Mircea Dan Duta

 

 

(România)

 

 

 

Formă, fond şi conţinut în traducerea poeziei cehe contemporane

în limba română

(cu aplicare directă în cazul unor traduceri din creaţia poeţior cehi

Radek Fridrich şi Petr Hruška)

 

 

Doresc să subliniez de la bun început că nu îmi propun să teoretizez traducerea de poezie dintr-o limbă în alta şi că nici nu am pretenţia că acest material va aduce elemente noi în acest domeniu. Ceea ce îmi propun este doar să împărtăşesc nişte experienţe şi observaţii rezultate din traducerea creaţiei celor doi poeţi menţionaţi în titlu şi a altora, incluşi în cele două antologii de poezie cehă contemporană pe care le-am publicat în 2015 la Tracus Arte (sub titlul Întunericul din camera copiilor), respectiv în 2016 la Editura Universităţii din Bucureşti (sub titlul Luxfery / Luxfere 1, i. e. numărul 4 al revistei Romano-Bohemica, platforma academică a boemiştilor de la Universitatea din Bucureşti). De asemenea, tot de la bun început doresc să subliniez faptul că, dincolo şi înainte de a invoca şi aplica (mai ales în poezie) diverse teorii legate de arta (şi ştiinţa) traducerii (pentru care, de altfel, am toată consideraţia), scopul meu principal atunci când mă aştern la lucru este redarea cât mai fidelă a sensului textului iniţial, lăsând pe plan secundar, la nevoie, alte aspecte precum forma, dimensiunea, lungimea textului, efectele aliterative, elemente grafice etc. Aş dori să fiu bine înţeles: nu consider aceste aspecte ca fiind lipsite de importanţă în anatomia textului literar, mai ales a celui poetic – şi, în acest sens, expresia la nevoie, menţionată mai sus, are un rol-cheie – dar rolul traducătorului este în primul rând acela de a “tălmăci”. În mod evident, elementele grafice, lungimea textului original, aliteraţia etc. pot fi purtătoare de sens, iar treaba traducătorului, aşa cum scriam şi mai sus, este să caute sensul în textul original, să îl găsească acolo unde el (sensul) se ascunde şi să îl transpună în limba ţintă într-o formă cât mai apropiată de aceea din original. Dacă elementele de bază ale sensului textului original sunt conţinute în forma sau în anumite elemente grafice aferente lui, tot acestea vor fi aspectele asupra cărora ne vom concentra în cadul proceului de traducere. Altfel spus, aceste câteva rânduri se vor strădui a descrie şi/sau a explica sintagma la nevoie, invocată în două rânduri mai sus.

 

Să amintim pentru început de cele două posibilităţi (în aparenţă contradictorii, în fapt, mai degrabă complementare) care se deschid în faţa traducătorului în momentul când se apucă de treabă: alienare («înstrăinare» ) vs. autohtonizare («adaptare», «apropriere»). Altfel spus, (teoretic) putem alege, de exemplu, între a diminutiva «în original» pe Marie ca Mařenka, respectiv, «în traducere neaoşă» ca Marioara, între a menţiona cartierul Malá Strana din Praga ca atare sau a-l „traduce“ drept Oraşul Mic, între a-i spune Castelului din Praga  în acest fel sau a încerca să acredităm forma (de fapt, deja impusă) «Hradul Praghez». Am început prin a aminti aceste aspecte dintr-un motiv foarte simplu: fiecare «deviere» de la original în procesul de traducere poate fi încadrată, mutatis mutandis, în cadrul uneia dintre aceste două (atot?)cuprinzătoare tendinţe, care pot fi foarte uşor generalizate de la nivelul exclusiv lingvistic al textului:

 

A. Păstrarea în traducere (în sensul larg al cuvântului, aşadar, transpunerea «completă», forma finală, «la cheie», a textului în limba ţintă, cuprinzând, dar neidentificându-se cu aspectul său strict lingvistic) a unor eventuale elemente de grafică din textul original[1] se poate înţelege ca o formă de «alienare» (de obicei necesară, chiar dacă, în acest caz, desigur, nu de natură lingvistică), în timp ce renunţarea la ele ar putea fi identificată unei dimensiuni a autohtonizării (desigur, tot în sens lărgit) şi, de cele mai multe ori, ar afecta / limita înţelegerea textului original.[2]

 

B. Tot ca formă nelingvistică de «înstrăinare» poate fi înţeleasă şi păstrarea în traducere a efectelor aliterative din original sau tentativa de a le transpune în limba-ţintă într-un mod cât mai fidel posibil[3] (ce-i drept, de cele mai multe ori este vorba despre o muncă foarte dificilă, adesea cu puţine şanse de izibândă în limba-ţintă), în timp ce a nu ţine seama de ele poate însemna o formă păguboasă de «adaptare-familiarizare» care însă, în cazurile cu adevărat importante şi valoroase, compromite în mod iremediabil sensul textului iniţial

 

C. Recunosc că voi manifesta ceva mai multă toleranţă faţă de păstrarea sau sacrificarea elementelor de lungime, formă şi, în unele situaţii, chiar număr al versurilor (respectarea sau nerespectarea acestor elemente putând şi ea, la fel ca în cele două cazuri descrise mai sus, fi înţeleasă ca o formă de alienare sau autohtonizare metalingvistică); dacă ideea de formă se apropie de aceea de aspect grafic, amintită cu două paragrafe în urmă, şi dacă, în original, autorul a mizat pe asta, atunci este de recomandat varianta „alienării” metalingvistice la nivelul formei, aşadar respectarea „ciudăţeniilor formale” dorite de autor; este ceea ce am făcut, de exemplu, în cazul unui superb poem „romboidal” al veteranului Václav Daněk:

 

ruku v ruce

        tiché nádražíčko

                                                nastupujem z lesů do lesů

                                  náš úzkokolejný vláček houká na přejezdu

                                   nelezte nám do cesty když jedem do hluboka

      kde na malinovém lůžku očesává anděl ostny ostružin

         a klíšťata utíkají před zpěněnou krví zauzlených

                                      do hluboka milosti až dosud nezjevené

                                a klíšťata utíkají před zpěněnou krví zauzlených

                              kde na malinovém lůžku očesává anděl ostny ostružin

                                    nelezte nám do cesty když jedem do hluboka

                                  náš úzkokolejný vláček houká na přejezdu

                                               nastupujem z lesů do lesů

                                                        tiché nádražíčko

                                                           ruku v ruce

mână în mână

o gară mică şi tăcută

trecem dintr-o pădure în alta

trenuleţul nostru pe şină îngustă şuieră la barieră

nu ne staţi în cale când mergem undeva în adânc

unde pe un pat de zmeură un înger adună spinii murelor

iar căpuşele fug de sângele înspumat al celor de sine nedesprinşi

către adâncul unei îndurări până acum nemaivăzute

iar căpuşele fug de sângele înspumat al celor de sine nedesprinşi

unde pe un pat de zmeură un înger adună spinii murelor

nu ne staţi în cale când mergem undeva în adânc

trenuleţul nostru pe şină îngustă şuieră la barieră

trecem dintr-o pădure în alta

o gară mică şi tăcută

mână în mână;

 

o eventuală nerespectare a „geometriei” poemului, aşa cum a fost ea gândită iniţial de către autor, ar fi afectat înţelesu, probabil, în măsură mai mică decât în cazul textului Eu Tu Ei Noi al lui Buddeus, analizat în cadrul paragrafului anterior; „ultraortodocşii” s-ar putea prevala de faptul că mână în mână / o gară mică şi tăcută / trecem dintr-o pădure în alta exprimă „aproape acelaşi lucru“ ca şi

„mână în mână

o gară mică şi tăcută

trecem dintr-o pădure în alta“;

în mod evident, eventuala lor argumentaţie ar convinge din ce în ce mai puţin, pe măsură ce ne-am apropia de sfârşitul poemului; probabil că alte comentarii nu mai sunt necesare; aş dori însă să mă opresc mai mult asupra unor alte elemente încadrate la categoria denumită în mod convenţional „forma textului literar“ – elemente care au mai puţin de a face cu „geometria“ sau „aspectele grafice“, în schimb sunt în mult mia mare măsură legate de sens şi de conţinut şi, din acest motiv, păstrarea sau respectarea lor reprezintă decizii oarecum mai problematice decât transpunerea în traducere a formei de romb sau de pătrat a originalului; ar fi vorba în principal despre:

 

  1. lungimea versurilor
  2. în ultimă instanţă, numărul acestora
  3. păstrarea (sau nu a) prezenţei unui anumit cuvânt, sintagme sau imagini în cadrul unui (anumit) vers
  4. transpunerea (sau nu a) categoriilor gramaticale / structurilor sintactice prin traducere;
  5. traducerea sintagmei prin sintagmă, păstrarea cu orice preţ a construcţiei lexicale vs. redarea aceluiaşi sens printr-o altă construcţie;

 

aşa cum menţionam mai sus, faţă de aceste aspecte şi altele asemenea lor  manifest, personal, cel mai înalt nivel de toleranţă şi consider că, dacă autorii nu decid altfel (aşadar, dacă nu este vorba despre vreo intenţie sau indicaţie auctorială expresă, sau despre elemente de care, în opinia autorului, depinde în mod esenţial înţelesul poemului), ne este permis, ca traducători, să intervenim asupra lor într-o măsură mai semnificativă decât în cazul aliteraţiei, formei grafice, sensului fundamental al expresiei etc.; să le luăm pe rând:

 

  1. a) vrând-nevrând, traducerile din cehă în română sunt în general mai „lungi“ decât originalul ceh, şi aceasta din mai multe motive:

 

a1) existenţa în limba cehă a unor structuri gramaticale care în limba română trebuie traduse adesea prin perifrază, descriere sau chiar propoziţie secundară:

 

  1. i) gerunziul adjectival („procesuální adjektiva”), care exprimă o acţiune în curs de desfăşurare sub formă de determinativ pe lângă un substantiv sau substitut: běžící dívka – fata care aleargă, fata în fugă, fata fugind; zpívající drozd – sturz cântător, sturz care cântă; padající hvězda – stea căzătoare, stea care (tocmai, în acest moment) cade; hrající se dítě – copilul care (tocmai) se joacă;

formal, traducerea se poate realiza: (extrem de expresiv) prin gerunziu – v. Bogza „coşurile fumegânde“ sau regional „Codruţ e bolând“, în exemplul nostru intutilizabil běžící dívka – fata fugindă (?); (rar – când exprimă o calitate, trăsătură, caracteristică a substantivului sau substitutului) prin adjectiv clasic: v. padající hvězda – stea căzătoare); (forţat) prin gerunziul românesc: běžící dívka – fata fugind (posibil mai degrabă în cazul suprapunerii a două acţiuni, ambele exprimate: běžící dívka zpívá – fugind, fata cânta sau fata cânta fugind); prin perifrază: běžící dívka – fata în fugă; (cel mai firesc şi mai aproape de sensul din limba-sursă) prin propoziţie adjectivală sau descriere: běžící dívka – fata care fuge; majoritatea acestor traduceri, cel puţin cele mai exacte dintre ele (propoziţia adjectivală, descrierea, propoziţia descriptivă) sunt, în mod evident, mai „lungi“ decât originalul din limba-sursă, constând într-un singur cuvânt; ca atare, vrând-nevrând, în scopul unei traduceri exacte, care să păstreze sensul original, suntem nevoiţi să „lungim“ versul ceh; este greu de spus ce s-ar întâmpla dacă autorul ar ţine „morţiş“ ca lungimea versului să fie respectată şi în traducere, invocând aceasta ca pe o trăsătură intriinsecă a textului – probabil că ar trebui (desigur, tot cu aprobarea autorului) să ne îndepărtăm de sensul iniţial, spre a îndeplini cerinţa formală, şi să traducem běžící dívka prin fata fugind sau fata în fugă, ceea ce, repet, cu excepţia unor situaţii marginale, ar însemna o traducere eronată;

dar iată şi situaţiile cu care m-am întâlnit în practică, traducându-i pe cei doi autori despre care discutăm aici:

„…novorozeně. Růžolící, spící“ (Fridrich) – …un nou născut. Avea chipul îmbujorat şi dormea; teoretic, aş fi putut traduce cel puţin al doilea verb printr-un gerunziu forţat sau printr-o perifrază mai scurtă: copilul dormind (în mod evident forţat), copilul în somn (dar îndepărtându-mă de sensul original); dar primul dintre cele două gerunzii adjectivale din cehă (Růžolící) nu s-ar fi putut traduce altfel, de exemplu forma îmbujorându-se, care mi-a fost recomandată la un moment dat, trădând de departe sensul original;

Bodající dráp věže do prostaty mraků“(Fridrich) – Gheara turnului înţeapă prostata norilor; aici lucrurile sunt încă şi mai clare, invocarea unei eventuale variante cu gerunziul românesc (Gheara turnului înţepând prostata norilor) ducând al o evidentă amiguizare a sensului;

să observăm, ca principiu general: gerunziul adjectival (în cehă hrající, běžící în germană, der, das, die spielende, laufende etc., în engleză playing, running – girl, boy etc.) exprimă o acţiune care caracterizează personajul / subiectul în timpul desfăşurării acţiunii exprimate de verb şi, în acest fel, îi împrumută acestuia ceva din caracteristicile acelei acţiuni (das laufende Mädchen / běžící dívka / the running girl va fi probabil îmbujorată, uşor transpirată, transfigurată de efort, va fi purtătoarea unei frumuseţi stranii determinate de efort, sau, dimpotrivă, va avea chipul transfigurat de groază etc., etc., etc.; în limba română, aceasta formă nu există, cu excepţia unor variante extrem de expresive (v. Bogza « coşurile fumegânde ») şi adesea exagerate (« e bolând » = nebun, mai degrabă regionalism); în timp ce gerunziul propriu-zis, ca mod verbal nepredicativ, exprimă o acţiune care se desfăşoară în paralel cu o alta acţiune, exprimata de un verb capabil a exprima predicatul în mod independent: « Mâncăm râzând », « L-am văzut evadând » etc., caz în care important este NUMAI caracterul concomitent al celor doua actiuni, care nu mai au forţa stilistică şi expresivă de la alineatul anterior, nu mai influenţează personajul într-o asemenea măsură, nu-i mai împrumută trăsături specifice acţiunii exprimate de verbul la gerunziu: tocmai de aceea şi, ţinând seama de faptul că gerunziul adjectival practic nu există în limba română, traducerea trebuie realizată astfel: gerunziul verbal neprrdicativ prin gerunziu verbal nepredicativ in limba română, spre a exprima strict caracterul simultan a doua actiuni; gerunziul « adjectival » din franceză, germană, engleză şi cehă se traduce printr-una sau mai multe propoziţii atributive care, sporind « efectul dramatic », servesc şi la descrierea stării subiectului;

 

 

  1. ii) categoria aspectului verbal; caracterul perfectiv sau imperfectiv al verbelor impune uneori sensuri „ciudate“ ale acestora pentru vorbitorul de limbă română: udělat – a face ceva o singură dată în viitor (caracteristică a verbelor perfective), dělat – a face ceva în momentul vorbirii, încontinuu sau a repeta periodic acea acţiune (una dintre trăsăturile verbelor imperfective) dělávat – a face/repeta ceva foarte (poate chiar ciudat, supărător, surprinzător de) des, cu varianta repetării teoretic infinite a particulei mai sus subliniate –va accentuând intensitatea repetării acţiunii; în mod evident, în scopul unei traduceri exacte, este de aşteptat ca traducerea românească să fie în numeroase cazuri mai lungă decât originalul cehesc, chiar dacă, în funcţie de context, se pot uneori găsi şi variante mai concentrate, care să aproximeze suficient de bine sensul original: udělám to – o voi face (în funcţie de context, se poate subînţelege că o singură dată – se poate utiliza chiar şi forma familiară a viitorului exprimat prin prezent: o fac mâine, o singură dată etc), dělám to rád – fac asta cu plăcere (se subînţelege, în funcţie de context, că în momoentul vorbirii sau în general, frecvent, periodic etc.);

situaţii cu care m-am întâlnit în practică, traducându-i pe cei doi autori despre care discutăm aici:

Dům hustě plane v dešti“ (Kasal)– Sub ploaie casa fierbe-n spume grele (se subînţelege – acum, încontinuu, timp îndelungat, prezentul în limba română, dar şi contextul şi specificul acţiunii – arderea este presupusă a fi un proces îndelungat şi continuu– ajută la aceasta);

„Kdo uteče a kdo se nezachrání?” (Kasal) – Cine nu scapă? Cine se salvează? (în viitor, aici exprimat în varianta familiară, cu prezentul, o singură dată – contextul implică în mod evident faptul că acela care  „nu scapă“ sau „se salvează“ nu va apuca să facă acest lucru de două ori);

 

iii) formarea diferită a pluralului şi acordul diferit cu adjectivele şi cu verbele al substantivelor masculine animate (cele care denumesc entități însuflețite – ființe umane, animale etc.) şi inanimate; astfel, simplificând foarte mult lucrurile, se poate spune că marca pluralului pentru substantivele masculine animate este „i“[4] (în cehă „i moale“ – pentru pluralul propriu-zis al substantivului şi acordul cu verbul la trecut, cu varianta lungă „í“ pentru pluralul adjectivelor,) iar pentru substantivele inanimate, „y / e“ (în cehă, „i dur (tare)“ / „e scurt dur (tare)“ – pentru pluralul substantivului propriu-zis + acordul cu verbul la trecut), respectiv „é“ (acordul cu ajectivul), la care se adaugă reguli diferite de palatalizare („înmuiere“) a consoanelor: dobrý kluk + dobří kluci + kluci přišli– băiat bun + băieţi buni + au venit băieţii vs. dobrý srp + dobré srpy + srpy zrezavěly – seceră bună + seceri bune + secerile au ruginit; aceste diferenţe, practic imposibil de redat în limba română, devin adevărate pietre de încercare pentru traducător atunci când, în special în poezie, autorul ceh „personalizează“ un substantiv masculin inanimat şi utilizează pentru el, de exemplu, pluralul „animat“: hodní stromové, zachraňte mě (Sedlák) – salvaţi-mă, o, voi, blajini copaci; practic, aşa cum spuneam, imposibil de redat în limba română prin mijloace gramaticale, personalizarea a fost subliniată aici prin invocare (o,…) şi inserarea pronumelui personal în cadrul formei de adresare (o, voi… ), la care se adaugă elementele preluate din original (adresarea în sine precum unor fiinţe vii, atribuirea capacităţii de a efectua acţiuni „specific umane“ – salvaţi-mă) şi utilizarea unui determinativ specific „fiinţelor“ şi mai puţin „lucrurilor“ – hodní / blajini); aşadar, predomină din nou necesitatea de a „îmbogăţi“ traducerea în limba română cu elemente determinative sau explicative inexistente (fiindcă nu-şi au rostul) în original, aşadar „lungeşte“ traducerea în raport cu originalul;

 

  1. iv) inexistenţa în limba cehă a categoriei articolului (hotărât sau nehotărât); ambiguitatea rezultată de aici reprezintă o permanentă sursă de dificultăţi pentru traducător: Děti, ještě nikým nepošpiněné (Radek Fridrich) – Copii(i?) încă de nimeni întinaţi; am ales pentru manuscris varianta articulată, întrucât textul sugerează referinţa la toate „elementele” din categoria dată (toţi copiii încă de nimeni întinaţi, ceea ce justifică utilizarea articolului hotărât); iată un alt exemplu interesant şi complex (şi) din acest punct de vedere, din Petr Hruška (explicaţii în notele de subsol): Ze dne na den, / člověk přitáhne ruce k tělu, / ústa promění v linku, / už nevydá slovo, / vzlyk, / ani vzdech. / Místo smíchu jen výjimečně / němé cenění, / pláč bez slz.- De la o zi la alta[5], /braţele[6] i-au căzut, inerte, de-a lungul trupului, / gura i s-a transformat într-o linie dreaptă[7], / şi de atunci nu a mai scos niciun cuvânt[8], / niciun suspin / și niciun oftat. / În loc de zâmbet[9] – asta şi numai în situații excepționale – / un rânjet mut[10], / un plâns fără lacrimi.; şi în acest context, simpla adăugare a articolului hotărât sau nehotărât (cu atât mai mult dacă este becesară adăugarea de determinativi sau termeni explicativi) în limba română „lungeşte“ textul original;

 

  1. v) limitarea imperativului negativ (cu foarte puţine excepţii) la verbele imperfective (întrucât se presupune că interdicţia de a efectua o acţiune este definitivă sau de lungă durată, nereferindu-se numai la „concretizarea unică a acţiunii în viitor“, specifică verbelor perfective): astfel, în cehă se spune nezpívej (nu cânta „deloc“, „niciodată“), nu nezazpívej (nu cânta „o singură dată“), ceea ce îi poate crea probleme serioase traducătorului, mai ales în cazul textelor poetice, când această limitare gramaticală poate fi utilizată de autori în scopul creării de metafore; în mod normal, traducerea prin nu cânta ar trebui să fie suficientă în limba română, dar ce ne facem atunci când Jiří Feryna îşi forţează limitele limbii materne „inventând“ expresii de tip neudělejme to (să n-o facem „o dată, în viitor“) sau tu čokoládu nedojez („nu termina de mâncat ciocolata aia“)?; traducătorului nu-i rămâne decât să „lungească“ traducerea în raport cu originalul, prin adăugarea de determinativi sau termeni explicativi suplimentari: am tradus, aşadar, ţinând seama şi de contextul general al textului, neudělejme to prin de data asta să n-o facem (ar fi existat şi varianta să n-o facem acum) şi tu čokoládu nedojez prin nu mânca toată ciocolata (ţinând seama şi de conotaţia metaforică în original – „nu-ţi consuma toată plăcerea dintr-o dată“);

 

  1. vi) marcarea vocativului numelor proprii feminine (de exemplu, prin „–o“ pentru substantivele feminine care se termină în „-a“ – Jaroslava à Jaroslavo) respectiv prin „-e“ pentru substantivele masculine a căror rădăcină se termină într-o consoană dură (k, ch, h, d, t, r, n), eventual ambivalentă – v. Martin à Martine); vocativul marcat în acest fel capătă în original o forţă şi un patetism care îl apropie uneori de invocaţie, şi care sunt foarte greu de redat prin traducere (utilizarea vocativului arhaic românesc de tip Veronico sau Alexandre – ca să nu mai vorbim despre formele încă şi mai anacronice de tip Mirceo sau Mihneo – este total nerecomandată, întrucât ar arunca acest patetism invocativ în provincial, suburban şi derizoriu); o variantă de traducere adesea utilizată de către traducătorii români este deja menţionatul „o” / „oh” / „ah” invocativ: O(h) / Ah, Martin, O(h) / Ah, Jaroslava etc.; riscurile sunt şi aici evidente, putând merge până la ridiculizarea situaţiei din textul original prin nefastă trimitere la melodramele de secol al XIX-lea; altă variantă utilizată în practică este repetarea respectivului nume propriu în vocativ, la fel de perimată şi comportând aproape aceleaşi riscuri (v. Jaroslava, Jaroslava! respectiv Martin, Martin!); recunosc că, dedicându-mă mai mult poeziei contemporane cehe, prea puţin marcată de invocaţii patetice şi, implicit, de vocative, personal nu m-am întâlnit până acum cu această situaţie, dar, chiar şi aşa, sunt partizanul traducerii vocativului „expresiv” cehesc prin acela românesc „simplu”, nemarcat prin sufixe arhaice sau „îmbogăţit” prin interjecţii anacronice, cu posibilitatea utilizării, în funcţie de context, a unor determinativi suplimentari, recomandându-se însă mare grijă în alegerea şi plasarea lor; şi poate că nici nu este nevoie s-o mai spunem, da, şi acest procedeu „lungeşte” traducerea din cehă în română;

 

a2) cuvinte (verbe, substantive, adjective etc.) cu sensuri imposibil de redat în limba română printr-un singur cuvânt, independent de aspectul perfectiv sau imperfectiv; poate fi vorba despre:

 

  1. i) unităţi lexicale cu sensul impus de un prefix (cuvintele precedate de prefixe sunt mult mai numeroase în cehă decât în română): roz- (în principiu, sugerând împrăştierea în mai multe direcţii, distribuirea, despărţirea, distrugerea, descompunerea etc., de ex. rozházet – a arunca (cu) ceva în toate direcţiile/părţile), roznášet – a duce / purta ceva în toate direcţiile/părţile (prin extensie a molipsi), rozkousat – a rupe ceva în bucăţi muşcând / a muşca (o bucată sau parte din ceva) / a mesteca / a zdrobi ceva mestecând, rozklad – desfacere în părţile componente / descompunere, rozpad – desfacere în părţile componente /dezintegrare ( rozpad Československa – dezintegrarea Cehoslovaciei) etc.; před- (în principiu, sugerând o acţiunea efectuată înaintea alteia, de ex. předvařit – a da în primul clocot /a fierbe prima dată / a „prefierbe” (cu derivatul předváření – primul fiert / clocot), předběhnout – a beneficia de un serviciu fără a sta la coadă / a o lua înaintea cozii (celor care aşteaptă la coadă) / a intra prin faţă / a depăşi pe cineva în fugă (şi fig.)), předmluva – cuvânt înainte / cuvânt de început / prefaţă; pře- (sugerând în general ideea de schimbare, modificare, de ex. přemluvit – a covinge pe cineva să se răzgândească, přestavět – a reconstrui o clădire în mod diferit faţă de cel iniţial, přetvařovat se – a se arăta altfel decât este de fapt /a (di-)simula / a avea mai multe feţe, přeběhlík – cel care trădează în favoarea taberei adverse / defector / dezertor etc.; u-, po-, na- (prefixe extrem de răspândite şi fără sensuri specifice, mai precis care pot conferi verbelor o multitudine de sensuri, diferind de la verb la verb, de ex. dělat – a face, udělat – a face o singură dată ceva în viitor, nadělat – a face /a rezolva ceva (într-)o anumită problemă (v. s tím nic nenaděláme – treaba asta n-o s-o rezolvăm / în chestia asta n-avem ce face), podělat – a rata / strica o anumită acţiune sau proiect (v, podělal jsem to – am stricat tot / treaba asta nu se mai rezolvă / sunt în rahat etc.)/ a murdări ceva de rahat (şi fig.), napověda – şoptit la teatru / instucţiuni de utilizare / comportament, namočený – murdărit de rahat (fig.) / implicat într-o afacere murdară / „mânjit“ etc.;

 

  1. ii) derivate lexicale (bazate în principal pe sufixe) cu sensuri imprevizibile şi înşelătoare pentru vorbitorul de limbă română; poate fi vorba despre diminutive aparente (tramvaj – tramvai à tramvajenka – abonament la tramvai (a nu se confunda cu tramvajka – „trămvăiel“ / diminutivul de la tramvaj), kolej – cămin studenţesc à kolejenka – legitimaţia de acces în cămin), masculinizări aparente (síla – forţă à silák – om puternic, în niciun caz „bărbatul forţei“, v. spre comparaţie žába – broască à žabák – broscoi), feminizări aparente (popel – cenuşă à popelník – scrumieră, popelnice – pubelă, rada – consiliu / consilier à radnice – primărie, věž – turn à veznice – puşcărie) etc.

 

iii) cuvinte cu sensuri neobişnuite pentru vorbitorul de limbă română (indiferent de prezenţa prefixelor sau sufixelor) şi care nu pot fi traduse printr-un singur cuvânt: kamarádit (se) – a fi prieten cu cineva (atenţie, nu a se împrieteni), telefonovat – a vorbi la telefon (atenţie, nu a telefona), marodit – a zăcea bolnav (nu a se îmbolnăvi), chodit s někým – a fi într-o relaţie amoroasă cu cineva / a fi prietenul / prietena lui…, chodit za někým – a merge periodic la cineva / a frecventa pe cineva (de exemplu, în calitate de client, dar se poate subînţelege şi o relaţie amoroasă), střelba – schimb de focuri, vrstevník – cineva din aceeaşi generaţie cu altcineva, souložník/-ice – cel /cea cu care cineva se culcă în mod frecvent / „amant/ă carnal/ă“ etc.

 

  1. iv) adverbe care, spre deosebire de limba română, au forme diferite de acelea ale adjectivului corespunzător (krásný + krásně – frumos ca adj. (un peisaj frumos) + frumos ca adv. (se poartă frumos[11]) ); uneori, traducerea este posibilă apelând la forma adjectivală (chová se ošklivě – se poartă urât), dar alteori acest lucru nu este posibil; să ne amintim un vers din fragmentul din Hruška, prezentat mai sus: / Místo smíchu jen výjimečně / němé cenění – În loc de zâmbet[12] – şi asta numai în situații excepționale – / un rânjet mut; utilizarea în acest caz, cu sens adverbial, a formei „excepţional”, împrumutate de la adjectivul corespunzător, ar fi fost cu totul nepotrivită (limitativă ca sens şi incorectă gramatical); consecinţa este, din nou, „lungirea” traducerii în raport cu originalul;

 

a3) anumite caracteristici ale stilului narativ[13]:

 

  1. i) eludarea în exprimare, în anumite condiţii, a predicatului, mai ales atunci când este exprimat prin verbele mít (a avea), být (a fi), jít (a merge), chodit (a se plimba / merge), nosit (a duce, a purta) ; uneori, elipsa poate fi redată în limba română (Usnul rukou v kapse – A adormit cu mâna în buzunar), alteori, în funcţie de context, poate fi necesară completarea în limba română a verbului (şi, implicit, „lungirea“ traducerii): Mílek se k nám od vsi blížil / – v podpaží úl, v ruce prut. (Borkovec) Uite, Milek din sat se apropie de noi – / sub un braț duce-un stup și-un lăstar într-o mână; aici, apariţia verbului subînţeles în original (a duce, a purta) fiind impusă în principal de necesitatea respectării prozodiei; alteori însă această necesitate poate fi dată de însuşi sensul propoziţiei; să modificăm uşor unul dintre exemplele anterioare: Mluvil rukou v kapse; traducerea în limba română va trebui să „recupereze“ verbul subînţeles în original, întrucât subiectul nu „vorbeşte cu mâinile“, ci „ţinând mâinile în buzunare“: Vorbea ţinând mâinile în buzunare;

 

  1. ii) subînţelegerea / eludarea subiectului în cadrul naraţiunii, mai ales când acesta este comun mai multor propoziţii; pentru cititorul român, acest procedeu este destul de incomod, monoton şi, mai mult, crează confuzie, întrucât, de la un moment dat, nu se mai ştie „who’s who“, motiv din care traducătorul este obligat ca, din când în când, să menţioneze subiectul (măcar sub formă de pronume personal la persoana a treia) şi acolo unde el nu este trecut în original: A tak, / opakuje, / hlídal sklad (Tomáš Čada) – Aşadar, / repetă el, / păzea depozitul; o altă variantă de evitare a unei monotonii deranjante în limba română şi de lămurire a eventualelor confuzii este traducerea unora dintre verbele ceheşti la trecut asociate aceluiaşi subiect printr-un mod nepredicativ mai ales gerunziu, atunci când exprimă acţiuni concomitente (A slova: / Nevmíšovat se, / opakuje se zřetelným důrazem, / jako by napodoboval něčí rozhodnutí. (ibid.)Și repetă expresia / Să nu-și bage nasul unde nu-i fierbe oala / subliniind-o în mod deosebit,/de parcă ar fi imitat pe cineva care luase această decizie); un caz particular al acestei situaţii este repetarea (pentru cititorul român obsesivă) a subiectului to (asta, aceasta à engl. it, fr. ça etc.), ceea ce traducătorul poate „repara” prin tălmăcirea lui to ca acest lucru, chestia asta, totul, ceea ce etc.: Bylo to všechno mechanické, říká – Totul era automat, spune el[14] sau Že to bylo někde v / Nigérii… – Că treaba asta s-a-ntâmplat undeva în / Nigeria...; aşadar, apare din nou riscul (de fapt, necesitatea) „lungirii” traducerii în raport cu originalul;

 

iii) repetarea, în redarea secundară a naraţiunii, a verbului „říkat“ „povídat“, „hovořit“ etc. (a spune, a povesti, a zice că… ), chiar fără a le alterna, aşadar prin utilizarea unuia singur dintre ele, ceea ce pentru cititorul ceh nu reprezintă o problemă, dar pe cel român îl deranjează; Tomáš Čada merge chiar mai departe şi transformă repetarea aceluiaşi „verb al citării“ într-un element de stil, într-o formă de aliteraţie, aproape într-un descântec, iar traducătorul nu a putut să nu păstreze această evidentă intenţie stilistică iniţială a autorului:

 

Říká,                                      Zice

že byl v cizinecké legii,                  că a fost în legiunea străină,

že dostali jasný úkol             că a primit o misiune clară

a že si rozhodně nemohu      și că, în mod sigur, eu nu sunt în stare

nic z toho představit.            să-mi imaginez nimic din toate astea.

 

Že to bylo někde v:                Că treaba asta s-a- ntâmplat undeva în

Nigérii,                                  Nigeria,

Kongu,                                    Congo,

Eritree,                                  Eritreea,

Gabonu                                  Gabon

či kýho šlaka.                         sau dracu’ mai știe pe unde.

 

Říká opravdu kýho šlaka,      Chiar așa zice, dracu‘ mai știe pe unde

a přitom se nejasně usměje. și apoi afișează un zâmbet obscur.

 

Říká,                                      Zice

že musel hlídat sklad…                   că a trebuit să păzească un depozit… ;

 

în general, însă (atunci când repetarea nu are un scop stilistic atât de clar şi de bine definit), în vederea evitării unei monotonii deranjante pentru cititorul român, soluţia este alternarea mai sus menţionatelor „verbe ale citării”, ceea ce, în opinia mea, nu reprezintă o „trădare” a textului original, ci o formă aceptabilă de „autohtonizare”;

 

  1. b) de modificarea lungimii textului original prin traducere este legată, (ce-i drept, în cazuri mai dificile) şi păstrarea în traducere a numărului de versuri din original; uneori, lungimea mai mare a traducerii poate duce şi la creşterea numărului de versuri în cazul traducerii şi, implicit, a împărţirii textului; subliniez din nou că este o situaţie extremă şi de acceptat numai cu acordul autorului şi atunci când sunt întrunite anumite condiţii:

– vers liber

– imposibilitatea de a traduce altfel textul aferent versurilor respective;

– fenomenul să nu se repete mai des decât o dată la un număr de 15-20 de versuri în forma în care le-a gândit autorul;

– autorul să nu fi mizat în mod deosebit pe structura dată a poemului din punct de vedere stilistic, dramaturgic, grafic sau semantic, altfel spus adăugarea unui vers în plus să nu modifice în mod fundamental niciunul dintre aceste elemente (ceea ce, în general, presupune o structură unitară – mai degrabă narativă – a poemului şi nu una modulară);

menţionez că m-am aflat o singură dată într-o atare situaţie când, dinc auza şi că, în traducere, numărul versurilor respectivului poem a fost cu unul mai mare, ceea ce s-a petrecut cu acordul autorului Radek Fridrich:

 

V okrovém zátiší ulehl anděl.  Natură moartă. Un înger s-a culcat

într-un peisaj în nuanţe de ocru[15].

U boku puklý džbán,           Are la şold un urcior crăpat

otírá barvu ze rtuťovitých úst. şi îşi şterge culoarea de pe buzele fremătânde.;

 

  1. c) păstrarea (sau nu a) prezenţei unui anumit cuvânt, sintagme sau imagini în cadrul unui (anumit) vers şi, legat de aceasta, păstrarea ordinii versurilor din original; reprezintă o condiţie şi mai greu de îndeplinit în traducere, mai ales în condiţiile în care limba-sursă şi limba ţintă au structuri gramaticale diferite; reprezintă, desigur, un aspect de dorit, dacă acest lucru este posibil, însă, în opinia mea, în ordinea priorităţilor, pe primul plan ar trebui să rămână tot înţelesul (sub aspect „clasic“, semantic al) poeziei – bineînţeles, dacă autorul nu precizează altfel; am întâlnit un anumit număr de situaţii când am fost nevoit, tot cu acordul respectivilor autori, să plasez un cuvânt sau o expresie într-un vers vecin aceluia în care apăruse iniţial: tiráky řvaly jak hladová / noční zvěř (Hruška) – tirurile au mugit precum fiarele /flămânde ale nopții sau Nemohu se tam dostat / přes další přicházející zprávy (Hruška) – Din cauza altor ştiri care sosesc, / nu pot să ajung la ea;

 

  1. d) transpunerea (sau nu a) categoriilor gramaticale / structurilor sintactice prin traducere; este şi aceasta o cerinţă extrem de dificilă, în condiţiile existenţei atâtor diferenţe între gramatica română şi aceea cehească; criteriile hotărâtore rămân în continuare, în opinia mea, redarea cât mai fidelă a sensului şi intenţiile autorului; există situaţii când, în scopuri de el ştiute, definite şi înţelese, autorul poate să insiste ca o structură de tip, să zicem, substantiv + adjectiv să fie păstrată şi în traducere, întrucât o consideră esenţială pentru structura sau sensul poeziei; aceasta însă poate crea mari probleme traducătorului, şi aceasta chiar şi în exemplul în aparenţă banal pe care l-am invocat mai sus: mai precis, în cehă, cu excepţia unor formulări extrem de expresive, adjectivul (atributul) precedă substantivul (krásná dívka), în timp ce în română este exact invers (fată frumoasă), astfel încât o atare condiţionare din partea autorului (la care, pe de altă parte, fără doar şi poate are dreptul) ar însemna, practic, anihilarea din faşă a oricărei iniţiative ca opera sa să fie tradusă în limba română; din fericire, niciunul dintre autorii traduşi nu mi-a ridicat asemenea condiţii, astfel încât anumite licenţe au fost posibile – cu acordul lor – şi pe acest plan: Oba pravidelně v tom nonstopu / skuteční jako hák / krásy (Hruška) Amândoi clienți fideli ai acelui non-stop[16], / autentici ca o ancoră / a frumuseții sau Ryba mne vítá výskokem nad hladinu (Fridrich) / Un peşte mă întâmpină sărind deasupra apei sau Bodající dráp věže  do prostaty mraků – Gheara turnului înţeapă prostata norilor; constatăm, aşadar, următoarele schimbări (pot fi înţelese ca forme ale autohtonizării) care nu au afectat textul pe plan semantic: o expresie redată prin altă expresie (pravidelně v tom nonstopu – clienți fideli ai acelui non-stop), un instrumental redat printr-un gerunziu (výskokem – sărind) şi un gerunziu adjectival tradus printr-un verb la indicativ prezent (bodající – înţeapă); desigur, exemplele ar putea fi mult mai multe, dar, din motive de economie a timpului şi a spaţiului, ne vom opri aici, totuşi nu înainte de a enunţa o serie de principii (în măsura posibilităţilor, argumentate şi prin exemple) care se impun în munca traducătorului din cehă în română, în ceea ce priveşte transpunerea categoriilor gramaticale şi a structurilor sintactice care nu se regăsesc într-una dintre limbi:

– infinitivul (extrem de utilizat în cehă, multz mai mult decât în română) se poate traduce prin: infinitivul propriu-zis (žít svůj život (Buddeus) – a-ţi trăi viaţa), substantiv (în principiu derivat de la verbul respectiv (ve smrti je zakázáno kouřit (Štengl) – în moarte fumatul este interzis) sau verb la conjunctiv (blížit se křišťálu vyžaduje pomalé – hbité – tiché kroky (Borzič) – De un cristal trebuie să te apropii cu pași înceți – supli – și tăcuți);

– gerunziul adjectival se traduce prin: propoziţie atributivă (otázka je plodná rota rotujících snů (Borzič) / întrebarea ploditoare roată e de vise ce în roată se-nvârtesc), adjectiv clasic, în măsura în care (foarte rar) exprimă o trăsătură a substantivului pe care îl determină (Ale baroko se zasnubuje se spletí organicky pronikajících se těl (Borzič) / Dar barocul se logodește cu furnicarul de trupuri organic întrepătrunse), perifrază (opřen o rezivějící zábradlí (Antošová) / sprijinit de balustrada din ce în ce mai ruginită) sau prin gerunziu în măsura în care textul subliniază caracterul concomitent al acţiunilor exprimate de două verbe sau o acţiune despre care se sugerează că ar dura mai mult timp şi că s-ar desfăşura “exact în momentul lecturii“, „sub ochii cititorului“ (muréna stínující dno (Racková) / țipar aruncânduși umbra pe fundul apei

– verbul imperfectiv la trecut se traduce, în principiu, prin imperfect (byl listopad, večer trval už několik týdnů (Racková) – era noiembrie, seara dura de câteva săptămâni) iar verbul perfectiv la trecut, prin perfectul compus (Zaparkoval jsi u domu / syn se začal protahovat / dcerka se mi schoulila (Racková) –  Ai parcat lângă casă / băiețelul a început să se-ntindă /fetița (…) s-a ghemuit), dar lucrurile depind în mare măsură de context şi fiecare asemenea context este, în felul său, unic (Schramstla je / a vyplila / a ony se scvrkly (Hanušová) – Și le devora / și scuipa / iar ele se stafideau – aici se exprimă o acţiune trecută, de fiecare dată unică, dar adesea repetată, de unde perfectivul în cehă, dar imperfectivul în traducerea românească, însă varietatea posibilităţilor este, în practică, infinită);

– două verbe la trecut, într-un context în care una dintre acţiuni este anterioară celeilalte iar între cele două acţiuni există o anumită legătură cauzală, pot fi traduse în limba română (dar nu este obligatoriu) printr-un verb la un timp trecut (perfect compus, imperfect, perfect simplu – în funcţie de context) + un verb la mai mult ca perfect: Náhle jsi zaváhal kudy dál / to se ti už dlouho nestalo (Racková) – Deodată nu mai știai pe unde s-o apuci / nu ți se mai întâmplase demult;

– pentru verbele ceheşti la viitor, fie perfective[17], fie imperfective, nu există reguli “fixe” de traducere în limba română, fiecare caz trebuie analizat separat, în contextul său, şi găsită o formulare care să corespundă cât mai bine originalului ceh; uneori o traducere cu un “simplu” prezent românesc exprimând viitorul familiar ajunge (perfectivul cehesc exprimă o acţiune viitoare unică în momentul desfăşurării propriu-zise, dar frecvente sau obişnuite, ceea ce în română se exprimă suficient de fidel prin verbe la timpul prezent): granátová jablíčka, / která utrhneš / a nesníš (Hanušová) – niște rodii / pe care le culegi / dar nu le mănânci; este posibil chiar şi paradoxul (aparent, ce-i drept) ca în traducere să nu apară niciun verb românesc la viitor, care însă este sugerat prin cel de-al doilea verb la gerunziu: růstu jsme se ani jeden nedočkal (Hanušová) / dar n-am apucat niciunul să-l vedem crescând (“paradoxul” este determinat de forma negativă a verbului perfectiv dočkat sea apuca să („a trăi destul ca să”) vadă ceva); să n încheiem însă acest paragraf fără a prezenta şi o situaţie-„şcoală“, în care viitorul (prezentul perfectiv cehesc) se traduce prin viitorul românesc iar unicitatea în viitor a acţiunii (în limba română) rezultă în parte din sensul verbelor, în parte din utilizarea în traducere a verbului a începe: Je pravděpodobné / že k prvním slovům přidáš další / další pak ještě a složíš je do vět / přání stížností názorů (Čada) – Este probabil /că la primele tale cuvinte vei adăuga altele / şi apoi altele şi că vei începe să formezi cu ele propoziţii / dorinţe reclamaţii opinii;

– cele menţionate la paragraful anterior se aplică, în principiu, şi în cazul verbelor perfective sau imperfective cehe la prezent; fără a avea nici în acest caz reguli fixe, vom căuta să redăm în română, în mod cât mai fidel (la nevoie, cu ajutorul unor determinativi suplimentari, termeni explicativi, completări necesare sau perifraze), sensul exprimat  de aceste verbe, ţinând însă seama de conţinutul notei de subsol nr. 17 şi, în general, de ceea ce înseamnă aspectul verbal; pe lângă exemple-şcoală de tip jezdí kolem autobus / s třemi cestujícími včetně řidiče, /máváme na ně (Hanušová) – trece pe lângă noi un autobuz / cu trei pasageri inclusiv şoferul, /le facem semn cu mâna (traducere a verbului imperfectiv cehesc la prezent printr-un verb românesc la prezent care exprimă aceeaşi idee a unei acţiuni în desfăşurare curentă sau care durează mult timp), să menţionăm şi cel puţin câteva situaţii mai deosebite, care se sustrag „modelului general” (în măsura în care acceptăm existenţa ca atare a acestuia): zase dospívám / a masturbuji nad reklamou na podprsenky (Hanus)sunt din nou un adolescent în creștere și mă masturbez în fața reclamei la sutiene (primul dintre cele două verbele imperfective utilizate în text exprimă o acţiune de lungă durată – maturizarea / creşterea unui adolescent – proces pentru care nu avem un verb specific în limba română[18], motiv din care a și fost tradus printr-o perifrază, iar cel de-al doilea, o acţiune (masturbarea) care se desfăşoară exact în momentul vorbirii, motiv din care a fost tradus prin echivalentul „normal” la prezent din limba română); un exemplu nu numai provocator, dar şi instructiv din punct de vedere al utilizării şi traducerii prezentului formal al verbelor perfective (şi chiar imperfective) a căror acţiune se referă la viitor găsim din nou la veşnic surprinzătoarea şi provocatoarea Hanusová: Plotem ukrojit kus země / vymezit jejich, svoje, je a sebe. / Pak sousedovi chodit kálet před dům – Să decupezi cu un gard o bucată de pământ / să separi ce-i al lor, al tău, pe ei și pe tine. / Pe urmă să te duci în fiecare zi să te caci în fața casei vecinului. (exemplul este interesant şi din punct de vedere al utilizării infinitivului şi al transpunerii acestuia în limba română prin conjunctiv (vezi primul paragraf din această serie, utilizarea şi traducerea infinitivului), dar ceea ce ne interesează acum este exprimarea unui viitor optativ-imperativ (o combinaţie între exprimarea unei dorinţe şi a unui îndemn / sugestie / imbold) cu ajutorul unui verb perfectiv (ukrojit, vymezit), ceea ce în română se putea traduce numai prin conjunctivul prezent (care exprimă, ca şi în original, în parte, dorinţa de a concretiza personal respectiva acţiune, în parte sugestia / îndemnul pentru alţii de a o concretiza în viitor – Să decupezi, să separi) şi, ceea ce este cel mai interesant, un viitor imperfectiv construit cu ajutorul a două verbe tot imperfective la prezent (chodit kálet), marcat prin utilizarea adverbului pak – pe urmă, şi tradus în română tot prin succesiunea a două conjunctive la prezent: să te duci în fiecare zi să te caci, cu menţiunea esenţială că adăugarea determinativului temporal în fiecare zi a fost necesară pentru sublinierea caracterului repetitiv-periodic al acţiunii în viitor (dat de utilizarea în original a verbului chodit, limitarea în cadrul traducerii la verbul a se duce putând sugera că procesul va avea loc o singură dată);

– la fel, este aproape imposibil de formulat reguli cu privire la utilizarea articolului hotărât sau nehotărât în traducerea substanivului sau adjectivului cehesc; în principiu, un substantiv în instrumental sau determinat de un alt substantiv ar trebui tradus printr-un substantiv cu articol (nehotărât: Plotem ukrojit kus země (Hanusová) – Să decupezi cu un gard o bucată de pământ, sau hotărât: Krize rychle se pohybujícího člověka / s hlavou i tělem v mracích (Míka) – E criza omului rapid /cu capu-n nori și trupu-n nori); un substantiv şi / sau adjectiv însoţit în original de adjectivul demonstrativ ten-ta-to (cu varianta tento-tato-toto – acest, această), respectiv de adjectivul nehotărât nějaký, nějaká, nějaké (cu variantele jakýsi, jakási, jakési – vreun, vreo, nu ştiu ce, un, o, nu ştiu ce, nu ştiu care) va fi, destul de probabil, tradus în română printr-un substantiv şi / sau adjectiv însoţit de articolul hotărât, aceasta dacă, din motive stilistice sau semantice specifice textului, nu se impune utilizarea şi în limba română a adjectivului demonstrativ, respectiv nehotărât: ohlásí se ten příští ráj (Borzič) – îți dă știre despre sine raiul ce va să vină (aici, necesitatea articolului hotărât a fost întărită şi de prezenţa determinativului příští – următor, ce va să vină) sau Ó tenhle lunapark… (Kasal) – Oh, e minunat acest lunapark… (traducerea prin adjectiv demonstrativ fiind impusă de forţa determinativului tenhle (acesta de aici, iată-l) din original), respectiv nějaká obálka sem také přistála (ibid.) – a sosit și-un plic… (unul oarecare, despre care nu se precizează mai mult, despre care nu s-a mai vorbit până acum, fără a se insista însă asupra acestui aspect de unde articolul nehotărât în română fără necesitatea de a întări lucrurile printr-un adjectiv nehotărât) sau já jezdil u pekáren s nějakým Šmídem. (Šanda) – io am călătorit pe lângă fabricili-ălea dă pâine cu unu‘ Șmit., respectiv vedle mě fňukal nějakej mlaďoch (Stančáková) lângă mine gâfâia unu´ tinerel (cu utilizarea pronumelui nehotărât impusă de faptul că substantivul determinat se referea la o persoană necunoscută, dar identificabilă printr-o anumită trăsătură – se numeşte Şmit sau este „tinerel“) sau já a nějaké jiné míjení (Peková) – eu și nu ştiu ce alte treceri pe lângă (cu necesitatea sublinierii faptului că autoarea însăşi nu este mai iniţiată decât cititorul cu privire la acele „treceri pe lângă“);

– nu recomand, aşa cum scriam şi mai sus, traducerea vocativului numelor proprii, marcat prin vocală: Jaroslavo – Jaroslava, Martine – Martin, eventual cu adăugare de determinativi şi termeni explicativi suplimentari

– substantivele în instrumental sau locativ, cazuri inexistente în limba română, ar trebui, în principiu, traduse prin substantive îndeplinind funcţia sintactică de complement circumstanţial de loc (nu considerăm necesară prezentarea de exemple, subiectul nu prezintă complicaţii deosebite), respectiv complement instrumental (v. mai sus Plotem ukrojit kus země (Hanusová) – Să decupezi cu un gard o bucată de pământ) sau atribut prepoziţional în acuzativ (v. mai sus Krize rychle se pohybujícího člověka / s hlavou i tělem v mracích (Míka) – E criza omului rapid /cu capu-n nori și trupu-n nori); ca principiu, instrumentalul cehesc, chiar şi atunci când în original nu este însoţit de prepoziţia s (cu), va trebui probabil tradus de fiecare dată cu utilizarea acesteia în limba română;

poate că în cadrul acestui paragraf, unde m-am referit ceva mai în detaliu la traducerea categoriilor gramaticale din cehă în română, ar mai fi necesare nişte consideraţii cu privire la transpunerea structurilor sintactice prin traducere, şi aceasta tot pe bază de exemple; este şi aceasta o operaţiune destul de dificilă pentru traducător, mai ales în cazul unor texte mai abstracte, incifrate, cu formulări netradiţionale, în care autorii înşişi nu pun prea mare preţ pe împărţirea clasică în propoziţii; iată un alt exemplu din Olga Peková:

 

(zá)visím jen natolik, kolik závisí na mě.

uděláš úkrok a už je / udělá úkrok a už jsi

celá ta demonstrace oni ony ona sobě

nechtít končit chtít vyplývat jako vyhřezlé;

 

(de)pind numai atâta, de mine cât depinde

un pas faci într-o parte și există / un pas face-ntr-o parte și exiști

întreaga demonstrație ei ele ea pentru sine

a nu voi să termini ci să te întâmpli ca apariția unei hernii ;

 

se poate observa că am încercat aici menţinerea structurii sintactice, aşa cum a gândit-o autoarea, fără a încerca să o „autohtonizez“ (ba dimpotrivă, cu tendinţe către „alienarea“ limbii materne), întrucât complexitatea şi abstractitudinea textului fuseseră de la început gândite ca atare de către autoare; un alt exemplu, în care respectarea cu stricteţe a structurii sintactice din original a fost posibilă, dimpotrivă, datorită simplităţii acesteia, îl găsim la Buddeus: Zmáčknu spoušť / Otočím a dívám se / na displej / Zmáčknu spoušť Otočím / a dívám se na displej / Zmáčknu spoušť Otočím a dívám se na / displej Jsem to já – Apăs pe trăgaci / Mă întorc / și mă uit la display / Apăs pe trăgaci Mă întorc / și mă uit la display / Apăs pe trăgaci / Mă întorc / și mă uit la display / Da sunt eu; aşadar, în aparenţă, „se poate“; dar nu întotdeauna; printre excepţii se numără acele enunţuri în care suntem obligaţi să menţionăm în traducere predicatul eludat sau subînţeles în original, transformând, aşadar, un enunţ lipsit de predicat într-o propoziţie propriu-zisă  (v. exemplul din Borkovec, de la a3) i): Mílek se k nám od vsi blížil / – v podpaží úl, v ruce prut Uite, Milek din sat se apropie de noi – / sub un braț duce-un stup și-un lăstar într-o mână sau citatul din fridrich de la C. b):

V okrovém zátiší ulehl anděl.  Natură moartă. Un înger s-a culcat

într-un peisaj în nuanţe de ocru[19].

U boku puklý džbán…          Are la şold un urcior crăpat… );

un exemplu asemănător de „restaurare”, de data aceasta a complementului circumstanţial de loc subînţeles în original, dar păstrând elipsa predicatului, găsim din nou la Buddeus; Dnes grilujeme žebra / zítra srdce – Azi facem costiță la grătar / mâine – inimă la grătar;

uneori, destul de rar, autohtonizarea în domeniul transpunerii structurilor sintactice poate funcţiona în sens invers faţă de ceea ce am văzut până acum, mai precis, traducerea română poate concentra originalul ceh prin comasarea mai multor propoziţii într-una singură: a sen je to jediné co nelze ironizovat (Hanus) – numai visul nu poate fi ironizat (am considerat inutil să traduc acea superfluă introducere “visul este singurul care (nu poate fi ironizat)”, întrucât nu prezintă nicio relevanţă nici pe plan lingvistic, nici pe plan semantic în anatomia textului, trădând mai degrabă o stângăcie a autorului în exprimare);

în acelaşi context al transpunerii structurilor sintactice din cehă în română, să amintim deja menţionata posibilitate a traducerii gerunziului adjectival printr-o propoziţie atributivă, aşadar transformarea unui cuvânt într-o propoziţie (am prezentat mai multe situaţii, de exemplu la C. d))

tot la Budeus găsim un exemplu de transpunere a unui element predicative suplimentar într-o propoziţie: představuju si vás nahou paní doktorko – doamnă doctor îmi imaginez cum arătați goală; (artificiul a fost necesar din cauza imposibilităţii combinării în limba română a pronumelor personale în dativ singural şi acuzativ plural: doamnă doctor mi te imaginez goală ar fi sunat bine, dar cu pronumele de politeţe în acuzativ plural, doamnă doctor mi vă (?) imaginez goală, lucrurile se strică);

poate că exemplul cel mai grăitor cu privire la transpunerea structurilor sintactice şi eventuala transformare a tipurilor de propoziţii din cehă în română este tot unul din Buddeus:

chtělo to naříznout                          mai bine făceau o incizie

mělo se to prokopnout                     puteau să perforeze

muselo se to nastřihnout                 trebuia să taie o gaură

aby se vyvalilo a smrdělo                ca să țâșnească afară cu duhoarea lui

to vrásčité nemluvně paměti.                    fătul nevorbitor și zbârcit al memoriei;

schimbările au fost necesare din următoarele motive:

  • inexistenţa în limba română (spre deosebire de limba cehă), a trei verbe care să exprime necesitatea obiectivă (chtělo, mělo, muselo), de unde necesitatea de a înlocui unul dintre ele prin expresia mai bine, (ceea ce determină, mai departe, înlocuirea infinitivului din original (naříznout) cu optativul familiar românesc exprimat prin imperfect (mai bine făceau…)), a celui de-al doilea cu verbul a putea (ceea ce, mai departe, ne obligă să înlocuim infinitivul din original (prokopnout) cu conjunctivul românesc solicitat de verbul a putea (puteau să perforeze), aşadar două infinitive ceheşti sunt înlocuite, în traducere, cu două propoziţii, în primul caz principală, în al doilea, secundară );
  • în versul al treilea, verbul a trebui cere din nou conjunctivul (trebuia să taie) în locul infinitivului din textul cehesc (nastřihnout), aşadar avem din nou de a face cu transformarea în traducere a unui infinitiv într-o propoziţie secundară;
  • în versul al patrulea, având în vedere traducerea dificilă a verbului smrdět (a mirosi urât, a duhni) în acest context (să ţâşnească afară şi să duhnească (?) ), am preferat transpunerea în română sub forma unui substantiv, aşadar dispariţia unui predicat şi, implicit, a unei propoziţii: să țâșnească afară cu duhoarea lui;
  • în ultimul vers există, în original, termenul nemluvně, practic intraductibil în limba română printr-un singur cuvânt; din acest motiv, un substantiv precedat de un atribut adjectival şi succedat de un atribut substantival a fost tradus printr-un substantiv precedat de două atribute adjectivale şi urmat de un atribut substantival;

d‘) respectarea (lipsei) punctuaţiei în textul original; lucrurile sunt foarte simple dacă, în conformitate cu o tendinţă destul de puternică astăzi, textul poetic este transcris în original fără punctuaţie – atunci, pur şi simplu, respectăm acest aspect şi în traducere, întrucât este clar că aceasta a fost intenţia autorului (v., printre altele, exemplul din Hanus de la paragraful anterior); invers, dacă autorul respectă punctuaţia firească în limba originală, traducătorul o va respecta şi el în limba ţintă (v. exemplul din Hruška de la C A1. iv) ); problemele apar atunci când, în original, autorul respectă punctuaţia numai în parte sau defineşte criterii proprii (sieşi sau textului respectiv) cu privire la acest aspect; atunci tot ce poate face traducătorul este să găsească un mod de a realiza (sau chiar defini) punctuaţia textului tradus, care să corespundă în cât mai mare măsură intenţiilor autorului în acest domeniu; spre exemplificare, să amintim exemplul din Olga Peková prezentat mai sus:

 

(zá)visím jen natolik, kolik závisí na mě.

uděláš úkrok a už je / udělá úkrok a už jsi

celá ta demonstrace oni ony ona sobě

nechtít končit chtít vyplývat jako vyhřezlé;

 

(de)pind numai atâta, de mine cât depinde.

un pas faci într-o parte și există / un pas face-ntr-o parte și exiști

întreaga demonstrație ei ele ea pentru sine

a nu voi să termini ci să te întâmpli ca apariția unei hernii;

aşadar, în conformitate cu originalul, traducătorul s-a limitat şi el la virgula dintre cele două propoziţii din primul vers (impusă în română mai degrabă din motive semantice decât gramaticale, în schimb obligatorie conform normelor gramaticii cehe) şi la punctul din finalul primului vers, gândit de autoare mai degrabă ca un mod de a separa o anumită declaraţie de credinţă de la începutul textului ((de)pind[20] numai atâta, de mine cât depinde.) de explicarea şi argumentaţia ei, conţinute în restul strofei;

  1. e) traducerea sintagmei prin sintagmă, păstrarea cu orice preţ a construcţiei lexicale vs. redarea aceluiaşi sens printr-o altă construcţie; cred că, în mare măsură, am răspuns acestui punct prin exemplele şi argumentele din cadrul paragrafului d); ar mai rămâne poate de specificat că eventualele tendinţe de autohtonizare ar trebui subsumate ordinii fireşti a cuvintelor în limba-ţintă, dar şi, în cazul unor texte mai abstracte sau mai puţin tradiţionale, intenţiillor autorului; ca argument ne serveşte foarte bine şi în acest caz fragmentul din Olga Peková de la d) şi d‘), cu primul vers respectând sintaxa limbii-sursă şi tradus ca atare şi următoarele trei subsumate intenţiilor autoarei pe acest plan, intenţii pe care m-am străduit să le aplic şi în limba română

 

  1. O menţiune specială în contextul dat de paragraful anterior o merită elementele de prozodie complexă precum versul în formă fixă; atâta vreme cât discutăm „numai” despre rimă şi ritm, lucrurile încă se mai pot stăpâni, traducerea formei fixe prin formă fixă fiind în general posibilă; dar atunci când prozodia ajunge la un nivel mai ridicat de complexitate, de numărul exact al silabelor, genul consacrat al versului sau al textului versificat şi de combinaţiile de silabe accentuate sau neaccentuate depinzând în mare măsură nu numai forma, ci şi sensul poeziei în limba originală, atunci traducerea într-o altă limbă, şi mai ales într-o limbă cu o structură gramaticală şi morfologică mult diferită (aşa cum este româna faţă de cehă) a unui poem care mizează pe asemenea elemente de prozodie devine foarte dificilă; este şi motivul din care, deşi îi admir sincer poezia, evit să-l traduc în română pe excelentul poet şi bunul meu prieten Jiří Trnka, în viaţa „civilă” actor şi regizor de teatru, care îşi scrie poeziile aproape în exclusivitate utilizând iambul spaniol[21]; asemenea texte, definite de însăşi intenţia autorului de a le construi pe baza unui anumit gen de vers sau de text consacrat, nu pot fi traduse decât menţinând fără compromis intenţia autorului: glosa trebuie tradusă prin glosă, iambul spaniol prin iamb spaniol, alexandrinul prin alexandrin etc., niciun fel de apel la „autohtonizare” nu ne scuteşte de acest efort – ce-i drept, teribil; dintre autorii cuprinşi în cele două antologii, deşi unii sunt închinători declaraţi ai versului clasic – să spun oare din fericire? – niciunul nu şi-a stabilit „reţete” prozodice atât de restrictive precum Trnka, astfel încât poezia lor „în formă fixă” a putut fi tradusă în română tot „în formă fixă”, dar nu întru totul identică aceleia din original (au putut fi uşor schimbate numărul silabelor din vers, distribuţia accentelor etc., întrucât nici autorii nu mizaseră în original pe aceste elemente); merită menţionaţi, în acest context, Lubor Kasal, Svatava Antošová şi, într-o oarecare măsură, Petr Borkovec; de exemplu, în cazul primului, am putut menţine forma de sonet a unuia dintre textele originale, modificând însă numărul silabelor din vers, la Borkovec nu a mai funcţionat nici restricţia impusă de forma fixă a sonetului iar ritmul de o neregularitate studiată al Antošovei (cu trimiteri asumate la rap-ul anilor ’90) îi oferă traducătorului suficientă libertate în materie de formă, pentru a se putea concentra suficient asupra conţinutului:

X.

Dům hustě plane v dešti               Sub ploaie casa fierbe-n spume grele

Šlehají mince do smrákání            monede biciuiesc până-nserează.

po půdách paviáni vřeští               Speriaţi, pavianii ţipă pe podele.

Kdo uteče a kdo se nezachrání?    Cine nu scapă? Cine se salvează?

 

Dům vodou hustě hoří                    De-atâta apă casa-n spume arde.

Do mraků letí orli panny                 Spre nori fecioare-vulturiţe zboară,

ze sklepa lezou tchoři                      din pivniţă fug dihorii în hoarde.

Kdo bude první ušlapaný?              Dar cine moare-ntâiul astă-seară?

 

Zvířecí panika a pomatení              Dobitocească panică, derută,

myšlenky zaťaté jak pěsti               frânturi de gând ca pumnul încleştat,

ve kterých ohně těkají a pění          şi-n gând fac spume, focuri ard o sută.

 

Copak se ukáže – padne na minci? Când va cădea moneda, ce-ai s-aduni?

Zlatavá smůla či železné štěstí?      Noroc din fier sau ghinion dorat?

Zvířata v hořícím blázinci…            Ard animale-n casa de nebuni…

 

Launowitz (Petr Borkovec)

Lesostinný, sosnomračný

okraj – to bys neuvěřil.

Seděli jsme v mokrém mechu.

Tep nám datel měřil, měřil.

V mokrém mechu seděli jsme.

Datel tahal červi z kostí.

Seděli jsme, hlídali jsme

žlutý kvítek žárlivosti.

Z hlízky ve tvém lůně vzcházel,

úponkem mi vázal úd.

Mílek se k nám od vsi blížil –

v podpaží úl, v ruce prut.

 

Launowitz

(este denumirea germană a localităţii Lounovice, unde s-a născut autorul)

E umbrit de păduri și de pini împânzit,

e un capăt de lume – nu-l crezi, dar există.

Pe mușchi umed ședeam. Pulsul ni-l măsura

tot bătând, tot bătând, ghionoaia cea tristă.

Noi pe mușchiul cel umed. Ghionoaia, bătând,

dezgropa viermi ascunși în adânc, printre oase.

Așezați pe pământ, fără preget vegheam

floricica gălbuie-a iubirii geloase.

Lujer creț dintr-o gâlcă din pântecul tău,

mădularul mi-a prins, priponit să-mi rămână.

Uite, Milek din sat se apropie de noi –

– sub un braț duce-un stup și-un lăstar într-o mână.

 

 

SKOBY (Svatava Antošová)

III Kapitola

Hej, blogeři, tak toddle sem já, nowym nickem pokřtěná, odteďka Dolfi vaše blažená jako NPD střižená, zatím nevím, co je to bejt zlá, ale vím, co je nuda šílená, všichni čilďáci to přece vědí, ale vědět to je málo & vubec nás to nebawí, chceme nudu zrušit & zapomenout na ni, než nám lúky roztawí…

 

Scoabe

Cap III: CMIPI & SWL

 

Băi, ăshtia dă pă bloguri, zeţ mi, nu-i niciun trick, de-akuma-mi zice Dolfi, mi-am tras un nick dă nick, îs tunsă ca Nash ́ Fiurăr, a voastră cu onor, înk nu shtiu să fyu a dreq, da’ mă pliktisesc dă mor, asta shtyu totzi puradeii, k li s-a urât, însă nu ne mai distrează doar să shtim shi-atât, să skăpăm de plictiseală vrem shi ăsta-i truku’, cât mai suntem kids shi nu ni se zbârceshte looku’…

 

  1. Respectarea registrului lingvistic; reprezintă o altă dimensiune a anatomiei textului original care, în opinia mea, trebuie transpusă cu cât mai multă acurateţe în limba-ţintă. Este un deziderat mai uşor de realizat decât respectarea lungimii sau a numărului versurilor sau a structurilor lexical-sintactice şi, în acelaşi timp, după părerea mea, mai important, întrucât, de obicei, exprimă în mai mare măsură intenţiile autorului şi spune mai mult despre text decât restul aspectelor menţionate. Desigur, noţiunea de registru lingvistic este atât de largă şi, în acelaşi timp, specific fiecărei limbi în parte, încât este destul de posibil ca un anumit registru lingvistic să fie, practic, intraductibl într-o anumită limbă (să ne gândim, de exemplu, la registrele dialectale). Dar este şi aceasta una dintre provocările care stau în faţa traducătorului. Iată cum am rezolvat această problemă în cadul a două poeme de Svatava Antošová (v. paragraful anterior), respectiv Michal Šanda (întâmplător, fiind vorba despre registrul limbii vorbite, nu ducem lipsă de aşa ceva în limba română):

 

Šmíd                                                        

„chlap co šrouboval máti byl taky Šmíd.“

„já jezdil u pekáren s nějakým Šmídem.“

„a nebyl v pohodě?“

„byl.“

„a bachař na Mírově —“

„Šmíd.“

„v pohodě.“

„jo.“

říkám.“

„Šmídové musej bejt v pohodě.“

 

Șmit

și lu’ ăl de-o regula pe maică-mea tot Șmit îi zicea“

„io am călătorit pe lângă fabricili-ălea dă pâine cu unu‘ Șmit.“

și nu era om la locu‘ lui?“

„era“

și garcea ăla dă la bulău‘ dă la Mírov56?“

„tot Șmit.“

„om la locu‘ lui.“

„păi…“

„dacăți zic.“

Șmiții-s oameni la locu‘ lor.“

 

De remarcat că, dat fiind tipul de registru lingvistic cu care se lucrează, am considerat potrivit a merge cu autohtonizarea până la a transcrie numele din original, Šmíd (el însuşi variantă cehizată a numelui german Schmidt), în versiune românească / „românizată” Şmit.

 

  1. Fără a avea pretenţia de a fi epuizat subiectul, voi încheia materialul de faţă cu o scurtă referire (cel puţin mult mai scurtă decât mi-aş fi dorit-o) la un aspect mult mai apropiat de ideea de traducere literară decât cele abordate până acum: traducerea figurilor de stil din cehă în română. În principiu, aşa cum bine ştim, figurile de stil sunt caracteristice fiecărei limbi şi, din acest motiv, cu excepţia cazului în care există în literatura scrisă în limba-ţintă o formulare asemănătoare suficient de prezentă în conştiinţa colectivă a vorbitorilor limbii respective[22], prima tendinţă în traducerea figurilor de stil este transpunerea lor „ca atare”, aşadar, mai mult sau mai puţin, mot à mot – cel puţin ca punct de plecare. În rest, în mod evident, trebuie ţinut seama de bagajul cultural colectiv al vorbitorilor limbii-ţintă şi de felul cum „sună” respectiva construcţie transpusă în această limbă, aşadar de realităţile sintactice şi lexicale ale acesteia. Desigur, este foarte relativ, întrucât tocmai aici avem de a face cu limita între a integra o expresie sau o formulare formal nouă în tradiţiile mai mult sau mai puţin conservatoare ale unei limbi „de adopţie” pentru formularea respectivă (da, până la proba contrarie se numeşte, totuşi, autohtonizare) şi, dimpotrivă, a încerca (unii ar spune „a forţa”, alţii „a lărgi”) limitele acestei limbi, impunându-i o expresie, tot până la proba contrarie, nespecifică ei (ceea ce, desigur, este o formă de alienare). În mod doar în aparenţă paradoxal, fragmentele cele mai puţin problematice pentru traducător, în special în cazul textelor poetice, sunt tocmai acelea care sună „nefiresc” („inovator”?, „înnoitor”?, „ţipător”?, pur şi simplu „neobişnuit”?) şi în limba sursă: pe acestea le traducem ca atare şi ne prevalăm (în mod obiectiv) de evidentele intenţii similare ale autorului. Să-i dăm din nou cuvântul experimentatorului Buddeus: 6 7 7 73 843 962 a a a a a a a a a a aspoň brambor byt dcera děti dlužím dlužíš dlužna doufám druhou hodin holení hrnků já jen jsem jsem jsem jsem jsem jsi jsme jsme kastroly každou kilo klavír knedlíků knih – 6 7 7 73 843 962 a a a a a a a a a a alta apă ascuțite asta așa avem avem apartament băiat bărbierit băut calculator capace care care carne cartofi cazuri cărți consumat copii cu cutine cuțite cuțite cuvinte cuvinte.[23] În ciuda complexităţii, profunzimii şi frumuseţii sale (sau poate chiar de aceea?), metafora din exemplul următor (din Buddeus) aproape că se oferă spre traducere fidelă (modulo specificitatea limbii-ţintă, desigur): první verš rozhodne / holešovickým podchodem zpátky do Matky – primul vers decide / prin pasajul din Holešovice înapoi în pântecele Mamei [24]. Aproape că nu simţim că avem de-a face cu o formă de “alienare” lingvistică. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu o altă figură de stil a aceluiaşi autor: jak tuhle zradu přechlastat – cum să înec trădarea asta în băutură, şi asta în primul rând pentru că termenul přechlastat (a trage la măsea peste măsură) nu există ca atare nici măcar în limba cehă, fiind o creaţie a lui Hanus,şi în al doilea rând pentru că nu există un termen corespunzător în limba română care să se potrivească acestui context, întrucât nu este vorba numai despre a bea foarte mult, ci şi despre „a bea pentru a uita“, „a îneca amarul în băutură“ etc., motiv din care am ales formula de traducere prezentată cu câteva rânduri mai sus. Neo-suprarealista Petra Strá m-a „obligat“ la a iscodi alte forme ale alienării, respectiv autohtohizării lingvistice (vezi notele de subsol 25 şi 26) paže se jí napínají logaritmem ve špičkách / jehličnatého lesa – brațele i se încordează printr-un logaritm[25] în vârfurile / copacilor[26] din pădurea de conifere. Şi, din aceeaşi autoare, finalul poemului Vriika[27]:

vríka, šílená voň snáší med, miska se do sebe stáhla

z papíru na stole vystříkl jed, v noci ta vríka omládla, vrríka

půlení slov žíly a kov, srdeční pěny i másla

ze schodů vyšel měsíc jak nov

vríka si sedla a zhasla

 

vriika, dement parfum ce-adună mierea lin, potiru-n sine s-a retras, smerit

din hârtia de pe masă a țâșnit venin, peste noapte vriika a întinerit, vriiika

frângerea cuvintelor în două, vene și metal, spumă și unturi cardiace

de pe trepte, Luna răsărea ca nouă,

vriika se așeza și se stingea în pace

Elementele transcrise cu litere aldine reprezintă contribuţia mea la autohtonozarea lingvistică a poemului, impusă de necesitatea de a sublinia atmosfera creată de autoare în finalul poemului (mult mai romantic şi mai nostalgic decât partea de început) şi, parţial, saspecte legate de prozodie (pe care, însă, prin „împrăştierea“ rimelor în toată strofa, am „trădat-o“ – autohtonizat-o? – în oarecare măsură). O altă neaşteptată oportunitate de autohtonizare mi s-a oferit chiar din titlul unui poem al „durului“ postmodernist Michal Šanda: hladový oko na dálnici o půl třetí k ránula două juma‘te dimineața pe autostradă martorul de combustibil. Denumirea popular-familiară hladový oko („ochi flămând“) pentru martorul de combustibil capătă în acest poem o conotaţie aproape metaforică pe care, poate în exces de zel, am simţit nevoia de a o „domestici“, întrucât cititorul român nu avea nicio şansă de a înţelege nici măcar sensul de bază al expresiei, cu atât mai mult „valoarea adăugată“ de autor.

 

Aşa cum spuneam încă de la început, nu am pretenţia de a fi epuizat subiectul şi dacă din aceste rânduri cititorul va înţelege cel puţin dificultăţile cu care m-am întâlnit în traducerea versului ceh, felul în care am încercat să le fac faţă şi priorităţile pe care mi le-am stabilit în acest sens şi motivele din care mi-am formulat această ierarhie, îmi voi considera, măcar în parte, datoria îndeplinită.

 

 

_______________________________

[1] Extrem de importantă, de exemplu, la un Jiří Feryna, Ondřej Buddeus (v. de ex. textele Eu Tu Noi Voi sau  Inventar), Olga Peková (v. de ex. fermecútorul poem Alte restricţii / aspecte importante ) etc., dar, îmi permit să afirm, de însemnătate destul de redusă la Hruška sau Fridrich.

[2] Ne-am putea imagina (fie şi într-o altă limbă) triunghiul minulescian al Sfinţilor Ioan transformat într-un segment de dreaptă? Sau să comparăm mai sus menţionatul text al lui Budheus cu o eventuală variantă a sa care nu ar ţine cont de grafica impusă de autor (cu albastru, traducerea în română):

*                    *

(já)           (my)    (eu)    (noi)     respectiv (eu) (noi) (da) (nu) sau (renunţând, eventual, şi la paranteze) eu noi da nu.

(ano)        (ne)     (da)     (nu)

Diferenţele sunt evidente şi afectează grav intenţiile autorului, întrucât, în acest caz, elementul grafic este în mod evident purtător de sens.

[3] Din nou, aspect fără prea multă importanţă în creaţia autorilor de care ne ocupăm aici, Fridrich şi Hruška, dar esenţial în cazul unor Pavel Novotný sau Jaromír Typlt, autori neincluşi în antologiile noastre, care experimentează cu dimensiunea sonoră a cuvintelor şi a literelor: să prezentăm cu titlu de exemplu începutul poemului Jablonec pe Nisa – Livada lui Tyrš, scris de primul dintre cei doi poeţi amintiţi mai înainte (cu menţiunea că, în acest caz, elementul esenţial este acela sonor şi că grafica „linearizată” a versurilor nu afectează cu nimic înţelesul poemului, întrucât pe autor nu îl interesază acest aspect): já nemusim stát a vidět / já stejně popisuju prd / co vidim to budou vývaly / splašků nad kopyty stád / tam kde zem duní pod / kopyty stád znám tisíc / vůůůní tůdůdůtůdůtůdů / a ten chlap v tom parku / povidá…” – „no eu n-o să mă ridic să observ / şi aşa descrii aici pe dracu’ / ce-o să tot văd eu vor fi roiuri de / goană goală deasupra copitelor /acolo unde pământul freamătă sub / copite ştiu o mie de / parfuuuuuuuuuumuri tuutuuduutuuduutuuduutuutuu” – evidentă miza pe vocalele o şi i în primele trei versuri şi pe u în ultimul iar traducătorul nu ar fi putut să nu ţină seama de aceste aspecte.

 

[4] În situaţii cu totul speciale, pluralul masculinelor animate se poate realiza şi cu „-ové” sau cu „-isté”: pán + pánové – domn + domni, traktorista + traktoristé – tractorist + tractorişti

[5] Transpunerea   substantivului din original, desigur, lipsit de articol, într-unul însoţit de articolul nehotărât a fost impusă de traducerea unui idiom prin idiomul românesc echivalent, care conţine substantivul însoţit de articolul nehotărât.

[6] Braţele sunt ale lui (vezi dativul posesiv care urmează), aşadar aici se impunea articolul hotărât, la fel în cazul substantivelor trupul, gura.

[7] Aici este discutabilă utilizarea articolului nehotărât, întrucât ar fi putut fi invocat idiomul „în linie dreaptă” (gura i-a încremenit în linie dreaptă), existent şi în limba română, în cadrul căruia, la fel ca şi în cehă, substantivul nu este însoţit de niciun articol. Însă, după părerea mea, sensul acestui idiom în limba română nu se aplică în contextul acestei poezii.

[8] Forma negativă a verbului impune utilizarea articolului nehotărât. Similar pentru substantivele suspin, oftat.

[9] Locuţiunea prepoziţională în loc de cere un substantiv fără articol, astfel încât, formal, s-a putut păstra structura din original.

[10] Sensul original impune utilizarea în limba română a articolului nehotărât, cu sensul de „câte un rânjet”, „câte un plâns” (din când în când); totuşi, utilizarea formei câte un mi s-a părut în acest context uşor prea expresivă şi demonstrativă, motiv din care am optat pentru articolul nehotărât neînsoţit de alţi determinativi.

[11] V. beautiful vs. beautifully

[12] Locuţiunea prepoziţională în loc de cere un substantiv fără articol, astfel încât, formal, s-a putut păstra structura din original.

[13] Desigur, s-ar putea obiecta că aceste aspecte ar trebui invocate mai degrabă în domeniul prozei, însă, una dintre cele mai puternice tendinţe care se manifestă în cadrul poeziei cehe contemporane este aceea narativă (v. Tomáš Míka, Tomáš Čada, Svatava Antošová etc.), cred că aceste scurte consideraţii sunt la locul lor şi aici.

[14] Şi iată încă un exemplu de menţionare concretă a subiectului eludat în original.

[15] De altfel, teoretic, era posibil ca aceste doua versuri să fie trecute pe un singur rând, alcătuind un vers mai lung, caz în care criteriul numărului de versuri ar fi fost respectat, dar cu modificarea majoră a lungimii unuia dintre ele. S-ar putea obiecta că a doua variantă ar fi intervenit mai puțin în anatomia inițială a textului decât cea aleasă. În cele din urmă, totuși, aceasta a fost varianta agreată cu autorul și așa a rămas.

[16] Ar fi sunat absolut îngrozitor o eventuală variantă de tip „erau regulat în acel non-stop“

[17] Din motive de economie a spaţiului, nu putem menţiona aici toate detaliile formale, dar, pe scurt, forma de prezent a verbului perfectiv cehesc exprimă în principiu concretizarea o singură dată, în viitor, a acţiunii exprimate de verbul respectiv.

[18] S-ar putea invoca variantele a se maturiza sau a crește etc., dar niciuna dintre ele nu exprimă exact sensul dorit de autor: maturizarea / creșterea unui adolescent și la probelemele lui sexuale. De exemplu, varianta mă maturizez ar fi avut o conotație diferită, implicând mai mult o maturizare psihică / psihologică / intelectuală.

[19] De altfel, teoretic, era posibil ca aceste doua versuri să fie trecute pe un singur rând, alcătuind un vers mai lung, caz în care criteriul numărului de versuri ar fi fost respectat, dar cu modificarea majoră a lungimii unuia dintre ele. S-ar putea obiecta că a doua variantă ar fi intervenit mai puțin în anatomia inițială a textului decât cea aleasă. În cele din urmă, totuși, aceasta a fost varianta agreată cu autorul și așa a rămas.

[20] Să remarcăm şi jocul – în acelaşi timp grafic şi de cuvinte (zá)visím – (de)pind, pe care traducătorul a încercat să-l transpună cât a putut de bine, ţinând seama de context, dar şi de anatomia semantică, lingvistică şi grafică a textului.

[21] În schimb, Conf. Dr. Sorin Paliga a reuşit o veritabilă performanţă prin traducerea din română în cehă a Glosei în metru antic, reuşindu-i inclusiv păstrarea structurilor de silabe accentuate şi neaccentuate.

[22] Ceea ce, pe de altă parte, având în vedere premisa – cel puţin teoretică – de originalitate a unui text literar, este destul de puţin probabil.

[23] În dorinţa de a păstra, la dorinţa autorului, ordinea alfabetică a cuvintelor, succesiunea acestora a fost schimbată faţă de original în traducerea românească (Buddeus a decis că ordinea alfabetică este mai importantă pentru anatomia textului decât succesiunea în sine a cuvintelor).

[24] Cu specificaţia că Holešovice este numele unui cartier praghez care mărgineşte Centrul Istoric, iar Mama (în alte variante Mămica sau Mama Oraşelor) este unul dintre numele (de alint sau metaforice, luaţi-o aşa cum vreţi) ale Pragăi, ceea ce deschide noi căi de înţelegere şi interpretare a metaforei.

[25] Aici am dat frâu liber imaginaţiei autoarei şi nu am căutat să „autohtonizez” în niciun fel expresia, neobişnuită chiar şi pentru limba-sursă, întrucât am considerat că prospeţimea şi originalitatea (deşi oarecum şocante) ale formulării meritau acest „risc”.

[26] În schimb, aici am considerat că alienarea trebuia, într-o oarecare măsură, îmblânzită, întrucât pentru cititorul român ar fi putut să nu fie clar că „vârfurile pădurii” (expresie care se pretează singură la numeroase interpretări metaforice) înseamnă, în accepţia autoarei, „vârfurile copacilor”.

[27] Termen inventat de Petra Strá, denumire a unei zeităţi sui-generis, înzestrate cu o formă de spirit-esenţă a feminităţii.

 

 

 

 

 

 

 

____________________________________________

 

Mircea Dan Duta (născut pe 27 mai 1967 în București) – poet, filmolog și traducător, autor de expresie cehă. A publicat la Praga două volume de poezie la Editura Petr Štengl: Peisaje, zboruri și dictări (2014) si Citate la conservă, complexe de inferioritate și drepturile omului sau Căsătorit fără obligații  vând amantă moartă din născare (mențiune: consumată) (2015). Acum pregătește, în paralel, două noi volume de poezie: În moarte nu se vorbește limba polonă, (care va apărea în noiembrie 2017, la Praga), respectiv Ștamgast la Țara Soarelui Răsare. Textele sale au fost publicate și în numeroase reviste literare din Republica Cehă (Uni, Protimluv, Weles, H_aluze, Dobrá adresa, Polipět, Tvar etc.) și din străinătate: Dotyky, Literárny týždenik, Ars Partem, Revue svetovej literatúry, Ilegalit (Slovacia), Suštnost (Bulgaria), Red-Hand Books / Balkan Poetry Today (Marea Britanie), Ziarul nostru (Israel), Accente, Romania literara, Actualitatea literara, Urmuz (Romania), Tzara (Canada). In curând sunt așteptate apariții în reviste din SUA, Germania, Franța, Slovenia, Serbia, Polonia, Muntenegru. O parte dintre textele sale au fost traduse în engleză, franceză, germană, polonă, slovacă, slovena, sârbă, bulgară și română.

A tradus numeroși autori și numeroase titluri din cehă și slovacă în română. Preferă să traducă poezie și teatru, dar a tradus și un număr însemnat de romane și povestiri scurte. Traduce și din engleză, franceză, polonă și slovenă în română, precum și din română, slovacă, engleză și franceză în cehă. A alcătuit, prezentat și tradus primele două antologii de poezie contemporană în limba română (2015, respectiv 2016) și prima antologie de teatru contemporan ceh (2016) apărute la noi după căderea communismului.

Scrie, de asemenea, volume și articole de specialitate (teoria și istoria filmului sau analiză literară), pe care, în cea mai mare parte, le publică tot în Cehia (A2, Babylon, Weles, Dobrá adresa etc.), dar și în România (Observator Cultural, Junimea-Scriptor, Astra etc,) sau Slovacia. Exemple:

Povestitor, autor și zeu –  Tehnici naratice și perspective naratologice  în filmele Boului Val Cinematografic Ceh și Slovac  din anii ’60 ai secolului al XX-lea   (Editura Universității Caroline, Praga, 2009, volum individual)

– Primăvara de la Praga în film, teatru și literatură (Editura Universității Josef Škvorecký, Praga, 2010, volum colectiv)

Holocaustul în literaturile, dramaturgiile și cinematografiile cehă, slovacă și polonă, Editura Unicersității Caroline, Praga, 2008, volum colectiv)

Este membru al PEN-Club-ului din Republica Cehă, face parte din echipa care organizează în fiecare an festivalul literar internațional Zilele Poeziei din Cehia și organizează și moderează lecturi literare și alte genuri de evenimente culturale în Cehia, Slovacia și România. Din 2016 cooperează cu festivalul internațional de poezie Transilvania din Cluj iar la edițiile din 2017 colaborează și cu Festivalurile Internaționale de Poezie din București și Iași.

 

 

 

Articles similaires

Tags

Partager