Ilya Kaminsky

 

 

(Ucraina-USA)

 

 

 
Cântec de slavă

 

Timp, frate al meu geamăn, ia-mă de mână

și du-mă pe străzile orașului tău;

zilele mele, porumbeii tăi, se bat pe firimituri –

 

O femeie îmi cere noaptea o poveste cu final fericit.

Nu știu nici una. Eu, un refugiat,

 

mă duc acasă și mă transform într-o fantomă

care răscolește casele în care a locuit. Ei spun:

 

Tatăl tatălui meu, al tatălui lui și al tatălui lui a fost un prinț care a luat o evreică,

nesocotind voia Bisericii, a tatălui lui și a

tatălui tatălui lui. Nerăbdător să piardă,

 

a pierdut totul – moșie, corăbii –, dar

a ascuns inelul ăsta (verigheta lui), un inel

 

pe care tata i l-a dat fratelui meu și apoi i l-a luat.

I l-a dat, pe urmă i l-a luat imediat. Într-un album de familie,

 

noi stăm ca niște manechine

îmbrăcate în elevi,

 

a căror distrugere, precum o mustrare,

a fost amânată.

 

Apoi mama începe să danseze, reorganizând

visul ăsta. Dragostea ei

 

e complicată, dar iubirea pentru ea e simplă ca gestul

ei de a-mi pune zmeură în gură.

 

Pe capul fratelui meu nu e niciun fir de păr alb;

îi cântă fiului său care are un an.

 

Tata îi cântă

absenței lui care are șase ani.

 

Așa ne ducem noi viața pe pământ – ca un stol de vrăbii.

Întunericul, un magician, ne scoate monede

 

din ureche. Nu știm ce e viața, nu știm

cine ne-a dat-o, dorul a făcut realitatea

 

vâscoasă. O ducem la gură

și o bem.

 

*

 

Cred în copilărie, într-o țară natală plină de ecuații

pe care trebuie să le mai rezolv o dată și, în același timp, să le las nerezolvate –

 

malul, copacii, un băiat

care aleargă pe străzi ca un zeu uitat;

 

lumina cade, atingându-i umărul.

 

Memoria, un flautist bătrân,

cântă în ploaie în timp ce câinele ei doarme cu limba

 

scoasă pe jumătate;

timp de douăzeci de ani am alergat

 

în tăcere, între viață și moarte: în 1993 am venit în America.

 

*

 

America! Pun cuvâtul pe pagină – este gaura cheii.

Mă uit la străzi, la magazine, la un biciclist, la leandri.

 

Deschid fereastra unui apartament

și spun Am avut stăpâni cândva, care urlau deasupra mea:

 

Cine suntem? De ce am venit aici?

Lanterna pe care o aveau îmi mai luminează încă somnul

 

– și visul în care tata respiră

de parcă aprinde întruna lampa. Memoria

 

își pornește vechiul motor și se pune în mișcare.

Mi se pare că și copacii se mișcă.

 

Pe colțurile pătate ale paginilor, profesorul meu

pășește, construind o voce;

 

ia fiecare cuvânt și îl freacă între palme:

Mâinile învață de la pământ și de la sticla spartă.

 

Nu poți gândi un poem, îmi spune.

Privește cum se întărește lumina transformându-se în cuvinte.

 

*

 

M-am născut în orașul numit după Odiseu

și nu aduc slavă niciunei nații;

 

în ritmul fulgilor de zăpadă, exprimarea stângace

a unui emigrant se transformă în discurs.

 

Dar mi-ai cerut

o poveste cu final fericit. Singurătatea ta

 

a cântat la liră. Am stat

pe podea și ți-am urmărit buzele.

 

Dragostea, o pasăre cu un singur picior,

pe care am cumpărat-o cu patru cenți în copilărie, ca să-i redau libertatea,

 

se întoarce. E sufletul meu cu pene zburlite.

O, limbă a păsărilor,

 

care nu are niciun cuvânt pentru tânguire!

Balcoanele, vântul…

 

În acest fel, în timp ce întunericul

îmi desena profilul cu degetul lui mic,

 

am învățat să văd dincolo, așa cum a văzut Montale,

imagini abstracte ale lui Dumnezeu coborând

 

pe bătăile de tobă ale unui copil,

peste mine, peste tine, peste lămâi.

 

 

Traducere din limba engleză de Diana Geacăr

 

 

 

Bombardament la 4 dimineața

 

Corpul meu aleargă pe Strada Arlemovsk, cu o față de pernă plină cu haine:

caut un bărbat care arată

exact ca mine, să-i dau lui femeia mea, numele meu, cămașa mea.

A început: la piața de pește,

vecinii se urcă în trolee, rupându-și viața

în două. Fug departe de troleul care bușește ca un intestin sub soare – îl văd

 

pe Pavel țipând: Sunt al dracu` de frumos, nu mai rezist!

Doi băieți, ținând sendvișuri cu roșii în mână, se ivesc

în lumina troleului. Soldații își ridică arma spre fața lor. Spre urechi.

Nu-mi găsesc soția. Unde este soția mea, însărcinată?

Aparatele de zbor confirmă. Țintă ostilă. Afirmativ.

Eu, un corp, un bărbat adult, mă aștept să explodez ca o grenadă.

 

A început: am văzut canarul albastru al țării mele

ciugulind firimituri din ochii cetățenilor ei

și din părul vecinilor mei.

Zăpada s-a ridicat de la pământ și a căzut în cer.

E foarte important să ai o țară. Să ai, ca toată lumea,

ziduri, stâlpi de iluminat și oameni dragi pe care să-i dobori.

Am văzut canarul albastru al țării mele

lovindu-se de ziduri, de stâlpi de iluminat și de oameni dragi.

Am văzut canarul albastru al țării mele

privindu-le picioarele, în timp ce aleargă și cad.

 

 

Traducere din limba engleză de Diana Geacăr

 

 

 

 

 

 

 

____________________________________________

 

BIO

 

Ilya Kaminsky s-a născut în Odessa, în Ucraina. A publicat volumul Dancing in Odessa (Tupello Press, SUA, 2004, Dansând în Odessa, Editura Vinea, România, 2007), care a câştigat Premiul pentru Scriitori Whiting, Premiul Metcalf acordat de Academia Americană de Arte și Litere, Premiul Dorset şi bursa Ruth Lilly Fellowship din partea reputatei publicaţii Poetry, și a fost tradus în douăsprezece limbi. Dansând în Odessa a fost, de asemenea, desemnată cea mai bună carte de poezie a anului 2004 de către revista ForeWord. În 2019, Editura Graywolf din America îi va publica un nou volum, Deaf Republic. A tradus și editat multe cărți, inclusiv Antologia de poezie internațională Ecco și Creanga de soc negru: Poemele Marinei Țvetaeva. Este profesor la Universitatea de Stat San Diego. Locuiește în California.

www.ilyakaminsky.com

 

 

Articles similaires

Tags

Partager