Geo Vasile

 

 

 (România-Italia)

 

 

 

PSICO@TERRA.PIA

(Poezie bilingva: româna si  italiana – în traducerea autorului)

Eduzioni  LietoColle, Faloppio, Como, 2012

 

 

 

Moto

 

Dacă o să împărtăşiţi ce aveţi înlăuntrul vostru, cele împărtăşite vă vor mântui.

Dacă n-o să împărtăşiţi ce aveţi înlăuntrul vostru, cele neîmpărtăşite vă vor pierde.

 

                    Evanghelia lui Toma , 45:30

 

 

 

 

 

 

Nota Autorului

 

 

Psico@terra.pia este debutul editorial în Italia al subsemnatului, o culegere de 33 de texte poetice originale traduse chiar de autor în limba italiană. O punte peste vârste şi decenii ce reciteşte o tinereţe  goliardică, marcată de abulie şi mimetism, cu ochii unei maturităţi mai precaute şi poate mai reflexive.

 

Mitologie personală ce se deapănă în cheia spovedaniei şi totodată a detabuizării iluziilor, scandată  de gândiri  şi imagini, uneori înnegurate de presentimente funeste. Eroul versurilor  este un fel de Orfeu în perpetuă căutare a Euridicei, dar nevoit să fie „amantul” feluritelor întruchipări (figurante) ale Himerei, sfâşiat între libertinaj şi căinţă, între o conştiinţă selectivă teoretică, livrescă, din păcate zadarnică, şi aventură infantilă, eroicomică, nomadism cvasi psihotic ca tentative de evadare din inexplicabile complexe de persecuţie şi disforie existenţiale. Un drum al Damascului, de la orbirea şi obsesia materiei, sisifica stâncă!!!, la transfigurare,  şi în fine, la eliberare spirituală.

 

Nu puteau lipsi, fireşte,  secvenţe de juvenilă patimă autolesionistă, de cinism, exaltare, ingenuitate. Singura armă aptă să exorcizeze această îndelungată farsă, nu putea fi decât necruţătoarea ironie amară.

 

Episoadele consemnate, imaginare sau reale, sunt extenuante iluzii ale memoriei dintr-o epocă (ancién régime, id est comunism) şi dintr-un spaţiu geografic asemănător mai curând unui ospiciu al tuturor interdicţiilor. Antidotul acestora, căutat ca în poezia lui Pavese într-o disperare erotică cu garda jos, conform propriului mitologem al marelui poet piementez,  -“viciul absurd” -, se dovedeşte a fi un mod de descumpănire şi mai intens şi de relegare a eroului liric într-o singurătate şi mai zbuciumată.

 

Mărturie a unei maturizării anevoioase sub semnul hazaradului şi totodată o alegorie de iubire şi moarte, populată de simulacre feminine, care de cele mai multe ori nu erau decât măşti otrăvite ale terifiantei Himere, cartea este o cutie de rezonanţă a unor deliruri şi reculegeri flagelante, a unor scene de desfrânare şi căinţă, de uitare şi înviere. Ea aminteşte oarecum de ars amatoria şi totodată de dolcestilnovişti, de François Villon, Pietro Aretino, Paul Verlaine sau de Dino Campana, fără însă să neglijeze imaginarul epico-dramatic,  baroc, şi surrealist al poeziei actuale.

 

 

 

Precum Ierusalimul, albedo

 

scăpat din potopul

de la Santorini, obstinate rânduri, aceste

simetrii între cupele şi urnele sânilor

Himerei globulare, atât de

invocata copilăreasca luxurie e o glumă

psy dacă iei seama la pânza de păianjen

de pe ochi, la vertijuri, la pierderea

echilibrului când te apleci deasupra valului

să înlături semnele viselor necurate,

cearcănele somnului, acest rit al morţii

aparente, amfora sângelui ceresc

binecuvântat de securi, sub rasa monahală

luna ţi-a adus şi ţie mesajul de trecere de

pe un ţărm pe celălalt al fluviului

istoriei

haos, iad sau nigredo,

crezul tău abia acum, poate prea târziu,

în despovărarea

de timp, visata stare de inocenţă

precum Ierusalimul, albedo

 

 

 

Anadyomene

 

multitudinea haotică

a imaginilor, tu haos sub coasa

luciferiană

miriade de ateroame,

blestem al tatălui repudiat odinioară de fiu,

gata să te sminteşti surghiunit în gropniţa

paturilor de spital,

perfuzii, fire, fiole, ace, asistente,

closete murdare, heparină, chirurgul

explicându-le studenţilor uluiţi

evantaiul de grozăvii prin care treci,

odinioară când era în flăcări castelul şi prin

florile timpului zburau păsări cu spade în clonţ,

nu eşti tu cel ce trăieşte, ci Cristos

trăieşte-n tine, stranie senzaţie de sete

când te-ai trezit, ca după un chiolhan, chiar

anadyomene a venit să-ţi dea puţină apă

într-un pahar de plastic, o picătură de

aqua paradisi,

renăscut în ciuda hienelor cu faţă umană,

a vrăjmaşilor tăi istorici…

 

 

 

Lumânări pe mare

 

                    Se dedică poetei

                    Ruxandra Niculescu

 

intenţia acestor descărcări,

descrierea

umbrei tale, personaj reprimat,

cu mâinile pline de ore, aşa ai venit

şi ai spus, părul tău este alb,

l-ai depus uşor pe cântarul durerii, era

mai greu decât tine, adesea un avatar

ivit din pământul străbunilor tăi animali,

din partea cea mai ocultă a tribului,

conjuncţie şi separaţie totodată,

logodnă chimică

inimi căzute din cer prin iarba fragedă

precum macii uitării,

gura ce te sărută poate

chiar demonul gata să-ţi reteze

firul vieţii, noaptea e pe sfârşite, luminile

dansează în zori ca nişte lumânări pe

mare, tu renăşteai adumbrit de

aceeaşi coasă luciferiană

 

 

 

Ştreang legat de calorifer

 

                    Se dedică prozatorului Al. Văduva

                    autor al cărţii “Gândeşte-te la altceva”

 

cufundat în limpezi, proaspete, dulci ape

ale anesteziei, uitând de toate, decapitat

filmul vieţii, în fine dormi şi tu ca în pruncie,

cât pe-aci

să fi absorbit de o cometă fără  privelişti,

fiorduri, flori, albine şi stupi,

erai doar cuante

de conştiinţă şi umbră,

mysterium tremens fascinans oglindă a ceea

ce ai fi vrut să nu afli

nicicând despre tine

şi atunci noi laşii…

zidiţi în buncărul nostru

aseptic sau camera de-alături de la bloc,

nepăsându-ne de prietenul ce-şi lua viaţa

în celebrii săi pantofi de fier,

un scrâşnet al

ştreangului legat de calorifer,

să nu mai deranjeze pe nimeni,

el ne iubea pe toţi,

dar mai ales pe Marele Gatsby şi pe

Francis Scott Fitzgerald

chiar şi din cadranul lui nocturn

de melancolie…

 

 

 

Basoreliefurile iubitei

 

cu siguranţă fiinţa ta nu este doar o arhivă

de respingătoare năravuri şi vicii absurde,

ai şi anume nelinişti cum ar fi

regretul de a nu fi

rescris evangheliile începând cu

istoria firului de iarbă, a broaştei,

a rănii ontologice,

răul însă, iată-l pe acest versant

al cunoaşterii  în dialogul

cu olandezul zburător din vasul fantomă,

cine n-ar zăbovi în moarte în faţa oglinzilor,

dar tu eşti încă în circulaţie, liber, viu

chiar şi acum când se aşteaptă

furtuna solară ce va să măture lumea

în anul două mii 12,13,14, 15, 16…..I

prin piaţa Romană din Bucureşti

străbaţi bulevardele Dacia, Elisabeta,

dar şi Câmpia Libertăţii i,

sucub al păgânei greşeli în ambalaj simbolic,

credinţa că poţi învinge în chip arhaic,

adorând formele,

privirea ta coboară spre basoreliefurile iubitei,

e timpul ca şi piatra să-nflorească…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

____________________________________________

 

Despre GEO VASILE, acest link WIKIPEDIA: http://ro.wikipedia.org/wiki/Geo_Vasile

Articles similaires

Tags

Partager