Daniela Rațiu
(România)
Autostrăzi
(poemul emigrantului român)
fetița privește pe geamul mașinii care rulează pe autostradă
sute și sute de kilometri
toate fetițele băieții femeile bărbații
rulând pe autostrăzi în mașini cu vopseaua pocnită
toate casele grădinile orașele bunicii părinții lăsați în urmă
doar autostrăzi și vămi și acte
orașe nou-nouțe
iar fetița întreabă
dacă orașele astea noi sunt un fel de farmacii cu străzi nou-nouțe
dacă există o fabrică a orașelor nou-nouțe
ca jucăriile pe care le scoți din cutie primite cadou de Crăciun
portbagajul e plin de bagaje
toate hainele toate tricourile toată încălțămintea purtate ani și ani de zile
dar tatăl îi spune fetiței în timp ce conduce
acolo
nici nu o să treacă o lună
și vor arunca toate hainele toți pantofii toate pulovărele aproape zdrențuite
(și spune toate astea zâmbind autostrăzii
care se întinde în fața mașinii care gonește ca o nălucă)
vor cumpăra haine nou-nouțe pantofi de piele paltoane șosete
multe șosete pentru că întotdeauna perechile sunt desperecheate
întotdeauna perechea preferată se desperechează prima
și șoseta e de negăsit în toată casa
parcă a înghițit-o pământul
mama spune că vor cumpăra și covoare noi perdele noi lenjerie de pat din mătase
tata spune că are nevoie de o bormașină așa cum a văzut la televizor
iar mașina trebuie schimbată chiar dacă, uite!, după atâta timp îi duce până în Germania
fetița plânge cu nasul lipit de geam în timp ce priveşte cum
copacii aleargă pe lângă mașină
și ea știe că strada ei de acasă e acum pustie
că mica ei bicicletă roz a rămas în garaj
leagănul din grădină va fi năpădit de buruieni
bunica abia se mai mișcă și nu va putea să curețe grădina
fetița plânge cu sughițuri aproape că se sufocă
mama o ia în brațe
o strânge la piept și mamei i se scurge o lacrimă dar își mușcă buzele
nu va plânge
tatăl se uită în oglinda retrovizoare și își mușcă și el buzele
nici el nu va plânge
mama îi cântă un cântecel de când era fetița mică și făcea ochișorii mari
auzind sunetele astea cum se legau în cel mai frumos cântecel de pe lume
fetița suspină și mama îi promite că vor opri la următoarea benzinărie și îi va cumpăra o ciocolată
și fetița întreabă dacă o poate suna pe bunica
mama îi spune că nu se mai poate
telefonul e foarte scump și deja sunt în Germania
unde totul pentru ei este scump
am spus că trebuie să ținem de bani cu dinții, zice mama
tatăl spune că decât o ciocolată mai bine o înghețată!
și fetița râde și întreabă dacă îi vor cumpăra înghețată doar să nu mai plângă după bunica
tatăl râde și râde și mama
au călătorit atâtea ore că soarele deja apune și cerul e roșu
au intrat în micul orășel cu străduțele-i frumoase
fetița spune că orașul pare prea nou-nouț și întreabă dacă cumva l-au făcut
înainte să ajungă ei
mama râde și îi răspunde că nu crede că au făcut orașul pentru ei
poate dacă ar fi fost vedete spune tata
dar așa sunt doar niște oameni simpli
ce înseamnă oameni simpli? întreabă fetița
oameni care muncesc pentru fiecare farfurie de mâncare pe care o pun pe masă
spune mama iar tata adaugă că nu doar atât
un om simplu e un om care iubește cu toată inima
iar când omul simplu e trist atunci e absent de pe lume chiar dacă e tot acolo
fetița răspunde că nu înțelege chiar tot și că ar vrea să doarmă
în noua ei cameră cât mai repede
se uită pe geam și întreabă: dacă nu o să îmi placă colegii mei de școală pentru că nu o să înțeleg ce vorbesc?
mama spune că nu are de ales va trebui să învețe cuvânt cu cuvânt până când va putea spune chiar și glume
tatăl o roagă pe mama să o lase în pace că e obosită
și fetița când e obosită pune prea multe întrebări
acum nu sunt răspunsuri pentru ele
fetița îl întreabă de ce spune asta
tatăl îi răspunde că tocmai au ajuns în Necunoscut
fetița întreabă dacă Necunoscutul e ca-n filme și mama râde
hai să ne imaginăm că suntem într-un film
așa arată Necunoscutul ca Germania? întreabă fetița
pentru noi da, spune tatăl
el se întoarce spre fetiță și râzând spune
stai să vezi când mama ta se va duce la Căminul de bătrâni și îi va lua la plimbare pe toți bătrâneii
poate îi învață și vals
dar mama nu știe vals, spune fetița
va învăța, spune tatăl, și vals și polca
în Necunoscut se învață orice spune mama
fetița întreabă când se vor întoarce înapoi la bunica
mama se uită la tată și amândoi oftează
și simt amândoi în același timp
un cuțit care le brăzdează inima fără să intre în ea
abia am ajuns, spune tatăl, trebuie să vedem cum e Necunoscutul
e aventura noastră
nu suntem niște fricoși, o îmbărbătează tatăl pe fetiță
dacă Necunoscutul e rău ne putem întoarce acasă la bunica?
Întâi cucerim Necunoscutul și apoi ne întoarcem cu două mașini înapoi la bunica
cu portbagajele pline cu lucruri, ah!, și câte sunt de cumpărat
o să avem și noi ce ne trebuie
strictul-necesar
și trebuie și o remorcă, zice tata, să aducem frigider și televizor, plasmă să fie
S-a lăsat noaptea peste orașul nou-nouț
tatăl parchează mașina în curtea interioară
mama ia în brațe fetița aproape adormită și urcă scările
tatăl scoate toate bagajele din mașină
închide mașina și își trece palmele ca o mângâiere peste suprafața metalică a mașinii
metalul e cald
și tatăl atinge cu tandrețea cu care ar mângâia un animal credincios
se încarcă cu toate bagajele ca un hamal în port și urcă scările
până sus în mansarda
fetița e încă trează
inspectează apartamentul
în bucătărie deschide frigiderul care e plin și strigă: avem și noi un frigider plin
fetița râde și bate din palme
frigiderul e pomul de iarnă împodobit cu de toate
Au trecut atâtea luni în orașul nou-nouț
din banca ei de școală
fetița se uită la Doamna învățătoare care îi spune ceva în limba germană
o frază întreagă
inima îi pompează tot sângele dintr-o dată și parcă nu mai aude nimic
doar cuvinte amestecate înfundate de parcă Doamna ar vorbi într-un tub lung lung
fetița se ridică în picioare
îi transpira mâinile
toți copiii se uită la ea și ea ar vrea să plângă și să fugă la bunica
dar îl aude pe tata care spune: noi nu ne dăm bătuți! Cucerim Necunoscutul!
Doamna e deja lângă ea
fetița așteaptă palma
dar Doamna îi mângâie părul și îi vorbește ca bunica
Seara stau toți trei în mansardă și vorbesc pe skype cu bunica
fetița mângâie pe desktop chipul bunicii
Bunica atinge și ea fetița
stau toți acolo înlănțuiți aproape lăcrimând
în bula lor virtuală de iubire
le tremură vocile
își fac de lucru prin cameră să nu cumva bunica să simtă că ei vor să plângă
fetița îi arată bunicii jucăriile noi și bunica o roagă să îi citească în limba germană
Fetița deschide cartea și toți trei stau în fața desktop-ului
Ich bin, începe fetița
și toți trei simt cum mușchii feței se încleștează
Bunica face ochii mari și aplaudă
fetița are un zâmbet amestecat încurcat
mama o mângâie
tata îi ia mânuța și o strânge tare tare de parcă ar vrea să îi dea curaj
noaptea
tatăl și mama stau înlănțuiți în patul lor nemțesc
tatăl spune: ah, mă sufoc aici!
mama spune: șhhh, lasă că trece
amândoi tac și privesc pe tavan umbrele nopții germane
le răsună în minte cuvintele limbii germane
mama îl mângâie pe tată
el spune: aș vrea să ne întoarcem cât mai repede acasă!
mama întreabă, plină de speranță:
când crezi ce ne vom putea întoarce?
tata răspunde: Nu știu, poate într-un an, doi…
adorm amândoi spunându-și în minte
repetând
toate cuvintele limbii germane de care au nevoie a doua zi
în fiecare zi a vieții lor acolo în orășelul nou-nouț
în timpul ăsta Necunoscutul se plimbă agale pe străzile orașului nou-nouț
se plimbă cu mâinile în buzunare de parcă n-are avea nicio treabă
privește pe fereastră cum fetița doarme și o vizează pe Großmutter
tatăl și mama dorm înlănțuiți în timp ce vizează Acasă
bătrânii din Căminul de bătrâni se visează iar tineri cu iubitele lor dansând vals
Necunoscutul hoinărește mulțumit prin oraș
zi și noapte cei trei
nou veniții în orașul nou-nouț
se gândesc la el și atâta timp cât vor locui
în micul orășel german stațiune balneoclimaterică
tatăl va lucra cu energia electrică care e un fel de balaur, tot un Necunoscut, care scoate flăcări
mama va plimba bătrâneii de la salon la sala de mese în pași de vals
fetița va sta în bancă la școală cu palmele transpirate învățând limba germană
iar seara
Necunoscutul se va simți cu cei trei ca acasă
în mica lor mansardă
____________________________________________
Poemul ”Autostrăzi” face parte dintr-un volum în curs de apariție.
Daniela Rațiu a publicat volumele de autor: Ciorap cu firul dus, poezie, 2005, editura Marineasa;
Ochelari de damă, roman, 2005, editura Brumar;
In Vitro, roman, 2007, editura Cartea Românească;
Măcelarul îi citea pe ruși, teatru, 2016, editura Tracus Arte.
În 2015, pe lista de finaliști ai Concursului de scenarii HBO România, cu scenariul Pauker, fiind co-autor.
A publicat în volume colective: Scriitori la poliție, povestiri, 2016, editura Polirom, Je Suis Charlie? Regândirea libertății în Europa multiculturală, eseuri, 2015, editura Adenium; Dialogul religiilor în Europa unită, 2016, editura Adenium; Istoria străzii Eugeniu de Savoya, 20010, editura Brumar; Curți interioare, 2011, editura Brumar; Poeți din Banat.Cele mai frumoase poezii, 2011, Editura Brumar.
Daniela Rațiu locuiește în Timișoara, România. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societății Culturale Ariergarda Timișoara și a Societății Timișoara. A absolvit Facultatea de Jurnalistică a Universității de Vest Timișoara și Facultatea de Drept a Universității Tibiscus Timisoara. În prezent este masterand la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara, secția de Fotografie-Video, și coordonator al școlii de televiziune UVT TV din cadrul Universității de Vest Timișoara. A lucrat ca jurnalist la Evenimentul zilei – Ediția de Vest. Publică pe site-ul lapunkt.ro și pe platforma de blogguri adevărul.ro.