Dialog Basarab Nicolescu (Franta), Lucia Dărămuș (România)

 

image001

 

 

Transdisciplinaritatea – o nouă viziune asupra lumii

 

 

image002

 

 

L.D.: Stimate Domnule Academician Basarab Nicolescu, pentru cei care nu v-au citit, şi nu numai, ce reprezintă transdisciplinaritatea? Putem vorbi de configuraţia unei logici în mixtura internă a acesteia?

 

B.N.: Transdisciplinaritatea este un termen introdus de Jean Piaget, cunoscut filosof şi psiholog elveţian, în anul 1970, iar eu am dezvoltat această idee, trasându-i noi dimensiuni. Ca să fim şi mai precişi, termenul transdisciplinaritate a apărut la trei cercetători, Jean Piaget, cum am mai spus, Edgar Morin, Erich Jantsch. Acum trei decenii, termenul exprima necesitatea depăşirii limitelor disciplinelor. Mie personal mi-a luat peste douăzeci de ani elaborarea acestei teorii, care acum devine practică.

 

image003

 

Ideea este de legături, de stabilire de legături între fapte, oameni, culturi, religii, discipline, tot ceea ce uneşte, ceea ce traversează diverse zone ale domeniului cunoaşterii şi ceea ce este dincolo de toate domeniile cunoaşterii. Cu alte cuvinte, finalitatea transdisciplinarităţii este înţelegerea omului în totalitate. Pentru că ne aflăm astăzi în plină revoluţie a inteligenţei, trebuie să înţelegem că transdisciplinaritatea ne descoperă dimensiunea poetică a existenţei, traversând, aşa cum am spus, toate disciplinele, dincolo de ele. A nu se confunda, însă, cu pluridisciplinaritatea şi interdisciplinaritatea.

 

L.D.: Dacă ar fi să ne raportăm la societate, există o marjă de aplicabilitate?

 

B.N.: Transdisciplinaritatea are caracter universal, ea nu ţine doar de societatea franceză, de cea germană etc. Există o mare marjă de aplicabilitate, primele aplicaţii în lume făcându-se în domeniul educaţiei şi urmăreşte stabilitatea interioară a fiinţei umane, status-ul unui nucleu flexibil în interiorul omului, capabil să perceapă schimbarea, capabil să facă faţă diverselor schimbări din societate. În domeniul educaţiei, transdisciplinaritatea urmăreşte punerea în funcţiune a unei inteligenţe lărgite, care reflectă triada: inteligenţa analitică, inteligenţa emotivă, inteligenţa corpului.

 

L.D.: Pentru că asistăm la o extindere galopantă a culturii occidentale la nivel planetar, transdisciplinaritatea vine în întâmpinarea unui posibil dialog, care să ajute la consolidarea civilizaţiilor şi nu la decăderea acestora? În acest sens, care este diferenţa de nuanţă dintre transdisciplinaritate, interdisciplinaritate şi pluridisciplinaritate?

 

image004

 

B.N.: Aţi atins un aspect important. Un domeniu interesant este dialogul între culturi, dialogul între religii. Transdisciplinaritatea oferă ceea ce este nou, nu o ideologie, nu o filosofie, ci o metodologie a dialogului. Cu alte cuvinte, ea structurează plecând de la sistemele naturale, plecând de la ceea ce ne-a învăţat revoluţia cuantică, extrage idei pentru stabilirea dialogului şi, ceea ce numim noi în limbajul terminologic al transdisciplinarităţii, un dialog este întotdeauna imposibil fără existenţa unui terţ. Dacă este să vorbim despre diferenţe şi nuanţe, să luăm termenul transdisciplinaritate şi să privim prefixul trans. Acesta se referă atât la ceea ce se află între discipline, cât şi înăuntrul disciplinelor.

 

L.D.: Aţi spus că un dialog nu poate exista în lipsa unui terţ. Afirmaţia dumneavoastră pe mine mă duce cu gândul la nivelurile semantice interne ale limbajului, aşa cum au fost gândite de Eugenio Coşeriu. Ce reprezintă terţul?

 

B.N.: Terţul, un al treilea, ceea ce este între, poate media dialogul între persoane, între naţiuni, între culturi. Aş putea spune că expresia totală a terţului este iubirea, pentru că din ea pleacă toate câte există şi în ea se întorc.

 

L.D.: M.Camus vorbea la un moment dat într-un dialog cu Petre Răileanu despre primul Congres de Transdisciplinaritate, despre dialogurile cu dumneavoastră. Cum arată dinamica unui dialog dintre un fizician şi un poet, filosof?

 

B.N.: Convorbirile mele cu M.Camus au avut în vedere ideea clarificării raporturilor dintre limbaj şi transdisciplinaritate, dintre poezie şi fizică cuantică, dintre poezie şi ştiinţă, desigur s-a dezbătut ideea de niveluri, cum sunt nivelurile de realitate, ideea de percepţie, materia primă a poetului şi a omului de ştiinţă fiind limbajul.

 

L.D.: In măsura în care noi căutăm prin limbajul poetic latura sacrului, plecând de la teoria dumneavoastră, am putea vorbi despre o transpoezie?

 

image005

 

B.N.: Conceptul de transpoezie a fost dezvoltat de M.Camus într-o carte, ceea ce înseamnă că aveţi o intuiţie fabuloasă, pentru că aţi simţit că ar exista un concept care este potenţial prezent, care a şi fost introdus de M.Camus în ideea următoare. Cuvintele frumoase nu fac o poezie, desigur, sensul cuvintelor nu fac o poezie. Este o îmbinare în acest act misterios al scrisului, care încearcă să traducă inexplicabilul prin explicabil. Adică e un paradox perpetuu pentru un poet, dar şi pentru un om de ştiinţă. Pe alt plan este similar, pentru că omul de ştiinţă face teorii, face formalizări matematice, dar ştie că ceea ce tratează este dincolo de această formalizare. Pentru un moment lucrurile merg, se dezvoltă, dar este un necunoscut, puţin importă numele pe care-l dăm acestui necunoscut, care este ca motorul acestei scrieri, acestor cuvinte. Deci, spaţiul între cuvinte, tăcerea. E vorba despre tăcerea plină, care înseamnă să oprim asociaţiile mentale care poluează oarecum sensul. În acest sens transpoezia este ceea ce traversează diversele forme de poezie, istorice cunoscute, ceea ce este dincolo de aceste forme. Un dincolo care ajunge la interfaţa între poezie, ştiinţă şi metafizică. Sunt ilustrate cazuri foarte interesante. Mă gândesc la poetul francez Renè Doumal, care încarnează acest concept de transpoezie. Rămânând în domeniul scrisului, rămânând în domeniul poeziei, încearcă să ajungă la această zonă a inexprimabilului prin exprimabil, în această zonă de intersecţie cu alte domenii de cunoaştere. Printre cei vii, în Franţa, aş cita numele unui poet arab, care se numeşte Adonis, un pseudonim, desigur. El încarnează în prezent această idee de transpoezie, transcultural, de transreligios. Este un efort enorm de purificare prin scris, pentru a ajunge la această dimensiune.

 

image007

 

L.D.: Latura cathartică a scrisului. Această viziune ar avea legătură cu un nou mod de a privi universul în care trăim, o privire holistică a diversităţii într-o unitate? Voi apela la exprimarea plastică. Să presupunem că vorbim despre imersiunea dintre apele de sus în cele de jos. Toată cantitatea de apă are propria unitate, corporalitate, funcţionând, având viaţă, după legi universale proprii acelei unităţi. Dar în masa imensă de apă există particula, picătura de apă cu atomii specifici, care au propria mişcare, fiecare cu propria mişcare. Deşi atomul reprezintă o particularitate, datorită mişcării proprii, el contribuie la masa de apă. Conform teoriilor dumneavoastră…

 

B.N.: Conform transdisciplinarităţii, ca să rămân la metafora dumneavoastră, masa de apă nu poate exista fără peşti şi nici peştii fără masa de apă. Cu alte cuvinte, holismul este un cuvânt pe care-l evit în scrierile mele, pentru că pune accentul numai pe unitate, ca şi cum un ocean ar exista fără peşti sau fără picăturile de apă care constituie oceanul. Ceea ce aduce transdisciplinaritatea în câmpul cunoaşterii este ideea că putem trata în acelaşi timp întregul şi părţile. În acelaşi timp unitatea prin diversitate, şi în acelaşi timp diversitatea prin unitate. Nu trebuie uitat şi aspectul reciproc. Lucrurile sunt diverse pentru că există unitate, dar unitatea nu poate exista decât în diversitate.

 

image008

 

Un lucru foarte practic, în fond. E multă discuţie acum pe marginea consecinţelor mondializării, globalizării, consecinţelor asupra nivelării limbilor, religiilor, culturilor, asupra dispariţiei culturilor mici, care nu vor mai putea juca un rol în acest ocean de care vorbeam. Dar cum să existe oceanul fără peşti şi fără picături de apă?! Cu alte cuvinte, diversitatea naţiunilor în concepţia transdisciplinarităţii se va întări prin mondializare. Mondializarea nu poate decât profita de existenţa acestor naţiuni, în toată diversitatea lor. Toată fantasma aceasta a omogenizării ar trebui evitată prin aceste concepte transdisciplinare.

 

L.D.: Omul de creaţie, în măsura în care îşi dă seama de multitudinea şi complexitatea lumii în care trăieşte, este clar, nu poate să se situeze nici în partea obiectului, nici în partea subiectului, ci va fi întotdeauna şi va trăi întotdeauna, din plinătatea fiinţei lui, a ceea ce este de fapt – între. Acest mod de existenţă atrage, desigur, după sine, şi o reticenţă, o percepţie eronată din partea celor din jur. Chiar unii creatori, la un moment dat, ar putea fi incapabili să înţeleagă acest între în care trăieşti, că e vorba de o altă lume în sensul clar al sintagmei, că lumile sunt doar ale tale, pentru că tu le-ai creat, că funcţionează după legile perfecţiunii estetice. Conştient de tot ce i se întâmplă, cum va putea să transmită celor din jur necesitatea unei înţelegeri din partea celorlalţi?

 

Basarab Nicolescu, « The Transdisciplinary Nature of Peace »:

 

B.N.: Aş dori sa-mi detaliaţi.

 

L.D.: Mă refer la omul de creaţie, care trăieşte într-o manieră poetică, aşa trăieşte el pentru că nu ştie cum să fie altfel, totul este ca din Cetatea lui Platon, nimic nu e ostentativ, deşi astfel ar putea părea. Lumea lui este perfectă, în cel mai mic detaliu, are capacitatea detaşării de el, pentru că astfel a trăit de când se ştie, percepându-se în mii de fragmente, un fel de personalitate multiplă. Astfel trăieşte, din toate perspectivele multiplicităţii lui, din toate nuanţele, fiind perceput fragmentar. Unitatea este tocmai factorul raţional care-l determină să-şi vadă fărâmiţată fiinţa, în mod conştient, regăsindu-se plenar în versurile: când eşti poet îţi vezi apele / din care fiinţele tu se-adapă. Această stare, uneori, te determină să-ţi creezi lumile şi invers, totul în mod conştient. Din acel moment ultim, nimic din ce-i efemer nu va mai conta. Va avea conştiinţa sinelui interior, în urma citirii unui propriu sine, prin sine şi dincolo de sine. Nu va fi niciodată nimic din ceea ce există şi va fi întotdeauna tot din ceea ce există.

 

Basarab Nicolescu ouvre le Congrès international dans l'Académie Roumaine à Bucarest, les 19&20/10/2009, "Romania, as Laboratory of the Dialogue between SCIENCE AND SPIRITUALITY in the Contemporary World"

 

B.N.: V-am înţeles perfect. Şi ca să continui ideea dumneavoastră, aici intervine şi suferinţa creaţiei, dar şi suferinţa genialităţii creaţiei. Comentariul dumneavoastră a deschis deja mai multe aspecte, din păcate vedeţi, ora este foarte înaintată.
O primă dimensiune este existenţa celuilalt. Percepţia lui. Aici depinde despre ce vorbim. Dacă în această creaţie poetică poetul trebuie neapărat să-şi pună cărţile în cunoaşterea unor mase de oameni, desigur că va suferi. Dacă îl satisface interior, creaţia lui, prin definiţie, nu se poate adresa decât celor care au experienţe similare, celor care sunt într-un proces de creaţie, fie că vorbim de creaţie artistică, fie că vorbim de creaţie ştiinţifică. O configuraţie a percepţiei creaţiei există în ambele părţi. Şi pentru că trăim într-o eră nouă, a tehnoştiinţei, şi pentru că tehnoştiinţa are o asemenea forţă astăzi, intervine aici un alt aspect, excluderea, pe care o simţeau poeţii în perioada romantică. Pentru ca această excludere să nu funcţioneze, singura soluţie mi se pare a fi educaţia, educarea societăţii, chiar educaţia de la bun început, pentru ca să se creeze receptacolul de primire al creaţiei. Societatea trebuie să aibă capacitatea de a primi acest tip de creaţie, aceste situări între, care nu sunt comode. În momentul în care eşti educat să primeşti aceste valori, că despre aceasta este vorba, poate că atunci, creatorul nu se va mai simţi singur, va avea siguranţa acestei situări peste care stăpâneşte.

 

Basarab Nicolescu: Science et spiritualité (avec Père Pierre Dautais) :

 

L.D.: Mulţumesc pentru dialog

 

B.N.: Plăcerea a fost de partea mea.
 

 

 

 

____________________________________________

 

BIOBIBLIOGRAFIE REALIZATA DE

Basarab Nicolescu este o personalitate de seamă a ştiinţei, culturii şi spiritualităţii româneşti şi este cel care a dezvoltat la nivel teoretic şi metodologic transdisciplinaritatea. S-a născut la 25 martie 1942 la Ploieşti, ca fiu al lui Anton Nicolescu şi al Anghelichii Nicolescu, născută Anastasiadis. Privat de prezenţa paternă o mare parte a copilăriei, tatăl său fiind prizonier într-un lagăr rusesc, tânărul Basarab a avut parte de îndrumarea spirituală a celui care a fost preacuviosul Părinte Galeriu.

Urmează cursurile primare, gimnaziale şi liceale în cadrul liceului „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti, unde este înconjurat de profesori care „nu erau numai profesori de o anumită specialitate, ci, de asemenea, maeştri de viaţă”, după cum mărturiseşte chiar dânsul în paginile cărţii În oglinda destinului.

Pasiunea pentru cunoaştere şi carte şi-o dezvoltă încă de la o vârstă fragedă, sub îndrumarea familiei şi a străbunicului patern, Andrei Nicolescu-Păcureţi, învăţător, premiat de Academia Română pentru monografia comunei Păcureţi.

Absolvă studiile liceale în 1960, după ce câştigase în 1959 olimpiada naţională de literatură şi Medalia de aur la prima Olimpiadă Internaţională de Matematică desfăşurată la Braşov. În perioada 1960-1964 urmează cursurile Facultăţii de Fizică a Universităţii din Bucureşti şi îşi dă licenţa în 1964, cu o lucrare despreTeoria câmpurilor şi particulelor elementare, coordonată de profesorul Constantin Eftimiu. În 1965 îşi susţine teza de doctorat Câmpurile lui Yang-Mills şi autointeracţiunea câmpurilor vectoriale sub îndrumarea aceluiaşi profesor şi îşi începe activitatea de asistent universitar la Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti.

În anul 1968 obţine o bursă a guvernului francez la Universitatea Paris VI, care îi va permite să plece în Franţa, ţară care l-a găzduit până în prezent şi unde a fost înconjurat de iluştri reprezentanţi ai diasporei române la Paris: de la cel care i-a fost un prieten şi apropiat colaborator, Ştefan Lupaşcu, şi până la Emil Cioran, Mircea Eliade, Leonid Arcade, Eugen Ionescu, Vintilă Horia, Ioan Petru Culianu şi mulţi alţii.

Obţine un al doilea titlu de doctor în fizică în 1972 la Universitatea Paris VI cu lucrarea Contribuţie la studiul teoretic al difuziunii pion-nucleon, coordonată de profesorul Robert Vinh Mau. Bursa „Joliot-Curie” a Comisariatului pentru Energie Atomică, de la Universitatea Paris VI, obţinută în 1969, îi permite să rămână în Franţa, iar din 1970 devine fizician teoretician la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică (Centre National de la Recherche Scientifique- CNRS), Institutul de Fizică Nucleară, Diviziunea de Fizică Teoretică, Orsay. În prezent lucrează în cadrul Laboratorului de Fizică Nucleară şi Energii Înalte, Universitatea Paris VI.

Dezvoltarea academică şi ştiinţifică în domeniul fizicii cuantice continuă prin stagii de cercetare desfăşurate în cadrul unor prestigioase laboratoare din Statele Unite şi Marea Britanie unde este primit în calitate de cercetător invitat: Laboratorul Lawrence Berkeley din Statele Unite ale Americii în perioada 1967- 1977, Universitatea Brown din Statele Unite ale Americii în 1977, Universitatea din Londra în 1979.

Dar academicianul Basarab Nicolescu este, alături de personalităţi precum Lucian Blaga, Ştefan Lupaşcu, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Andrei Şerban, unul dintre spiritele româneşti care au nevoie să transgreseze orice limite îngrăditoare, fie ele graniţele dintre disciplinele ştiinţifice sau delimitările dintre culturi. Încă din copilărie a fost atras de discipline aparent contradictorii, câştingând în acelaşi an olimpiada de matematică şi de limba română. Îmbinarea preocupărilor pentru ştiinţa dură şi ştiinţele aşa-zis moi (umaniste) a continuat pentru tânărul asistent universitar, preocupat de fizica cuantică, dar care a publicat în 1968, cu câteva luni înainte să plece din ţară, o carte despre opera literară a lui Ion Barbu: Ion Barbu, Cosmologia Jocului Secund.

Foarte probabil că în acea perioadă tânărul fizician şi critic literar nu reuşea să îşi imagineze că avea să fie părintele transdisciplinarităţii. Pentru că, deşi termenul de transdisciplinaritate a fost propus pentru prima dată Jean Piaget şi alţi cercetători, paternitatea conceptului de transdisciplinaritate aparţine academicianului român Basarab Nicolescu, care a pus bazele teoriei sale, i-a formulat axiomele care îi stau la bază şi a conturat modelul transdisciplinar al Realităţii. A dus, astfel, la împlinire visul unuia dintre marii fizicienii despre care vorbeşte cu atâta admiraţie în cărţile domniei sale, Wolfgang Pauli, care considera că în lumina noilor descoperiri ştiinţifice lumea are nevoie să-şi redefinească Realitatea.

Distinsul academician profesor universitar doctor, prin preocupările sale transdisciplinare a îndreptat cunoaşterea spre o nouă etapă a dezvoltării sale: refacerea legăturii dintre Subiectul şi Obiectul cunoaşterii. Implicaţiile perspectivei transdisciplinare asupra cunoaşterii actuale sunt multiple: de la dezvoltarea unei educaţii transdisciplinare, la dezvoltarea durabilă şi atitudinea transculturală şi transreligioasă, atât de necesare pentru aplanarea conflictelor şi crizelor mondiale care ne ameninţă.

Pe lângă faptul că a dezvoltat transdisciplinaritatea în conceptul şi modelul Realităţii pe care le cunoaştem astăzi, Basarab Nicolescu a depus toate eforturile necesare pentru dezvoltarea şi formarea unor grupuri care să cunoască şi să implementeze principiile transdisciplinare. În acest sens a înfiinţat la Paris Centrul Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (CIRET), a organizat congrese internaţionale, a editat jurnalul Rencontres transdisciplinaires, a coordonat şi coordonează colecţii transdisciplinare de cărţi atât în Franţa, cât şi în România, a sprijinit dezvoltarea unor centre şi grupuri de cercetare transdisciplinare în lumea întreagă, inclusiv Centrul de Intervenţie Psihologică şi Transdisciplinară, care funcţionează în cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Una dintre marile realizări academice ale distinsului academician este faptul că a reuşit să înfiinţeze în 2006 primul program de studii doctorale în transdisciplinaritate, în cadrul Facultăţii de Studii Europene a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca sub cupola mai largă şi oficială a filosofiei. Un al doilea centru de studii doctorale transdisciplinare a fost dezvoltat cu semnificativa contribuţie a domnului academician la Universitatea din Stellenbosch, Africa de Sud, unde este numit profesor extraordinar pe perioada 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2013.

Preocupările transdisciplinare ale lui Basarab Nicolescu, alături de cele din fizica cuantică, au dus la conturarea unei cariere academice de excepţie, precum şi la o vastă operă ştiinţifică. Listele cu cărţile, articolele, conferinţele şi alte contribuţii ştiinţifice pot fi consultate pe site-ul său personal:http://basarab.nicolescu.perso.sfr.fr/Basarab/index.html.

Aprecierea realizărilor academice şi ştiinţifice s-a concretizat în numeroase premii şi distincţii. A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor universităţi din ţară şi din străinătate: Universitatea Veracruzana, Xalappa, Mexico; Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad; Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi  Universitatea „George Bacovia”, Bacău, România. De asemenea, acesta este cetăţean de onoare al oraşelor: Ploieşti, Iaşi şi Cluj-Napoca din România.

Despre distinsul academician şi opera acestuia s-au scris 27 de articole şi studii incluse în dicţionare, enciclopedii şi alte lucrări.

 

Studii:

Primare: 1949-1956 urmează şcoala primară şi gimnazială în cadrul Liceului „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti.

Liceale: 1956-1960 urmează studiile liceale în cadrul Liceului „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti – şef de promoţie, câştigător al olimpiadei naţionale de literatură în 1959 şi premiat cu Medalia de aur la prima Olimpiadă Internaţională de Matematică din acelaşi an.

Universitare: 1960-1964 urmează cursurile Facultăţii de Fizică a Universităţii din Bucureşti; îşi dă licenţa în 1964 , cu o lucrare despre Teoria câmpurilor şi particulelor elementare, coordonată de profesorul Constantin Eftimiu.

Doctorale:

  • 1965: susţine teza de doctorat Câmpurile lui Yang-Mills şi autointeracţiunea câmpurilor vectoriale, coordonată de profesorul Constantin Eftimiu.
  • 1972: obţine doctoratul în fizică la Universitatea Paris VI cu lucrarea Contribuţie la studiul teoretic al difuziunii pion-nucleon, coordonată de profesorul Robert Vinh Mau.

Postdoctorale:

  • 1968-1969: obţine o bursă a guvernului francez la Universitatea Paris VI.
  • 1969-1970: obţine o bursă „Joliot-Curie” a Comisariatului pentru Energie Atomică, Universitatea Paris VI.

Activitatea profesională:

  • 1965-1968: asistent universitar la Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti.
  • Din 1970 fizician teoretician la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică (Centre National de la Recherche Scientifique- CNRS), Institutul de Fizică Nucleară, Diviziunea de Fizică Teoretică, Orsay. Locul de muncă actual: Laboratorul de Fizică Nucleară şi Energii Înalte, Universitatea Paris VI.
  • 1967-1977: cercetător invitat la Laboratorul Lawrence Berkeley din Statele Unite ale Americii.
  • 1977: cercetător invitat la Universitatea Brown din Statele Unite ale Americii.
  • 1979: cercetător invitat (Senior Visiting Scientist) la Universitatea din Londra.
  • 1996 – 2002: profesor la Şcoala de studii politice RANDA, Barcelona, Spania.
  • 2000 – 2001: Profesor invitat la Universitatea de Gerona, Spania.
  • 2006-prezent: profesor la Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, România, unde coordonează un program de doctorat în filosofie, opţiunea „transdisciplinaritate”.
  • 2011- prezent: profesor extraordinar la Universitatea Stellenbosch, Africa de Sud pe perioad 1 ianuarie 2011- 31 decembrie 2113.
    Titluri, premii, distincţii:
  •  1959: premiat cu Medalia de aur la prima Olimpiadă Internaţională de Matematică, Braşov, România.
  •  1986: Medalia de argint a Academiei Franceze pentru cartea Noi, particula şi lumea.
  • 1987: Premiul Academiei Americano-Române, Statele Unite ale Americii.
  •  1992: Premiul Benjamin Franklin „Best History Book”, Statele Unite ale Americii pentru cartea Ştiinţa, sensul şi evoluţia- Eseu asupra lui Jakob Boehme.
  •  1993: Premiul Uniunii Scriitorilor din România.
  •  1998: Preşedinte onorific al Fundaţiei Internaţionale „Stéphane Lupasco” pentru Ştiinţă şi Cultură, Iaşi, România.
  •  2001: Ales ca membru de onoare al Academiei Române.
  •  2004: Cetăţean de Onoare al oraşului Ploieşti, România; Marele premiu Opera Omnia la Festivalul Internaţional Lucian Blaga, Paris/ Cluj- Napoca.
  •  2006: Cetăţean de Onoare al oraşului Iaşi, România; Premiul Opera Omnia al Festivalului Internaţional Nichita Stănescu, Ploieşti, România.
  •  2007: Premiul „Inter- Balkan Cultural Association- Rigas’ Charta”, Atena, Grecia;
    Cetăţean de Onoare al oraşului Cluj- Napoca, România.
  •  2008: Premiul de Excelenţă „Convorbiri literare”, Iaşi, România; Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, Roâmnia; Doctor Honoris Causa al Universităţii „George Bacovia”, Bacău, România.
  •  2009: Diploma de Excelenţă a Ministerului Afacerilor Externe din România „pentru promovarea culturii române şi a imaginii României în străinătate”.
  •  2010: Distinsul Premiu ATLAS Ramamoorthy-Yeh Transdisciplinary oferit de Academia de Învaţare Transdisciplinară şi Studii Avansate (Academy of Transdisciplinary Learning and Advanced Studies), Southwestern University, Georgetown, Texas, Statele Unite ale Americii.
  • 2011: Doctor Honoris Causa al Universităţii Veracruzana, Xalappa, Mexico.

 

Cărţi publicate în limba română:

Basarab NICOLESCU (1968). Ion Barbu- Cosmologia „Jocului secund”. Editura pentru literatură, Bucureşti; ediţia a II-a apărută în 2004 la Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti.

Basarab NICOLESCU (1996). Teoreme poetice. Editura Cartea Românească, Bucureşti; ediţia a II-a apărută în 2007 la Editura Junimea, Iaşi.

Basarab NICOLESCU (1999). Transdisciplinaritatea– Manifest. Editura Polirom, Iaşi; ediţia a II-a apărută în 2007 la Editura Junimea, Iaşi.

Basarab NICOLESCU (2002). Noi, particula şi lumea. Editura Polirom, Iaşi; ediţia a II-a apărută în 2007 la Editura Junimea, Iaşi.

Basarab NICOLESCU (2004). Rădăcinile libertăţii. Editura Curtea Veche, Bucureşti.

Basarab NICOLESCU (2007). Ştiinţa, sensul şi evoluţia: eseu asupra lui Jakob Bohme. Editura Cartea Românească.

Basarab NICOLESCU (2009). Ce este Realitatea? Reflecţii în jurul operei lui Stephane Lupasco. Editura Junimea, Iaşi.

Basarab NICOLESCU (2009). În oglinda destinului. Editura Ideea Europeană, Bucureşti.

Basarab NICOLESCU (2011). De la Isalîc la Valea Uimirii. Vol. I. Interferenţe spirituale. Editura Curtea Veche, Bucureşti.

Basarab NICOLESCU (2011). De la Isalîc la Valea Uimirii. Vol. II. Drumul fără sfârşit. Editura Curtea Veche, Bucureşti.

Basarab NICOLESCU coord. (2008). Moartea astăzi. Editura Curtea Veche, Bucureşti.

Basarab NICOLESCU coord. (2010). La confluenţa a două culturi. Lupasco astăzi. Editura Curtea Veche, Bucureşti.

Lect.univ.dr. ANCA MUSTEA

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, Arad

 

 

 

____________________________________________

 

image010

 

NOTA BIOBIBLIOGRAFICA – LUCIA DARAMUS

Lucia Daramus este Absolventa a Facultatii de Litere, Univ. Babes-Bolyai, sectia latina-greaca veche. Absolventa a studiilor de master cu durata de doi ani, specializarea lingvistica integrala
Profesor latina – greaca veche din 1999. Redactor cultural la Radio “Renasterea”  2003-2005
Redactor la revista de cultura Pro Saeculo, 2005. Membra a Uniunii Sriitorilor din Romania, 2007

Carti:  LIM—LIN , Cluj, Print, 2002; Limelfice, Ed. Casa Cartii de Stiinta, 2003; Cu fata spre lumina, Ed. Casa Cartii de Stiinta, 2004; Viermele fantasitic, Ed. Limes, 2006; Curcubeul PoveStilor, Ed. Casa Cartii de Stiinta, 2007; Mituri Si legende ale antichitatii, Ed. Ideea Europeana, 2008; Interviuri, Ed. Casa Cartii de Stiinta, 2010.

Traduceri: Laus Stultitiae– Erasmus, fragmente selectate in editie bilingva, latina- romana, Ed. “Paralela 45”; Aulularia – Plautus, editie bilingva, Ed. “PARALELA 45”; Publica studii de specialitate, traduceri, versuri, articole, recenzii, interviuri in principalele reviste din tara: Steaua, Tribuna, Vatra, Cultura, Poesis, Tomis, Dacia Literara, Contemporanul, MiScarea Literara, Convorbiri Literare etc., precum Si in reviste din Germania, USA, Franta, Canada etc.

Articles similaires

Tags

Partager