

VEST TIMIŞOARA

 

MEMBRĂ A IESEC TIMIŞOARA, ECHIPA DE PROIECTE 1994-1996

 

PROFESIE:

 

ECONOMIST, EXPERT CONTABIL STAGIAR, MEMBRĂ

CECCAR ŞI A SCRIITORILOR DANUBIENI DIN DROBETA TURNU SEVERIN

 

PUBLICAŢII ECONOMICE :

 

ANALELE UNIVERSITĂŢII DIN CRAIOVA – 2000, RESURSA UMANĂ ÎN CADRUL MANAGEMENTULUI MODERN

 

CĂRŢI EDITATE:

 

ÎN POEZIE, DOARME DUMNEZEU – EDITURA EUBEEA – 2010;

GHEMELE TÂRZIULUI – EDITURA EUBEEA – 2011;

KAMI ŞI DOMNIŞOARA – EDITURA BRUMAR – 2012;

ȘI CÂRTIȚA ACEASTA – EDITURA SINGUR – 2013

 

PUBLICAŢII LITERARE ÎN REVISTE:

 

ORIENT LATIN, ORIZONT, FORUM STUDENŢESC, AMFITRION, ŢARA MEHEDINŢIULUI, OB-

SERV TOT, CAFENEAUA LITERARĂ ŞI POLITICĂ, CAIETELE ORFEU, SINGUR ETC.

 

PREMII LITERARE:

 

MENŢIUNE – TABĂRA NAŢIONALĂ STUDENŢEASCĂ DE CREAŢIE LITERARĂ PITEŞTI – AUGUST 1994

PREMIUL ,,PAMFIL ŞEICARU,, PENTRU POEZIE LA FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE POEZIE MIHAI EMINESCU – 13-15 IANUARIE 2009

PREMIUL (DIPLOMĂ) DE ONOARE – RÂMNICU VÂLCEA, 22 IANUARIE, 2011 – ACADEMIA OLIMPICĂ ROMÂNĂ

PREMIUL,, EMINESCU’’ PENTRU POEZIE, FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE LITERATURĂ ,,MIHAI EMINESCU” DROBETA TURNU SEVERIN, 13.01.2012

PREMIUL PRO FIDELITAS PENTRU POEZIE, DROBETA TURNU SEVERIN, 14-15 IUNIE 2012

PREMIUL PENTRU POEZIE LA FESTIVALUL INTERNAȚIONAL ,,MIHAI EMINESCU,, IANUARIE 2013

MEDALIA ,,EMINESCU,, LA FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE ,,MIHAI EMINESCU,, EDITIA XXII, 2013 DROBETA TURNU SEVERIN

 

VOLUME COLECTIVE:

 

,,CÂND AMINTIRILE…”, EDITURA LUMINA, 13 IANUARIE 2012 – carte finanţată de CASA DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI DROBETA TURNU SEVERIN ŞI PRIMĂRIA DROBETA TURNU SEVERIN ,,STELELE’N CER,, EDITURA LUMINA, 2012

 

 

Extrase din critica literara :

 

 

 

 

————————————————————————————————————————————————————

,,Pură întâmplare în care un rol, absolut involuntar, l-a avut o cunoştinţă comună, mi-a adus-o în faţă, în urmă cu aproape două săptămâni, pe domnişoara Mirela Ispăşoiu, o tânără ce nu se eliberase încă de emoţiile pricinuite de apariţia primei sale plachete de versuri. Cartea, purtând un titlu suficient de incitant ca să atragă atenţia de la bun început, ”În poezie, doarme Dumnezeu”, beneficia de o călduroasă ”întâmpinare” semnată de Nina Ceranu, binecunoscuta poetă şi prozatoare plecată din Jiana Mehedinţiului ca să cunoască gloria, consacrarea literară pe malurile Begăi. Din respectiva ”întâmpinare”, dar şi din primele discuţii, mi-am dat seama că, încet-încet, Mirela Ispăşoiu tinde să refacă, peste timp, destinul Ninei Ceranu. Plecată la facultate în Timişoara, dintr-un Severin în care nimeni nu auzise de înclinaţiile şi disponibilităţile ei literare,Mirela Ispăşoiu s-a afirmat, ”recoltând un succes de netăgăduit” la Cenaclul Pavel Dan din localitate. Cu toate acestea, debutul editorial s-a petrecut abia acum, după un număr de ani, când autoarea a revenit în oraşul natal. Teamă, sfială, neîncredere, cine poate şti? Dacă ar fi să mă iau după impresia lăsată de prima lectură, varianta cu teama, ba chiar şi aceea cu sfiala ar trebui eliminate. Şi asta pentru că Mirela Ispăşoiu lasă să se vadă o deconcertantă lipsă de complexe faţă de cuvânt-fapt absolut remarcabil la un debutant dar şi potenţial generator de capcane în viitor. Citez la întâmplare: ”Lumea pe care-mi sprijin coloana/ ideii-n corset/ mi-adună în perechea vertebrei/ cuvintele infirme/ aspre la încheietură/ lumina asfaltată/ prin gardul de rugi/ şi trupu-mi sfoiegit întunecă/ nume spre prenume./ Sub rana distinsă/ inimile-ntoarse la cântare/ ridică termometrele-n arce’’. Nina Ceranu vede în astfel de versuri nişte reminiscenţe din experienţa estetică a avangardei, amintind numele lui Tristan Tzara. Nu cred că este departe de adevăr avansând o astfel de filiaţie. »

 

EUGEN MĂICĂNEANU – OBIECTIV MEHEDINŢI –NR.547/06.10.2010 :

 

« Primesc de la doamna Ceranu o carte de poezie a Mirelei Ispăşoiu ”În poezie, doarme Dumnezeu”, apărută la Eubeea. Uitasem de Mirela, după ce am terminat facultatea ea a dispărut, n-a mai dat niciun semn. Am crezut că a plecat din ţară, undeva peste oceane. E în Turnu Severin. Nu-mi mai amintesc cum scria în studenţie, când ne întâlneam la Pavel Dan, au trecut 16-17-18 ani, dar volumul acesta – debutul ei – are înăuntru câteva surprize plăcute, datorate efectelor pe care le scoate din câteva cuvinte, câte îi numără poeziile. E ceva de haiku acolo, nu însă şi rigiditatea imaginilor japoneze. Niponilor nu le reuşeşte să fie surrealişti în 17 silabe, Mirelei chiar în mai puţine. »

 

ROBERT ŞERBAN-REVISTA ORIZONT, OCTOMBRIE 2010 :

 

« Plachetei de versuri ”În poezie, doarme Dumnezeu”, de Mirela Ispăşoiu, îi voi consacra comentariile critice mai jos. Înainte de toate, mi-a produs o rară, indicibilă bucurie şi deopotrivă, emoţie şi satisfacţie de ordin estetic, excepţionalul, superbul, memorabil vers, folosit şi ca titlu al acestei notabile plachete de debut: ”În poezie, doarme Dumnezeu”. Este unul dintre acele versuri de unică, inefabilă frumuseţe, care pot deveni emblematice pentru întreaga operă a unui poet şi care, dacă, prin absurd, ar exista unul, singur într-un nefericit context amorf, prosaic, coagulat din versuri plate inexpresive, şi tot i-ar da, cu justificare, autorului său, dreptul de a se considera /numi poet. »

 

VICTOR RUSU, LITERE SEVERINENE, SUPLIMENT LITERAR NR. 10/2011

DIN CAFENEAUA PLOTICĂ ŞI LITERARĂ– NR. 66, MAI 2011 :

 

« În cercurile înalte ale poeţilor din Mehedinţi, poate nu-şi găsea locul niciodată, între cei ce se cred poeţi nimeni nu a privit-o ca pe o colegă de breaslă, dar Mirela Ispăşoiu, departe de locurile unde îşi duce viaţa a reuşit să publice un volum interesant de poezie, dovedind încă o dată că adevăraţii poeţi sunt cei ce scriu şi nu se laudă! Cartea va fi lansată de Nina Ceranu ce consideră că, poetul contemporan, e un om superior, un ”prospector” de aur şi de diamante în stâncosul pustiu al neînţelepciunii omeneşti. El caută în lumea largă, cu lampa aprinsă şi ziua, oameni: oameni întregi, noi, în care pâlpâie flacăra ideii. (…) El e cel care se lasă mereu sedus de licuriciul minunat al gândului, care luminează în întunericul banalităţii zilnice. Unul dintre aceşti oameni ai frumosului e şi Mirela Ispăşoiu. În răgazul dintre multiplele sale preocupări, iată, şi-a găsit vreme şi pentru suflet şi l-a lăsat să înmugurească şi să înflorească în poezie. Căci Mirela Ispăşoiu e tânărul nou, cu valenţe multiple, serios şi aplecat spre muncă şi mai ales spre munca bine făcută şi la timpul potrivit. Ca orice tânăr ce scria versuri şi ea s-a lăsat sedusă de marii noştri poeţi şi creaţiile sale l-ar bucura, îndeosebi, pe Tristan Tzara. Asta se întâmplă mereu până fiecare îşi găseşte o cale a sa. Recoltând un success de netăgăduit, când, studentă fiind frecventa cenaclul studenţesc ,,Pavel Dan’’(şi nu e, oare, aceasta prima confruntare şi un infailibil barometru?), Mirela Ispăşoiu abia acum s-a învrednicit să-şi adune creaţiile şi să le dea şansa ”să respire şi altfel de aer” decât al sertarului. Observăm însă, în treacăt, că această ofertă n-a urmat servilă recomandările cenacliere şi că autoarea pe care acum o girăm şi-a păstrat acelaşi spirit de început, aceeaşi noutate cu care a surprins la timpul studenţiei. »

 

NINA CERANU, REDACŢIA ,,OBSERV TOT” NR. 121/2010 :

 

« Profesează în contabilitate încă din 1995, dar nu şi-a uitat niciodată prima dragoste, cea pentru literatură, pregătindu-se să lanseze cel de-al doilea volum de versuri. Mirela Ispăşoiu se numără printre cei mai promiţători scriitori mehedinţeni, fiind apreciată de criticii literari din judeţ, dar şi din Timiş pentru ori- ginalitatea cu care îşi transmite mesajul poetic. Scrie versuri încă din primul an de gimnaziu, impresionându-şi profesorii de limba şi literatura română cu pasiunea și creaţiile sale. După absolvirea liceului, a decis să urmeze cursurile unei facultăţi cu profil real, alegând să studieze economia, domeniu în care profesează de 16 ani. A păşit în universul cifrelor, dar nu şi-a abandonat însă niciodată pasiunea din adolescenţă, continuând să-şi aştearnă pe hârtie versurile. Rampa de lansare în literatură e un cenaclu din Timişoara. Aflată la conducerea cenaclului bănăţean, scriitoarea Dana Anghel a remarcat stilul aparte al tinerei poete. Plăcut surprinşi s-au arătat şi ceilalţi membri, nume cunoscute în literatură, precum Robert Şerban, Constantin Pîrvulescu (Tinu Pîrvulescu), Adrian Bodnaru,Viorel Marineasa. Cenaclul Pavel Dan a fost lampa de lansare pentru Mirela Ispăşoiu. La doar trei luni de la accederea în acest grup, a fost selectată pentru tabăra de creaţie literară, unde a concurat cu poeţi din întreaga ţară, reuşind să obţină o menţiune specială din partea jiurului. A urmat colaborarea cu reputata scriitoare Nina Ceranu. A debutat în volum cu « În poezie, doarme Dumnezeu ».

 

CĂTĂLIN CĂRUNTU – ADEVĂRUL DE SEARĂ

TURNU SEVERIN, 11 FEBRUARIE 2011

 

« Există poeţi care migălesc îndelung forma, tiparul în care îşi toarnă, cu extremă parcimonie, cuvintele. Iar ele, cuvintele, se înghesuie unul în burta celuilalt, învăţând treptat să convieţuiască în spaţiul acela strâmt, vitregit de exclamaţii sonore, reuşindu-le chiar un zâmbet, sclipitoarea aceea inteligentă şi tandră care precede înţelegerea… Un astfel de poet este Mirela Ispăşoiu, autoarea a două volume de versuri (În poezie doarme Dumnezeu, 2010, debut editorial, editura Eubeea, Timişoara; Ghemele târziului, 2011, editura Eubeea, Timişoara) despre care s-au exprimat elogios mai mulţi scriitori şi critici literari din Timişoara şi din Dr.Tr.Severin. Formată iniţial la şcoala serioasă, aplicată, a cenaclurilor timişorene (primind o menţiune specială la TABĂRA NAŢIONALĂ STUDENŢEASCĂ DE CREAŢIE LITERARĂ PITEŞTI-AUGUST 1994 – studentă fiind la Universitatea de Vest, Timişoara) Mirela Ispăşoiu este actualmente, o membră constantă a Societăţii Scriitorilor Danubieni (obţinând o DIPLOMĂ DE ONOARE – RÂMNICU VÂLCEA, 22 IANUARIE 2011 ACADEMIA OLIMPICĂ ROMÂNĂ). Pentru cel de-al doilea volum de versuri şi pentru întreaga activitate desfăşurată în cenaclul severinean, în ianuarie 2012 a primit unul dintre Premiile pentru Poezie ,,MIHAI EMINESCU », alături de confraţii noştri din ţară şi din Serbia. Ghemele târziului, elegant volum coordonat de scriitoarea Nina Ceranu, reuneşte poeziile citite în cenaclu, texte cliptice, condensate, devenite o marcă stilistică a Mirelei Ispăşoiu. Receptarea unei atare formule, întâmpină, fără îndoială, anumite dificultăţi. Suntem obişnuiţi cu volute ample, generoase. »

 

CAFENEAUA POLITICĂ ŞI LITERARĂ NR. 78/MAI 2012-10-10

Exerciţii ermetice-VIORICA STĂVARU :

 

« Una din surprizele editoriale din anul 2011 (din păcate, prea puţin mediatizată) este, cu siguranţă, volumul de versuri „Ghemele târziului” al Mirelei Ispăşoiu (Editura Eubeea). Consecinţă firească a unor puternice decantări sufleteşti, poezia acestei autoare se impune în primul rând prin excelenta capacitate de concizie, de restrângere a sensurilor în formule cât mai reduse; apropiate cumva de hai-ku dar completate de o seducătoare alunecare în tematici care necesită o altă abordare a cuvintelor. Poemele adunate în această carte de Mirela Ispăşoiu se constituie într-un fel de incantaţie magică, menită să alunge impresiile fugitive ale cititorului. De o deosebită rezonanţă semantică mi s-a părut poemul „La mătănii”, compus din 29 de texte ce par a cocheta şi cu rima şi ruperile de măsură metric întâlnite la Nichita Stănescu: „Momentul aprins/ Ca o tămâie/ De lămâie/ Lumina acră de după/ Înghite păsările mute/ Cu penele ude/ Ochii mângâie” este unul din exemple.

 

Dar autoarea excelează şi în formatul poeziei moderne (cu uşoare inflexiuni dadaiste), comprimând senzaţii şi viziuni în poeme ca: „Prin semaforul tălpilor/ Sângele calcă/ În incubator prin bariere/ Ridică sau coboară/ Sensuri desfrânate”. Ca o demonstraţie de forţă a vocaţiei poetice de înaltă calitate, Mirela Ispăşoiu întinde o punte spre metafora de factură actuală, personalizându-şi astfel perfecta cunoaştere a tehnicilor de versificaţie. Nădejdea mea este ca următoarele cărţi de poezie ale autoarei să fie aduse în atenţia publicului larg, saturat de producţii îndoielnice şi pretinse a fi „în spiritul epocii”. E nevoie mereu de poezie adevărată iar Mirela Ispăşoiu dovedeşte că ne poate oferi şi alte surprize la fel de mari sau mai mari decât „Ghemele târziului”. »

 

GRIGORE TIMOCEANU, IMPACT LITERAR , ianuarie, 2013:

 

« O carte de hai-ku e întotdeauna o mică bijuterie poetică, un lucru al artizanului oriental înnobilat cu darul de a încânta şi de a trezi imaginaţia. Astfel este şi „kami şi domnişoara”, volum trilingv de Mirela Ispăşoiu, apărut la editura Brumar. Hai-ku-ul este un joc, o melodie. Un joc cu reguli bine stabilite, despre care maestrul Basho spune: Învaţă regulile ca să le poţi uita. Ca şi muzica, ale cărei acorduri sunt doar din aceleaşi şapte note, alcătuirea celor 5+7+ 5 silabe e o frumoasă provocare, un test al observaţiei atente, specific orientalilor.

 

Fără o reală meditaţie, imaginaţia nu se trezeşte, nici percepţia din care se nasc poemele hai-ku. Cel ce a stabilit regulile ştia că lucrurile mici le poartă în ele pe cele mari; cunoştea frumuseţea unor legi naturale, care călăuzesc şuvoiul ideilor poetice în albia destinată lor. Tradiţia se răspândeşte dincolo de hotarele Japoniei, ca un semn al valorii acestei specii literare. Mirela Ispăşoiu are meritul de a sublinia calitatea esenţială a unui hai-ku: a spune mult cu foarte puţin, relevând armonios caracterul de căutare şi descoperire pe care îl reprezintă hai-ku-ul. »

 

CONSTANTIN P. POPESCU, IMPACT LITERAR ,PAGINA 10, nr. 387, DECEMBRIE 2012 – Mirela Ispăşoiu, „kami şi domnişoara / kami and miss / kami et mademoiselle”, ed. Brumar, Timişoara, 2012

 

« Discursul narativ, încărcat, totuşi, de o retorică abstractă, punctează o criză de ezoterism care, din fericire, o impulsionează în plăsmuirea unui vitraliu al sufletului însingurat, meditativ: ,,primul ajutor/ taurul învingător/ ochiul scos prin corn// altă partidă/ schimb de om în genunchi/ taur pentru vacă// jocul în doi as/ unul cu trifoi la piept/ celălalt cap sec” (CORIDA). Pentru a demonstra că dincolo de această viaţă lumea mai posedă una, poeta se lasă antrenată prin ficţiuni lirice sugestive, caracterizate de coordonatele existenţei şi proximei inexistenţe a omului trecător printr-un vis terestru. Fără îndoială, dacă măcar o parte din bijuteriile sale lirice ar fi fost însoţite de desene, specific japoneze, cartea ar fi căpătat statutul unei enciclopedii de senzaţie. Neîndoios, despre poeta Mirela Ispăşoiu, autoare a mai multor volume de poezie în dulcele stil clasică, adică neexperimentalistă, vom mai auzi, întrucât ,,prin cartea cu leac/ fluturii curcubeul ard/ hârtia genelor” (PALMELE, CARNEA). »

 

FLORIAN COPCEA-CRITICI-EDITURA LUMINA 2012 :

 

« Dacă există criticii literari care vehiculează ideea că: ,,există cuvinte (stele, nori, etc) expirate pentru poezie », iată, că, la MIRELA ISPĂŞOIU, chiar poezia o stea (alături de ÎNGRIJORARE, UN JAR, RUGĂCIUNE, SCHIMBARE) a fost selectată şi reeeditată în volumul colectiv ,,Cînd amintirile … » apărută la editura LUMINA. (…) Acelaşi efect liric, personal, meditativ al transpunerii şi metamorfozării stărilor umane ,,gemene » cu cele astrale umple orice moleculă invizibilă. »

 

EUGEN DULBABA-EXPRESS MEHEDINŢI-O CARTE PE SĂPTĂMÂNĂ

 

 

REVISTA SINGUR NR. 9150-2013, Constantin P. Popescu: Mirela Ispășoiu, „Și cârtița aceasta”, ed. Singur, Târgoviște, 2013

 

« La editura Singur, sub îngrijirea lui Ștefan Doru Dăncuș a văzut lumina tiparului volumul cu nr. 34 din programul Întoarcerea poetului risipitor, intitulat „Și cârtița aceasta”, autoare fiind Mirela Ispășoiu, un nume cunoscut pentru predilecția față de poezia tip hai-ku. Și în acest nou volum regăsim fiorul liric al acestui tradițional stil de compunere poetică, cu toate că nu totdeauna sunt respectate regulile sale stricte în ceea ce privește silabele și celelalte. Poeziile Mirelei Ispășoiu ar putea fi definite ca poezii de stări. Aceste stări de iluminare poetică fiind bine surprinse, avem de a face cu o hipersensibilitate – ca un dar/har poetic – care se exprimă uneori suprarealist și straniu: DOAR EU ÎNVELITĂ / ÎN PIELEA VÂNTULUI / AFLU ŞI TAC (pag. 13). Anagrame parțiale ale propozițiilor – versurilor, alcătuirile poetice sunt izbutite, reușind transferul emoțiilor către cititor: PRIN LIMBA DE LAC / O VASTĂ LUMINĂ ÎN DOLIU / LASĂ ANII DE GALĂ / ÎN TRUP // ȘI CÂRTIȚA ACEASTA / PE CARE AM PRIMIT-O ÎN ALĂTURI / MĂ SAPĂ PE DEASUPRA / ȘI-N DEDESUBTUL / ÎNTUNERICULUI (pag. 7). Poemele din primul ciclu al volumului – și cârtița aceasta – nu au titluri; scrierea cu majuscule este o opțiune ce reliefează mesajul poetic. Partea a doua – nimeni acasă – surprinde prin hai-ku-uri de bună calitate, care fixează clar stările și imaginile; imaginația își naște aripi poetice deopotrivă în autoare cât și în cititor. Având o axă de alcătuire, în grupuri, poemele surprind prin realitatea trăirii (a se vedea Pescuitul, pag. 25).

 

Următorul ciclu este intitulat Caldele femei, cuprinzând aceleași emoții transpuse în vers, de această dată într-o perspectivă pur feminină, sensibilă și intuitivă în același timp. Voalul ce acoperă aparențele este înlăturat uneori cu durere, alteori cu amărăciune, dar totdeauna cu luciditate: ard smirna / degetelor albe // albastrele pastile / dizolvă cascadele / mâniei // înlocuind / virgule de aer / cu carnea rară // transpiră hârtia / într-o rugăciune (pag. 38, Ridicare); sau: gândurile separau / plesneam în urma personală, / lăsând sângele fierbinte / să clocotească // din umbra îndulcită / amintirea oglindea / privirea dedulcită / în a fi postind / o singură lumină (pag. 47, Depărtare). Alt exemplu de depășire a barierei de aparențe, în Căsătorii (pag.51): doi spioni / la rând de slujbă / se aspiră // ferestrele lărgesc / aglomerând cerul // unind pe dulce / carnea unică / perpetuă / unica cruce.

 

În poeziile Mirelei Ispășoiu, alcătuite parcă dintr-o amară (dar lucidă) beție, sau poate dintr-o joacă profundă și gravă, adjectivele surprind adesea: pământul e înălbitor, vânturile – consolate, rechinii – practici, stelele – virile, păcatele – calde și lista ar putea continua, subliniind metaforele în tușe bine conturate. Este (o parte din) originalitatea acestui volum, o reușită poetică a Mirelei Ispășoiu, care izbutește să aducă cititorului motive adânci de reflecții, nu numai poetice ci și filosofice: O SINGURĂ DATĂ / AM PRIVIT PE FEREASTRA VISULUI / CUM SE MUTAU CAPCANELE / ÎN UNIVERS (pag. 10), citat ce vine să accentueze starea de percepție deosebită, înălțătoare și cuprinzătoare, care este esența pură a poeziei. »

 

revista singur nr. 9278/

 

Lucian Perța: Mirela Ispăşoiu – Şi cârtiţa aceasta

 

« Cel puţin atipic, dacă nu straniu, este volumul de poeme al Mirelei Ispăşoiu ,,Şi cârtiţa aceasta” apărut în cadrul Proiectului ,,Întoarcerea poetului risipitor”. Structurat pe trei capitole : ,,Şi cârtiţa aceasta”, ,,Nimeni acasă” şi ,,Caldele femei”, volumul încearcă pe parcursul a 60 de pagini să ne convingă de faptul că poemul, dacă e poem, poate fi scris oricum. Subliniem oricum fiindcă primul capitol, cuprinzând 12 pagini, este scris cu majuscule. Nu cred că existenţa principiului simbolic al ortografiei limbii române este un argument suficient şi justificativ pentru această întreprindere. Oricum, lipsa oricărei punctuaţii, oferă posibilitatea receptării chiar oricum a mesajului poetic, atât cât este şi unde este.

« Îmi plăcea să scriu noaptea şi să-mi umplu perna cu manuscrise”, mărturiseşte poeta într-un context, şi faptul acesta explică cu prisosinţă frecvenţa motivului nopţii în volum : ,,în vis spun totul / piedica limbii rup / casc un bot de urs » – spune poeta într-o terţină (oare s-o fi vrând haiku ?!) din al doilea ciclu al volumului.

Adevărata spusă” poetică a volumului considerăm că se află în al treilea ciclu al volumului, cel mai cuprinzător de altfel : ,,Caldele femei”. Aici poeta risipitoare de până atunci se reîntoarce la adevăratele ei unelte poetice şi astfel ,,cuvintele ghemuite / pe ascuns / mă sprijină” (,,La spovedanie”). Aici şi acum ,,visul treaz / ridică genele” (,,Caldele femei”) şi poeta îşi destăinuie cu nonşalanţă cititorilor secretele procesului tehnologic al elaborării versului : ,,cu tălpile descos / firul din / secanta întâmplării / clarificând sensul” (,,Destăinuire”). Această clarificare a sensului poetic devine acum chiar salvarea prin poezie a întregului volum, poeta reuşind astfel să nu mai rămână : ,,cu omenia neprimită / după dăruire” (,,Destăinuire”).

Una peste alta, şi ,,Cârtiţa aceasta”, considerăm noi, şi-a câştigat dreptul de a face muşuroaie în poezie ! »

 

REVISTA TIUK NR. 37-2013, MIHAIL VAKULOVSKI despre Kami şi domnişoara :

« Am primit la redacţie o carte foarte subţirică, editată la Brumar: „Kami şi domnişoara” de Mirela Ispăşoiu. Cartea e de poezie şi e în trei limbi: română, franceză (trad.: Lucreţia Epuran) şi engleză (trad.: Mirela Ispăşoiu), iar poeziile sunt foarte, foarte scurte, stil haiku.

Mirela Ispăşoiu încearcă să pună acţiunea şi stările în(tre) foarte puţine cuvinte, limbajul ei poetic fiind incifrat, ciudat şi totodată foarte simplu, stil care pare a-şi avea rădăcinile în jocurile din copilărie. Un stil interesant şi destul de original, dar e greu chiar şi să alegi ceva de citat după ce citeşti cărţulia (17 pagini în română), aşa că şi recenzia asta va rămîne foarte scurtă… Cum ar zice poetul Daniel Pişcu, „mă opresc aici”… »

 

Mirela Ispăşoiu, „Kami şi domnişoara”,

Ed. Brumar, Timişoara, 2012

 

 

 

 

REVISTA REVISTELOR CULTURALE : ADEVĂRUL LITERAR ŞI ARTISTIC -9 IULIE-1995 :
Excelentă este tendinţa-programatică!-de a-i ,, învecina’’, într-un fericit echilibru, pe debutanţi, pe ,,cei ce vin’’cu cei maturi, consacraţi nu doar ,,pe plan local’’, ci naţional şi chiar ,,mai mult decât atât’’.

Astfel pintre ei se afla MIRELA ISPĂŞOIU (poetă furioasă foarte promiţătoare) ….

ROBERT ŞERBAN

REVISTA ORIZONT, OCTOMBRIE 2010

« Primesc de la doamna Ceranu o carte de poezie a Mirelei Ispăşoiu « În poezie, doarme Dumnezeu », apărută la Eubeea.

Uitasem de Mirela. După ce am terminat facultatea , ea a dispărut, n-a mai dat niciun semn. Am crezut că a plecat din ţară, undeva peste oceane. E în Turnu Severin. Nu-mi mai amintesc cum scria în studenţie ,când ne întâlneam la Pavel Dan, au trecut 16-17-18, dar volumul acesta-debutul ei – are înăuntru câteva surprize plăcute, datorate efectelor pe care le scoate din câteva cuvinte, câte îi numără poeziile. E ceva de haiku acolo, nu însă şi rigiditatea imaginilor japoneze. Niponilor nu le reuşeşte să fie surrealişti în 17 silabe, Mirelei chiar în mai puţine…

 

VICTOR RUSU-LITERE SEVERINENE-SUPLIMENT LITERAR, NR. 10/2011

DIN CAFENEAUA PLOTICĂ ŞI LITERARĂ, Nr. 66/MAI 2011

« Plachetei de versuri’’ În poezie, doarme Dumnezeu’’ ,de Mirela Ispăşoiu, îi voi consacra comentariile critice mai jos.
Înainte de toate, mi-a produs o rară, indicibilă bucurie şi deopotrivă, emoţie şi satisfacţie de ordin estetic, excepţionalul, superbul, memorabil vers, folosit şi ca titlu al acestei notabile plachete de debut:’’În poezie, doarme Dumnezeu’’.
Este unul dintre acele versuri de unică, inefabilă frumuseţe, care pot deveni emblematice pentru întreaga operă a unui poet şi care, dacă, prin absurd, ar exista unul, singur într-un nefericit context amorf, prosaic, coagulat din versuri plate inexpressive, şi tot i-ar da, cu justificare, autorului său, dreptul de a se considera /numi poet.
După veritabilul şoc emoţional provocat de prima lectură a inspiratului vers, l-am repetat şi tot repetat în gând, într-o stare vecină cu extazul şi geamănă cu aceea care m-a încercat afectiv, cu mulţi ani în urmă, când am descoperit această incomparabilă bijuterie a folclorului poetic românesc:’’Doamne, Doamne/Mult zic Doamne, /Dumnezeu gândeşti că doarme/Cu capul pe-o mânăstire/Şi de mine n-are ştire .’’Aceeaşi puternică, răvăşitor de expresivă imagine poetică, de cosmice dimensiuni a somnului lui Dumnezeu, care îşi allege, deloc întâmplător, două toposuri sfinte, mânăstirea şi POEZIA, pentru a-I fi cerescul moment de sfântă, dumnezeiască tihnă şi odihnă,deplin.Doar conotaţiile, implicaţiile de ordin semantic şi mai ales,al sugestiei lirice,conferite de cei doi poeţi somnului cosmic al lui Dumnezeu sunt cu totul diferite, conform pregnanţei, exultantei originalităţi a fiecăreia dintreviziunile lirice.
Acestea sunt vituţiile expresive ale sugestiei lirice, care, alături de metafora revelatoare, se constituie, în estetica poeziei, în veritabile arme secrete şi mijloace de comunicare artistică, de cel mai înalt, mai relevant rafinament stilistic: ’’În poezie,doarme Dumnezeu’’, nu există un singur cuvânt, în acest, memorabil vers, care să NUMESCĂ o însuşire, o calitate a POEZIEI, dar sunt SUGERATE sensibil, persuasive, convingător, prin însuşi gestul divinităţii de a-şi face culcuş ceresc din POEZIE, frumuseţe unică,puritatea absolută şi sfinţenia acesteia.
Ce s-ar mai putea spune şi scrie, după revelaţia rară a întâlnirii unui vers de o asemenea unică, fascinantă frumuseţe? Decât să ne facem, numai şi numai din raţiuni profesionale, datoria elementară de a mai adăuga că şi celelalte poezii şi versuri,incluseîn acest foarte promiţător volum de debut, nu coboară, cel mai adesea, sub cote valorice cel puţin onorabile, că tânara poetă dovedeşte o vie , ascuţită inteligenţă artistică, o capacitate asociativă surprinzătoare şi un rafinament simţ al limbii, factori preţioşi, de primă însemnătate, în configurareaunui demers liric viabil prin vreme. »

 

VIORICA MARIOARA CÎLŢARU, ORIENT LATIN /2011 – Poezia decantării emoţionale-Viorica Marioara Cîlţaru :

« Cel de-al doilea volum al Mirelei Ispăşoiu, Ghemele târziului (Ed. Eubeea, Timişoara, 2011), asemenea celui anterior, În poezie doarme Dumnezeu (Ed. Eubeea, Timişoara, 2010), poartă însemnele unui lirism concentrat, esenţializat. Articulat sub forma unor notaţii ideatice, extrase din miezul unor emoţii febrile. Tipul de discurs pe care ni-l propune autoarea asimilează meditaţii personale, reunite sub semnul unor trăiri spiritualizate. Există, fără-ndoială, un fir coagulant al panseurilor lirice din poemul central al cărţii, intitulat, generic, La mătănii. Unele dintre ele prezintă aparenţa unor haiku-uri. Care reflectă, prin intermediul metaforei şi al definiţiilor poetice, esenţa unor stări subiective, purificate de propria ardere: „Bulgării de ceară/ Ai oboselii/ Picură în flăcări/ Noduri de carne/ Amară”; „Prin semaforul tălpilor/ Sângele calcă/ În incubator prin bariere/ Ridică sau coboară/ Sensuri desfrânate”; „Sufletul în suspendare/ prin noduri / de oase calde crapă/ Împletind/ Panglica neagră”; „Un sânge se aruncă/ Prin lopata inimii/ Un altul scurge/ În opus pământul/ Învie în semicerc/ Cu soarele în abdomen”.
Pandante ale acestui tip de demers cerebral şi lucid, sunt şi poemele La meditare, La rugăciune, La spovedanie, La acatiste. În care se regăsesc reflecţii lirice, înregistrate ca reacţii fară de un fond sentimental puternic. Titlurile revelatorii, sub cupola cărora se adună sensuri profunde, relevă o autentică sensibilitate de factură metafizică. Stilistic, metafora concentrează şi decantează fluctuaţiile gândirii: „prin groapa privirii/ despletim coada/ gândului/ prins cu rădăcinile/ singur în adânc/ răsucea paralela/ de botez/ lumina în cruce/să mă recunosc/ când mă trezesc”; „în uitarea pietrei/ m-am trezit/ că sunt/ de împrumut”; „basculam pământul/ rotind cârma luminii/ cu talpa de supravegheat/ îngropam cerul”; „trupul în subsol/ se încuie/ sărutând lumina vie”; „lumina învierii/spală de oboseli/ tenuri mascând/ fiorii milei”; „cos visele/ pe roba unui preot/ fiindcă hârtia/ adoarme/ legănând degetele”.
În poezia Mirelei Ispăşoiu, dominantă rămâne aspiraţia de sublimare a zvârcolirilor fiinţei interioare. Chiar şi atunci când se inserează vibraţia erotică, versurile reflectă discreţia, pudoarea trăirii. Spovedania este contrabalansată de puterea sugestiei. Care creionează, deopotrivă, ardoarea sufletului şi a trupului: „De jar apropierea mâinilor/ cutremură sângele/ curentând prin două sensuri/ lumina ce multiplică orbirea// prin lentile de contact/ ochii strâng/ catarama la curea/ de jenă îmbrăcând/ carnea în amplificare”(Un jar); „tremurul degetelor lui/ prin pielea personală/ ridica tensiunea/ avioanelor în aterizare// (…)/ carnea degerată/ nu-mi speria/ lumina luminată/ speranţa regla/ pulsul împreuna/ oasele distante/ regăsindu-mă/ în ceruri/ la pansare”(Prea departe). Uneori, dragostea asimilează imagistica rugăciunii: „rugăciunea în doi/ împreună palme/ conjugă ochii în post/ arde labirinturile/ în carne vie/ sperie goliciunea/ sparge oglinzile dedulcite/ prelungeşte de sub sensul/ să ne îmbrăţişeze”(Abstinenţă). Simbolul ferestrelor, inundate de lumină şi cer, devine tot mai pregnant, expresie a dorului de înveşnicire a sentimentului: „doi spioni/ la rând de slujbă/ se aspiră// ferestrele lărgesc/ aglomerând cerul// unind pe dulce/ carnea unică/ perpetuă/ unica cruce” (Căsătorii).
Sub pecetea abstractizării limbajului, confesiunea se decantează de elanuri afective, dobândeşte o anume răceală reflexivă. Ea reprezintă doar un prag emoţional, repede depăşit prin exerciţiul de transfigurare metaforică a tribulaţiilor subiectivităţii: „Îngenuncheam/ Capcanele organelor/ închideam/ între două palme/ Sensul/ suprapunerea/ se roteau învolt// Umbra răsufla / un trup simplificat” (La rugăciune); „ desfacem curcubeiele din plic/ drept cearceafuri/ acoperindu-ne de cer/ înghiţim până la capăt somnul/ ca un medicament naturist/ vindecă până devenim /precum îngerii”(Risipire)
La nivel stilistic, discursul poetic impresionează prin intelectualizarea şi esenţializarea expresiei. Asocierile neverosimile, paradoxale de termeni, absenţa totală a semnelor de punctuaţie amintesc de experienţa suprarealistă: „vederile opuse împleteau/ blesteme/ târând prin fiecare crucea/ dezvelea celebrii//nici cerul de intimidat/ lipit în univers/ nu ridica// doar alcoolul aortic/ flamba un alt trotuar/ sub cap”(Blesteme). În ciuda inegalităţii artistice a poemelor, volumul Mirelei Ispăşoiu, Ghemele târziului, prezintă o coerenţă a viziunii lirice, marcată de predilecţia pentru registrul grav, cenzurarea emoţiei poetice, concentrarea mijloacelor de expresie. Emblematic, această viziune creatoare este exprimată în versurile finale din poemul La mătănii: „Prin ghemele târziului/ Roteam întregul/ într-o cheie/ Lăsând în urmă/ Un singur fir/ Ce nu încheie”.

 

În CAIETUL ORFEU, nr. 8/2011

Cronică de cenaclu:
S-au făcut următoarele comentarii:
*TITU DINUŢ:,,Este încarnarea spiriduş spiritual.Poezia Mirelei Ispăşoiu emană o prospeţime neaşteptată , fiecare cuvânt produce o explozie imediată,iar efectul exploziei întârziate îl guşti abia la sfârşit.Versurile sunt guvernate de plăcerea de a scrie pur şi simplu o poezie a spiritului,concisă şi elevată.’’
*FLORIN COPCEA:’’Prinde bine tehnica miniaturală.Metaforelesunt explosive,versul al treilea surprinde starea poeziei sin primele versuri.Cu fiecarepoezie citită în cenaclu,poeta uimeşte prin surprizele înflorite în cuvinte alese dintr-o rară emanaţie spirituală’’
* VIORICA STĂVARU:,,Notaţii concise,structurate în aparenţa haiku-urilor,un livistru straniu,ideaţie sfidează logica firescului.Poezia firzează chiar cu absurdul,dar are o justificareprin structurarea gândului,e o concizie care înlătură emoţia,livicul imediat.’’
*ILEANA ROMAN:,,Se află la o intersecţie din care va alege drumul adecvat.Trebuie intodusă autoironia,există o ironie soresciană impresionantă.Poezia se află într-o situaţie multidimensională,drumul ales de Mirela Ispăşoiu este cel aşteptat de cititorul avizat.’’

 

CAFENEAUA POLITICĂ ŞI LITERARĂ NR. 78/MAI 2012-10-10
Exerciţii ermetice-VIORICA STĂVARU

« Există poeţi care migălesc îndelung forma,tiparul în care îşi toarnă ,cu extremă parcimonie,cuvintele.Iar ele,cuvintele,se înghesuie unul în burta celuilalt,învăţând treptat să convieţuiască în spaţiul acela strâmt,vitregit de exclamaţii sonore,reuşindu-le chiar un zâmbet,sclipitoarea aceea inteligentă şi tandră care precede înţelegerea…
Un astfel de poet este Mirela Ispăşoiu,autoarea a două volume de versuri (« În poezie doarme Dumnezeu », 2010, debut editorial, editura Eubeea ,Timişoara; « Ghemele târziului », 2011, editura Eubeea,Timişoara) despre care s-au exprimat elogios mai mulţi scriitori şi critici literari din Timişoara şi din Dr.Tr.Severin.
Formată iniţial la şcoala serioasă, aplicată, a cenaclurilor timişorene (primind o menţiune specială la TABĂRA NAŢIONALĂ STUDENŢEASCĂ DE CREAŢIE LITERARĂ PITEŞTI, AUGUST 1994 – studentă fiind la Universitatea de Vest, Timişoara), Mirela Ispăşoiu este actualmente, membră constantă a Societăţii Scriitorilor Danubieni (obţinând o DIPLOMĂ DE ONOARE-RÂMNICU VÂLCEA, 22 IANUARIE 2011, ACADEMIA-OLIMPICĂ ROMÂNĂ).

 

Pentru cel de-al doilea volum de versuri şi pentru întreaga activitate desfăşurată în cenaclul severinean, în ianuarie 2012 a primit unul dintre Premiile pentru Poezie ,,MIHAI EMINESCU », alături de confraţii noştrii din ţară şi din Serbia.
« Ghemele târziului », elegant volum coordonat de scriitoarea Nina Ceranu, reuneşte poeziile citite în cenaclu, texte cliptice, condensate, devenite o marcă stilistică a Mirelei Ispăşoiu.Receptarea unei atare formule, întâmpină, fără îndoială, anumite dificultăţi. Suntem obişnuiţi cu volute ample, generoase.

 

Poezia Mirelei Ispăşoiu se închide voit într-o armură aparent inexpunabilă, ca să protejeze un miez fragil, luminos, debarasându-se din mers de accesoriile lingvistice, gen cuvinte de legătură, verbe, semne de punctuaţie: ,,îmbrăţişări /cu degetele cununate/visul treaz/ridică genele ». Ideile şi imaginile zvâvnesc într-o nervozitate suplă, mascând o fragilitate interioară intuită doar cei ce iniţiaţi, de cei răbdători: ,,ard smirna/degetelor albe/albastrele pastile /dizolvă cascadele mâniei/înlocuind virgule de aer/cu carnea rară /transpiră hârtia/printr-o rugăciune ». (RIDICARE)

 

IMPACT LITERAR, pagina 10, nr.387, DECEMBRIE 2012 ,

CERVANTES, IANUARIE 1013,

CAIETELE SILVANE-15 , FEBRUARIE 2013 ,

CAFENEAUA LITERARĂ, FEBRUARIE 2013

 

„Ghemele târziului”-o carte de poezie adevărată

 

GRIGORE TIMOCEANU :

« Una din surprizele editoriale din anul 2011 (din păcate, prea puţin mediatizată) este, cu siguranţă, volumul de versuri „Ghemele târziului” al Mirelei Ispăşoiu (Editura Eubeea).

 

Consecinţă firească a unor puternice decantări sufleteşti, poezia acestei autoare se impune în primul rând prin excelenta capacitate de concizie, de restrângere a sensurilor în formule cât mai reduse; apropiate cumva de hai-ku dar completate de o seducătoare alunecare în tematici care necesită o altă abordare a cuvintelor. Poemele adunate în această carte de Mirela Ispăşoiu se constituie într-un fel de incantaţie magică, menită să alunge impresiile fugitive ale cititorului.

 

De o deosebită rezonanţă semantică mi s-a părut poemul „La mătănii”, compus din 29 de texte ce par a cocheta şi cu rima şi ruperile de măsură metrică întâlnite la Nichita Stănescu: „Momentul aprins / Ca o tămâie / De lămâie / Lumina acră de după / Înghite păsările mute / Cu penele ude / Ochii mângâie” este unul din exemple.

Dar autoarea excelează şi în formatul poeziei moderne (cu uşoare inflexiuni dadaiste), comprimând senzaţii şi viziuni în poeme ca: „Prin semaforul tălpilor / Sângele calcă / În incubator prin bariere / Ridică sau coboară / Sensuri desfrânate”.

 

Ca o demonstraţie de forţă a vocaţiei poetice de înaltă calitate, Mirela Ispăşoiu întinde o punte spre metafora de factură actuală, personalizându-şi astfel perfecta cunoaştere a tehnicilor de versificaţie. Nădejdea mea este ca următoarele cărţi de poezie ale autoarei să fie aduse în atenţia publicului larg, saturat de producţii îndoielnice şi pretinse a fi „în spiritul epocii”. E nevoie mereu de poezie adevărată iar Mirela Ispăşoiu dovedeşte că ne poate oferi şi alte surprize la fel de mari sau mai mari decât „Ghemele târziului”.

 

IMPACT LITERAR , PAGINA10, nr. 387, DECEMBRIE 2012

 

Mirela Ispăşoiu, „kami şi domnişoara / kami and miss / kami et mademoiselle”, ed. Brumar, Timişoara, 2012

 

CONSTANTIN P. POPESCU:

 

“O carte de hai-ku e întotdeauna o mică bijuterie poetică, un lucru al artizanului ori­ental înnobilat cu darul de a încânta şi de a trezi imaginaţia. Astfel este şi „kami şi dom­nişoara”, volum trilingv de Mi­rela Ispăşoiu, apărut la editura Brumar.

 

Hai-ku-ul este un joc, o me­lodie. Un joc cu reguli bine stabilite, despre care maestrul Basho spune: Învaţă regulile ca să le poţi uita. Ca şi muzica, ale cărei acorduri sunt doar din aceleaşi şapte note, alcă­tuirea celor 5+7+5 silabe e o frumoasă provocare, un test al observaţiei atente, specific ori­entalilor. Fără o reală medita­ţie, imaginaţia nu se trezeşte, nici percepţia din care se nasc poemele hai-ku. Cel ce a stabi­lit regulile ştia că lucrurile mici le poartă în ele pe cele mari; cunoştea frumuseţea unor legi naturale, care călăuzesc şuvoiul ideilor poetice în albia destinată lor. Tradiţia se răs­pândeşte dincolo de hotarele Japoniei, ca un semn al valorii acestei specii literare.

 

Mirela Ispăşoiu are meritul de a sublinia calitatea esenţi­ală a unui hai-ku: a spune mult cu foarte puţin, relevând ar­monios caracterul de căutare şi descoperire pe care îl reprezintă hai-ku-ul. Adunate sub un singur titlu sunt grupate câteva hai-ku-uri care cuprind la un loc realitatea şi imaginea interioară a obiectului-subiect poetic: ano­timpuri (Toamna, pag. 14, Vara, pag. 17), sau impresii (De Paşti, pag. 16, Cină, pag. 17), stări sufleteşti (Enervare, pag 16) ori medi­taţii filozofice (Orfeu, pag. 22) printre care ne poartă calea orientală a Mirelei Ispăşoiu, într-o Europă care a intuit demult potenţialul poetic al hai-ku-ului.

 

Asistăm la o definire de sine a poetei, încă din primul poem, Domni­şoară: plăcere la dans / inimi de bărbat port / doar la pantofi (pag. 9). Aceeaşi fragilă intu­iţie feminină (pe care într-un fel surprinzător o găsim chiar la sângeroşii samurai) se dez­văluie pe deplin în Cromatica, o succesiune de 12 hai-ku-uri: vinul roşu las / pe bluza bleu torn apă / limba cobrei şterg (pag. 10). Pescuitul (pag. 13) duce gândul la tristul lied al lui Schubert, Păstrăvul: solzii sclipesc sub / mâini criminale dor / cap-coadă spintec. Definiţia oferită de hai-ku prietenilor prin con­deiul Mirelei Ispăşoiu se află la pag. 17: unul în dreapta / altul în stânga sărut / mâna, îngerii (Prieteni). Volumul se poate constitui într-o imagine interioară a unei lumi, prin in­termediul acestui joc al poeziei, în care hai-ku-ul are reguli numai aparent prea rigide pentru a permite manifestările verbului. Ca o şcoală pe care nimeni nu o face obligatorie, dar către care mai totdeauna poeţii se simt atraşi. Mirela Ispăşoiu, domnişoara kami, re­uşeşte exemplar să treacă examenul poetic al acestei şcoli, chiar la mii de kilometri de ţara de obârşie, dovedind prin aceasta depă­şirea frontierelor inerente ale limbii (volumul este editat în română, engleză şi franceză, o altă grea şi trecută cu bine provocare) şi ale spaţiului cultural.

 

Arta poetică vibrează dincolo de vreme, într-un magic ţinut al poeziei, care creşte cu fiecare nou vers. Volumul aduce o undă de prospeţime şi ordine naturală deosebit de necesare în peisajul poetic actual. »

 

ALTFEL DE ISTORIE A LITERATURII ROMĂNE CONTEMPORANE, EDITURA SINGUR, TÂRGOVIŞTE 2013

Articles similaires

Tags

Partager