Lewis Carroll

 

 

(Anglia)

 

 

 

3 poeme din Alice în țara minunilor

 

În românește de Ioana Ieronim

 

Morsa şi dulgherul

 

Pe mare soarele-n amiază

Cu toată forţa strălucea,

El îşi dădea toată silinţa

Şi valurile netezea.

Era ciudat cum nu se poate

Că se făcuse miez de noapte.

 

Iar luna lumina ursuză

Gândind, ce cată soarele acum

Doar ziua s-a-ncheiat demult,

Să-şi vadă soarele de drum.

E bădăran, orice s-ar zice,

Petrecerea vrea să ne-o strice.

 

Şi udă era marea, udă,

Nisipul, ah, uscat de tot,

Chiar niciun nor nu se vedea

Pe boltă sau la orizont.

Priveai zadarnic cerul, era gol,

Nu se-arăta nici pasăre, nici stol.

 

Iar Morsa şi Dulgherul, ei

Se tot plimbau pe-aproape,

Plângeau în hohote nisip

Şuvoaie de sub pleoape.

„De s-ar mai curăţa pe-aci

Salut am zice – şi merci.“

 

„Şapte fete, şapte mopuri

De-ar trece-acum la curăţat

Crezi tu că ele”,-ntrebă Morsa,

“Ar face-ntr-adevăr curat?“

„Nu cred“, grăi dulgherul cu o voce tristă

Amar vărsând o lacrimă-n batistă.

 

„Hei, stridii, veniți la plimbare și voi!“

Le invită Morsa politicos.

„O plăcută petrecere vă promit

La ţărmul mării cel spumos:

Putem lua numai patru cu noi.

Ne ţinem de mână doi câte doi.“

 

Baba stridie îi ținti printre gene,

Dar nu scoase niciun cuvânt.

Le făcu, şireată, cu ochiul,

Clătinând creştetul cărunt –

Ea n-a vrut, adică, să părăsească

Cetatea stridiilor împărătească.

 

Dar patru mici stridii s-au şi repezit

Să profite ele de prilej:

Haine periate, feţe spălate,

Pantofii daţi cu negru şi bej –

Curios, te întrebi pantofi cum purtau

Când picioare defel nu aveau.

 

Le-au mai urmat alte patru stridii,

Iute încă patru după ele,

Se rostogoleau rând pe rând

În valuri mari şi vălurele,

Prin spume năvăleau mii şi sute,

Grămezi la mal, pe nisipuri ude.

 

Și Morsa noastră cu dulgherul

Au mers ce-au mers pe lângă apă,

Șezură-ntr-un târziu pe-un bolovan,

O piatră nu prea mică, să-i încapă:

Iar stridioarele s-au înşirat

Pe lângă ei, la aşteptat.

 

„De-acum e timpul“, zise Morsa,

„De lucruri multe ca să discutăm:

Pantofi, vapoare, ceară de peceți,

Sau verze – şi de regi să întrebăm,

Şi despre mare, de ce fierbe oare?

Sau dacă porcul are aripi, să zboare?“

 

„Mai aşteptaţi puţin“, țipară stridiile,

„Până să-ncepem adunarea

Fiindcă, uite, suntem grase toate,

Iar unele ne-am şi pierdut suflarea!“

Atunci zise dulgherul: „Nu e grabă!“

și ele-au apreciat că-i om de treabă.

 

„Ne trebuie pâine“, vorbi şi Morsa,

„Altfel nu mai lipsește chiar nimic:

Puțin piper, oţet alături

Să adăugăm câte un pic –

Dragi stridii, de nu e cu supărare

Putem să trecem la mâncare.“

 

„Dar nu să ne mâncaţi pe noi!“, strigară ele

Făcându-se la faţă cam albastre.

„După atâta curte şi drăgălăşenii

Ar fi nepotrivit la rangurile noastre!“

Morsa grăi: „Superbă noapte, nu-i aşa?

Cred că aveţi ce admira.

 

Frumos din partea voastră să veniţi!

Şi fiecare, vai, atâta de drăguţă“.

Dulgherul nu zise nimic, atâta doar:

„Taie-o felie, dom’le, mai lunguţă:

De n-ai fi surd, ar fi cu mult mai bine –

N-ar mai trebui să strig așa la tine!“

 

Dar Morsa răbufni, „E rușinos,

Noi să ne batem joc în aşa hal,

Acuma zici că bal să fie, dacă-i bal!“

Rosti dulgherul rar și tacticos:

„Untul e-ntins cu mult prea gros!“

 

„Eu plâng, plâng pentru voi“, mai spuse Morsa:

„Am o profundă compasiune“.

Şi suspinând începe să le-aleagă

Pe cele ample ca dimensiune,

Ţinând la faţă o batistă mare

În care aduna lacrimi amare.

 

„Voi stridii, stridii“, observă dulgherul,

“Aţi străbătut un drum de vis!

De-acum ne vom întoarce-acasă?”

Dar nu s-a mai auzit nici „pis“.

Aşa se spune că a fost – tot ce se poate!

De vreme ce ei le-au consumat pe toate!

 

 

 

Eşti bătrân, Taică William

 

„Eşti bătrân, Taică William“, zise fiul

„Şi părul ţi-a încărunţit;

Dar stai cât e ziua de lungă-n cap

La anii tăi crezi că e potrivit?“

 

„În tinereţe, fiule, da, mă temeam

La creier să nu mă îmbolnăvesc

Dar acum știu că am capul sec

Și stau în cap oricât poftesc.“

 

„Eşti bătrân, zise fiul, ţi-am mai spus,

Şi gras de nu se mai poate –

Cum se explică, spune-mi te rog

C-ai intrat făcând tumba pe spate?“

 

„De tânăr“, zise-nţeleptul, mișcând

Pleata albă, „m-am uns cu alifie

Pe tot corpul, să fiu mlădios.

Vrei şi tu? Dai o liră pe cutie.“

 

„Eşti bătrân“, zise fiul, „şi slab de fălci,

Nu poți mesteca decât seu;

Dar o gâscă-ntreagă ai dat pe gât.

Cum ai reușit? Spune, să ştiu.“

 

„Tânăr fiind, am urmat avocatura

Și-am pledat toate cazurile cu nevasta,

Muşchii la fălci atunci i-am format

Pe viaţă, prin metoda aceasta.“

 

„Eşti bătrân“, zise fiul, „cine mai crede

Că ochii tăi văd clar şi drept,

Dar ai ţinut o lipitoare-n balans

Pe vârful nasului. Cum poți fi aşa deştept?“

 

„Am răspuns la trei întrebări, ajungă-ţi!“

Zise tatăl. „Nu-ţi lua nasul la purtare.

Am eu timp să-aud toată ziua din astea?

Vezi să nu te-arunc pe scări! Sunt în stare!“

 

 

 

Cadrilul Homarilor

 

După glas e Homarul, am auzit cum spune

„M-ai răsfiert, vreau zahăr în păr, mai pune.“

Din nas el face ca raţa cu genele,

Coase brâu și nasturi, întoarce izmenele.

 

Când malu-i uscat, el, păsăroi cântăreț

De rechini ciripește cu mult dispreț,

Dar în flux, când apele cresc, rechinii-s aici

Și vocea sfios îi tremură-n triluri mici.

 

 

 

 

 

 

 

____________________________________________

 

Biografie

Ioana Ieronim

 
Autoarea mai multor volume de poezie, eseuri în reviste românești și străine, studii despre teatrul balcanic și israelian. Online: Silabe omnivore (poezie); Cămășile (teatru); Ariadne’s Veil, lirice în engleză ș.a. Traduceri de poezie și de teatru, de la Shakespeare la Arthur Miller și Tony Kushner.

 

Despre Lewis Carrol: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lewis_Carroll