David Foster Wallace

 

 

(USA)

 

 

David Foster Wallace (21 februarie 1962 – 12 septembrie 2008) a fost un scriitor, eseistși profesor american, considerat unul dintre cei mai influenți și inovatori scriitori din ultimii 20 de ani.

 

 

Fapte exotice

 

 

Dacă, prin virtutea carității sau datorită unor împrejurări disperate, ajungeți vreodată să petreceți ceva timp în preajma unui așa-zis centru de recuperare a dependenților de substanțele toxice precum Ennet House, vă veți alege cu o grămadă de cunoștințe bizare. Veți afla că dacă Serviciul social i-a luat o dată mamei copiii de lângă ea, pentru o perioadă determinată, o poate face din nou ori de câte ori are chef, folosindu-se doar de o semnătură și o ștampilă. Adică, din moment ce a fost declarată Inaptă – indiferent din ce motiv sau când -, o mamă nu poate face nimic ca să se apere.

Sau, de pildă, că persoanele dependente de o Substanță, care încetează abrupt s-o ingereze suferă adesea de acnee papilară, chiar și luni întregi după aceea, pe măsură de acumulările de Substanță părăsesc treptat organismul. Personalul te va informa că pielea este, de fapt, cel mai mare organ de excreție. Sau că inimile alcoolicilor sunt – din motive pe care nimeni nu a reușit să le explice -, de două ori mai mari decât cele ale unui civil, și că ele nu mai revin la dimensiunea inițială niciodată. Că există un anumit tip de persoană care poartă în portmoneu fotografia terapeutului. Că (atât spre ușurare, dar cumva și spre dezamăgire) penisurile negre tind să aibe în general acceași mărime ca și cele albe, luate ca un tot. Că nu toți cetățenii americani sunt circumciși.

Că te poți alege cu un fel de tremurici amfetaminic dacă consumi la repezeală trei limonade acidulate și un pachet întreg de Oreo pe stomacul gol. (Să-l ții sub control, tremuriciul, este o cerință pe care rezidenții seniori uită adesea să o facă cunoscută noilor veniți).

Că termenul hispanic pentru acea dezordine interioara care-l mânâ pe dependent din nou și din nou spre Substanța înrobitoare este tecato gusano, ceea ce se pare că descrie un fel de vierme psihic insațiabil, care nu poate fi ucis.

Că negrii și hispanicii pot fi la fel, sau poate și mai rasiști decât albii, și pot deveni și mai ostili și neplăcuți atunci când această constatare pare să te surprindă.

Că este posibil ca în somn un coleg de cameră să-și extragă o țigară din pachetul de pe noptieră, s-o aprindă, s-o fumeze până la filtru și s-o stingă în scrumieră – fără ca să se trezească măcar o dată sau să dea foc la casă. Trebuie să știți că această abilitate se dobândește în instituțiile penale, ceea ce ce va diminua considerabil inclinația de a te plânge de această practică. Sau că nici măcar dopurile de urechi făcute din burete industrial espandabil nu vor rezolva problema sforăitului dacă colegul tău de cameră este un uriaș și atât de adenoidal încât să producă vibrații subsonice, care îți vor cutreiera corpul în sus și în jos, ca un arpegiu și va face să se scuture priciul ca un pat de motel în care ai băgat o monedă.

Că femeile pot fi la fel de vulgare ca și bărbații când vorbesc despre funcții sexuale și eliminatorii. Că peste 60% din persoanele arestate pentru delicte legate de consumul de droguri și alcool au fost abuzate sexual în copilărie și două treimi din restul de 40% au raportat că nu-și pot aminti de copilărie atât de detaliat încât să poată raporta dacă au fost sau nu au abuzați.

Că poți să împletești armonii hipnotice, gen Madame Psihoză, în screamătul trist al unui aspirator ieftin, cântându-ți singur în timp ce aspiri, daca aia e corvoada ta. Ca anumiți oameni chiar arată ca niște rozătoare.  Ca unor prostituate dependente de droguri le este mai greu să renunțe la prostituție decât la droguri, cu explicația că cele două deprinderi au direcții diametral opuse în ceea ce privește circulația banilor. Că există la fel de multe expresii pentru organul sexual feminin cât și pentru cel masculin.

Că un paradox rar menționat al dependenței de Substanță este: în momentul în care devii sclavul Substanței în așa măsură încât va trebui să renunți la ea pentru a-ți salva viața, Substanța a devenit atât de vitală pentru tine încât aproape că îți vei pierde mințile atunci când nu mai ai acces la ea. Sau că la ceva timp după ce Substanța ta preferată a devenit inaccesibilă, tocmai  pentru a-ți salva viața, te vei surprinde, în timp ce stai chircit la rugăciunea de dimineață și cea de seară, că te rogi să-ți fie permis să-ți pierzi pur și simplu mințile, să poți să-ți învelești minte într-un ziar vechi și s-o lași undeva într-o fundătură să salte singură, fără tine.

Că termenul folosit în zona Bostonului pentru organul sexual masculin este: Unitate – cauză pentru care rezidenții de la Ennet House sunt tacit amuzați de numele dat clădirilor din subordinea spitalului.

Că anumite persoane nu te vor place, indiferent de ce vei face. Că majoritatea civililor ne-dependenți și-au însușit și au acceptat acest fapt, îndeobște mult mai devreme.

Că, indiferent de cât de deștept te crezi, ești de fapt, mult mai puțin deștept de atât.

Că Dumnezeului Anonimilor Alcoolici, Anonimilor Narcotici și Anonimilor Cocainomani se pare că nu are nevoie să crezi în el înainte ca să te ajute.  Că – asta ca să terminăm cu căcaturile machiste -, plânsul în public nu numai că este chiar foarte masculin, dar și plăcut (mi se spune). Că a împărtăși înseamă a vorbi și a te confrunta cu inventarul cuiva, ceea ce înseamnă să critici acea persoană plus alte multe componente ale discuțiilor recuperative. Că un important mijloc de prevenire a contaminarii cu viruși umani într-o instituție de recuperare este acela de a nu-ți lăsa aparatul de ras și periuța de dinți în băile comune. Că, în mod cert, o prostituată versată poate să aplice un prezervativ pe Unitatea clientului, cu atâta iscusință, încât el nu va știi că-l poartă decât atunci când a devenit, cum s-ar zice, istorie.

Că o cutie de fier cu încuietoare, în care să-ți pui periuța de dinți și aparatul de ras, se poate comanda prin curier special cu 35$ și că Pat M., Managerul Instituției, te va lăsa să comanzi una prin sistemul aflat în biroul din spate, dacă cârâi destul de tare.

Că peste 50% din persoanele dependente de o Substanță mai suferă și de o altă formă de tulburare psihică. Că o mare parte din prostituați sunt atât de obișnuiți cu clismele, încât nu mai pot avea trafic intestinal fără ele. Că majoritatea rezidenților din Ennet House au cel puțin un tatuaj. Că semnificația acestei informații este imposibil de analizat. Că termenul folosit în zona Bostonului pentru a nu avea bani este acela de a te juca cu scamele. Că ceea ce în altă parte este cunoscut ca a Informa, a Ciripi, a Turna, sau a da în gât, înseamnă pe străzile din Boston „a mânca brânză”, probabil prin asocierea acestui act ideea de șobolan.

Că toate acele inele de nas, limbă, buză și sprânceană sunt aplicate foarte rar prin prin penetrare. Asta datorită marii varietăți a inelelor cu clips. Că inelele aplicate pe sfârc necesită penetrare, că cele de pe clitoris și penis sunt lucruri  despre care nu-și închipuie nimeni ca ai vrea să afli detalii. Că somnul este o formă de evadare emoțională de care, cu efort susținut, se poate abuza. Ca te costă 225$ să obți un permis de conducere cu poza, dar nu cu numele tău. Că privarea intenționată de somn poate, de asemenea, fi o formă abuzivă de evadare. Că și jocul de cărți poate fi o formă abuzivă de evadare, la fel ca și munca, cumpăratul, furatul din magazine, și sexul și abstinența, masturbare, mâncarea, exercițiul fizic, și meditația/rugăciunea, la fel ca și să stai atât de aproape de ecranul instalației video din Ennet House, încât imaginea să-ți umple întregul câmp vizual și încărcătura statică a ecranului să-ți gâdile nasul ca o mănușă plină de scame.

Că nu trebuie să-ți placă o persoană ca să poți învăța de la ea. Că singurătarea nu este o funcție a solitudinii. Că poți să te mânii atât de tare încât să vezi realmente totul în roșu. Că exista oameni care fură de adevărat și că aceștia vor fura de la tine. Că mare parte a adulților din SUA nu știu să citească, nici măcar un hipertext  de pe CD-ROM, cu pronunțare fonetică și tastă de ajutor la fiecare cuvânt. Că alianțele de clică, excludere și bârfa, pot fi forme de evadare. Că validitatea logică nu este o garanție a adevărului. Că oamenii răi nu cred niciodată că ei sunt răi, ci că, mai degrabă, toți ceilalți sunt așa. Că este posibil să înveți lucruri valoroase de la un prost. Că este nevoie de efort ca să acorzi atenție oricărul stimul pentru mai mult de câteva secunde. Că poți, așa din senin, să vrei atât de tare să te drogezi cu Substanța ta, încât să crezi că vei muri pe loc dacă n-o faci, și dar, în schimb tot ce faci este să stai și să-ți frângi mâinile cu fața asudată de dorință, poți să vrei să te drogezi dar în schimb doar să stai acolo, vrând și neputând, dacă asta are vreun sens, și dacă reziști să nu te atingi de Substanță în timpul atacului, atacul va trece, va dispărea, cel puțin pentru un timp. Că, statistic vorbind, este mai ușor pentru cei cu IQ mic să renunțe la adicție, decât pentru cei cu IQ mare. Că în limbajul stradal din Boston, să trăiești din expediente se spune să descinzi, și că acest lucru este privit ca un fel de iscusință sau artă; și că artiștii în descindere țin din când în când adevărate colocvii profesionale, câteodată chiar mici congrese, în parcuri sau în noduri ale transportului public, noaptea, când se adună și se conectează și schimbă experiențe despre trenduri și tehnici și relații cu publicul, etc. Că este posibil să abuzezi de medicamente neeliberate pe rețetă într-o manieră adictivă. Că activitățile plicticoase devin, în mod pervers, mai puțin plictisitoare dacă faci efortul să te concentrezi asupra lor. Că dacă destule persoane beau cafea în liniște într-o cameră, este posibil să distingi sunetul aburului care iese din cafea. Că, din când în când, ființele umane simt nevoia doar să șadă într-un loc și, de exemplu, să sufere.

Că te va preocup mult mai puțin ce cred alții despre tine atunci când vrei realiza cât de rar o fac. Că există un asemenea lucru ca și bunătate în formă crudă, nealterată, lipsită de intenții ascunse. Că este posibil să adormi în timpul unul atac de anxietate.

Că a te concentra asupra a orice este o muncă foarte grea.

Că dependența este sau o boală sau o maladie mentală sau o condiție spirituală (ca în „sărac cu duhul”), sau o dezordine obsesiv-compulsivă, sau o dezordine afectivă, sau de caracter, pe care peste 75% din veteranii AA din Boston, când vor să te facă să crezi că este o boală te fac să stai jos și să-i privești cum scriu DISCOMFORT* pe o foaie de hârtie și apoi să te uiți cum cuvântul se desparte în DIS și COMFORT, după care să se holbeze la tine ca și cum ar aștepta să te viziteze o iluminare bruscă, când de fapt, să transformi DISCOMFORT în DIS-COMFORT reduce o definiție și o explicație la o simplă descriere a unei stări, una destul de smiorcăită și de insipidă, dacă stăm să ne gândim.

Că cei mai mulți dependenți de Substanță sunt de asemenea dependenți de gândit, adică au o relație nesănătoasă și compulsivă cu propria gândire. Că la AA din Boston termenul drăguț pentru gândirea de tip adictiv este acela de Analiză Paralizantă. Că pisicile de fapt, fac diaree violentă dacă le dai lapte, contrar imaginii populare despre pisici și lapte. Că este pur si simplu mai plăcut să fii fericit decât să fii furios. Că 99% din gândurile gânditorului compulsiv sunt despre sine și că 99% din acestea constau în imaginarea și pregătirea pentru lucruri care urmează să i-se întâmple, și apoi, în mod bizar, dacă încetează să se gândească la ele, 100% din lucrurile pentru care și-a consumat 99% din timp și energie, imaginându-și-le încercând să se pregătească pentru toate eventualitățile și consecințele, nu sunt niciodată bune. Și apoi că acest lucru se conectează în mod foarte interesant cu nevoia iscată de sobrietate, de a se ruga pentru pierderea minților. Cu alte cuvinte, 99% din activitatea intelectuală a creierului este aceea de a te băga cât mai bine singur în sperieți. Că este posibil să faci ochiuri de-a dreptul gustoase într-un cuptor cu microunde. Că termenul stradal pentru al naibii de minunat este: căcător. Că fiecare strănut sună alfel. Că mamele unor indivizi nu i-au învățat să pună mâna la gură și să se întoarcă cu spatele când strănută. Că după ce a stat la pușcărie, nici un om nu mai este la fel.  Că nu trebuie să faci sex cu cineva ca să iei păduchi lați de la el/ea. Că e mai plăcut să stai într-o cameră curată decât într-una murdară. Că oamenii de care trebuie să-ți fie cel mai frică sunt oamenii cărora le e frică. Că este nevoie de mult curaj personal ca să te arăți slab. Că nu trebuie să lovești pe cineva nici dacă simți că o vrei cu tot dinadinsul. Că nici un moment nu este aparte și în sine de nesuportat.

Că nici o persoană, care a atât de dependentă de Substanță încât să fie nevoită să renunțe la ea și care a reușit să renunțe la Substanță pentru o vreme, și a fost normal pentru o vreme, dar apoi a revenit la Substanță, nu a relatat vreodată că e bucuroasă că a făcut-o, că a folosit substanța din nou și a redevenit sclavul ei. Niciodată. Că bit este un termen stradal din Boston pentru o sentință cu închisoare, ca de exemplu în: ” Don G. a fost închis în Billerica pentru un bit de 6 luni.” Că este imposibil să omori muște cu mâna. Că este posibil să fumezi atâtea țigări încât să faci mici ulcerații albe pe limbă. Că efectul a prea multe cești de cafea nu este de nici un fel plăcut sau intoxicant.

Că aproape toată lumea se masturbează.

Chiar foarte mult, se pare.

Că clișeul „nu știu cine sunt” este din păcate mai mult decât doar un clișeu.  Că te costă 330$ ca să faci rost de un pașaport cu nume fals. Că alții pot adesea vedea lucruri la tine pe care tu nu le vezi, chiar și dacă oamenii aceia sunt proști.  Că poți obține cu 1500$ o carte de credit importantă pe un nume fals, dar că nimeni nu e înstare să-ți spună dacă în preț e inclus și un cazier financiar curat, pe care casierul îl va verifica trecând cardul fals prin fanta modemului de verificare, în timp ce tot felul de angajați muschiuloși ai gărzii de protecție vor fi amplasați în jurul lui.  Că a avea multi bani nu te imunizează împotriva suferinței și a fricii. Că să încerci să dansezi treaz fiind este o cu totul altă mâncare de pește. Că termenul vig este argoul stradal pentru comisionul de 10% pe care organizatorul de pariuri ilegale sau ți-l deduce din câștig sau ți-l adaogă la debit. Că anumite persoane sincer evlavioase și evoluate spiritual cred că Dumnezeu, așa cum îl înțeleg ei, îi poate ajuta să găsească loc de parcare sau că îi poate sfătui cum să câștige la loto.

Că poți, până la un anumit punct, conviețui cu gândaci.

Că persoane diferite au idei diametral opuse în ceea de privește higiena corporală.

Că, în mod absolut pervers, este adesea mult mai plăcut să dorești un lucru decât să-l ai.

Că să faci cuiva un bine în secret, fără să-i spui, lui sau altcuiva, ce ai făcut, sau să încerci să-ți asumi în vreun fel gestul, este o formă de experiență aproape toxică.

Că se poate abuza și de generozitatea anonimă.

Că să ai sex cu o persoană indiferentă te face să te simți mai singur după aceea, decât atunci când nu ai sex deloc.

Că este legitim să vrei.

Că toți suntem la fel în convingerea noastră secretă și intimă că undeva în străfunduri ne deosebim de toți ceilalți.

Că chiar și dacă îngerii nu există, există persoane care pot fi îngeri.

Că Dumnezeu – doar dacă nu ești Charlton Heston sau complet nebun sau amândouă -, vorbește și acționează prin intermediul fințelor umane, asta dacă există Dumnezeu.

Că lui Dumnezeu s-ar putea să-i fie indiferent faptul că tu crezi sau nu în el.

Că o persoană – care suferă de Afecțiune -, va face sub influența substanței lucruri pe care nu le-ar face niciodată treaz și că anumite consecințe ale acestor acte nu vor putea fi niciodată anulate sau compensate.  De pildă Omorul.

 

* Joc lexical bazat pe dezmembrarea cuvântuluic disease.

 

 

 

 

 

 

 

____________________________________________

 

Traducere de Adriana Cârcu

 


 

http://www.adriana-carcu.de/Adriana_Carcu/home.html

 

 

 

____________________________________________

 

David Foster Wallace (1962-2008) deține, datorită spiritului său ascuțit și unei inteligenței sclipitoare, care-i dublează talentul de scriitor, o poziție singulară în lumea literară contemporană. Eseurile sale pe teme socio-culturale la fel ca și creația sa beletristică poartă marca fermă a postmodernismului, fiind caracterizate printr-o analiză incisivă, o argumentație impecabilă și un umor fin rezultat din măiestrita gradare a ironiei. Romanul Infinite Jest, publicat cu 20 de ani în urmă, este o opera de dimensiuni enciclopedice în care prin intermediul metaficțiunii autorul realizează o vastă panorama a culturii contemporane americane. Cele două fragmente de mai jos sunt desprinse din capitolele dedicate unui centru de reabiltare narcotică dintr-o lume distopică proiectată într-un viitor care se apropie amenințător.

 

Articles similaires

Tags

Partager