Daniela Rațiu

 

 

(România)

 

 

 

Autostrăzi

(poemul emigrantului român)

 

fetița privește pe geamul mașinii care rulează pe autostradă

sute și sute de kilometri

toate fetițele băieții femeile bărbații

rulând pe autostrăzi în mașini cu vopseaua pocnită

toate casele grădinile orașele bunicii părinții lăsați în urmă

doar autostrăzi și vămi și acte

orașe nou-nouțe

iar fetița întreabă

dacă orașele astea noi sunt un fel de farmacii cu străzi nou-nouțe

dacă există o fabrică a orașelor nou-nouțe

ca jucăriile pe care le scoți din cutie primite cadou de Crăciun

 

portbagajul e plin de bagaje

toate hainele toate tricourile toată încălțămintea purtate ani și ani de zile

dar tatăl îi spune fetiței în timp ce conduce

acolo

nici nu o să treacă o lună

și vor arunca toate hainele toți pantofii toate pulovărele aproape zdrențuite

(și spune toate astea zâmbind autostrăzii

care se întinde în fața mașinii care gonește ca o nălucă)

vor cumpăra haine nou-nouțe pantofi de piele paltoane șosete

multe șosete pentru că întotdeauna perechile sunt desperecheate

întotdeauna perechea preferată se desperechează prima

și șoseta e de negăsit în toată casa

parcă a înghițit-o pământul

 

mama spune că vor cumpăra și covoare noi perdele noi lenjerie de pat din mătase

tata spune că are nevoie de o bormașină așa cum a văzut la televizor

iar mașina trebuie schimbată chiar dacă, uite!, după atâta timp îi duce până în Germania

 

fetița plânge cu nasul lipit de geam în timp ce priveşte  cum

copacii aleargă pe lângă mașină

și ea știe că strada ei de acasă e acum pustie

că mica ei bicicletă roz a rămas în garaj

leagănul din grădină va fi năpădit de buruieni

bunica abia se mai mișcă și nu va putea să curețe grădina

 

fetița plânge cu sughițuri aproape că se sufocă

mama o ia în brațe

o strânge la piept și mamei i se scurge o lacrimă dar își mușcă buzele

nu va plânge

tatăl se uită în oglinda retrovizoare și își mușcă și el buzele

nici el nu va plânge

 

mama îi cântă un cântecel de când era fetița mică și făcea ochișorii mari

auzind sunetele astea cum se legau în cel mai frumos cântecel de pe lume

fetița suspină și mama îi promite că vor opri la următoarea benzinărie și îi va cumpăra o ciocolată

și fetița întreabă dacă o poate suna pe bunica

mama îi spune că nu se mai poate

telefonul e foarte scump și deja sunt în Germania

unde totul pentru ei este scump

am spus că trebuie să ținem de bani cu dinții, zice mama

tatăl spune că decât o ciocolată mai bine o înghețată!

și fetița râde și întreabă dacă îi vor cumpăra înghețată doar să nu mai plângă după bunica

tatăl râde și râde și mama

au călătorit atâtea ore că soarele deja apune și cerul e roșu

au intrat în micul orășel cu străduțele-i frumoase

fetița spune că orașul pare prea nou-nouț și întreabă dacă cumva l-au făcut

înainte să ajungă ei

mama râde și îi răspunde că nu crede că au făcut orașul pentru ei

poate dacă ar fi fost vedete spune tata

dar așa sunt doar niște oameni simpli

 

ce înseamnă oameni simpli? întreabă fetița

oameni care muncesc pentru fiecare farfurie de mâncare pe care o pun pe masă

spune mama iar tata adaugă că nu doar atât

un om simplu e un om care iubește cu toată inima

iar când omul simplu e trist atunci e absent de pe lume chiar dacă e tot acolo

fetița răspunde că nu înțelege chiar tot și că ar vrea să doarmă

în noua ei cameră cât mai repede

se uită pe geam și întreabă: dacă nu o să îmi placă colegii mei de școală pentru că nu o să înțeleg ce vorbesc?

mama spune că nu are de ales va trebui să învețe cuvânt cu cuvânt până când va putea spune chiar și glume

tatăl o roagă pe mama să o lase în pace că e obosită

și fetița când e obosită pune prea multe întrebări

 

acum nu sunt răspunsuri pentru ele

fetița îl întreabă de ce spune asta

tatăl îi răspunde că tocmai au ajuns în Necunoscut

fetița întreabă dacă Necunoscutul e ca-n filme și mama râde

hai să ne imaginăm că suntem într-un film 

așa arată Necunoscutul ca Germania? întreabă fetița

pentru noi da, spune tatăl

el se întoarce spre fetiță și râzând spune

stai să vezi când mama ta se va duce la Căminul de bătrâni și îi va lua la plimbare pe toți bătrâneii

poate îi învață și vals

dar mama nu știe vals, spune fetița

va învăța, spune tatăl, și vals și polca

în Necunoscut se învață orice spune mama

fetița întreabă când se vor întoarce înapoi la bunica

mama se uită la tată și amândoi oftează

și simt amândoi în același timp

un cuțit care le brăzdează inima fără să intre în  ea

abia am ajuns, spune tatăl, trebuie să vedem cum e Necunoscutul

e aventura noastră

nu suntem niște fricoși, o îmbărbătează tatăl pe fetiță

 

dacă Necunoscutul e rău ne putem întoarce acasă la bunica?

Întâi cucerim Necunoscutul și apoi ne întoarcem cu două mașini înapoi la bunica

cu portbagajele pline cu lucruri, ah!, și câte sunt de cumpărat

o să avem și noi ce ne trebuie

strictul-necesar

și trebuie și o remorcă, zice tata, să aducem frigider și televizor, plasmă să fie

 

S-a lăsat noaptea peste orașul nou-nouț

tatăl parchează mașina în curtea interioară

mama ia în brațe fetița aproape adormită și urcă scările

tatăl scoate toate bagajele din mașină

închide mașina și își trece palmele ca o  mângâiere peste suprafața metalică a mașinii

metalul e cald

și tatăl atinge cu tandrețea cu care ar mângâia un animal credincios

se încarcă cu toate bagajele ca un hamal în port și urcă scările

până sus în mansarda

fetița e încă trează

inspectează apartamentul

în bucătărie deschide frigiderul care e plin și strigă: avem și noi un frigider plin

fetița râde și bate din palme

frigiderul e pomul de iarnă împodobit cu de toate

 

Au trecut atâtea luni în orașul nou-nouț

din banca ei de școală

fetița se uită la Doamna învățătoare care îi spune ceva în limba germană

o frază întreagă

inima îi pompează tot sângele dintr-o dată și parcă nu mai aude nimic

doar cuvinte amestecate înfundate de parcă Doamna ar vorbi într-un tub lung lung

fetița se ridică în picioare

îi transpira mâinile

toți copiii se uită la ea și ea ar vrea să plângă și să fugă la bunica

dar îl aude pe tata care spune: noi nu ne dăm bătuți! Cucerim Necunoscutul!

Doamna e deja lângă ea

fetița așteaptă palma

dar Doamna îi mângâie părul și îi vorbește ca bunica

 

Seara stau toți trei în mansardă și vorbesc pe skype cu bunica

fetița mângâie pe desktop chipul bunicii

Bunica atinge și ea fetița

stau toți acolo înlănțuiți aproape lăcrimând

în bula lor virtuală de iubire

le tremură vocile

își fac de lucru prin cameră să nu cumva bunica să simtă că ei vor să plângă

fetița îi arată bunicii jucăriile noi și bunica o roagă să îi citească în limba germană

Fetița deschide cartea și toți trei stau în fața desktop-ului

Ich bin, începe fetița

și toți trei simt cum mușchii feței se încleștează

Bunica face ochii mari și aplaudă

fetița are un zâmbet amestecat încurcat

mama o mângâie

tata îi ia mânuța și o strânge tare tare de parcă ar vrea să îi dea curaj

 

noaptea

tatăl și mama stau înlănțuiți în patul lor nemțesc

tatăl spune: ah, mă sufoc aici!

mama spune: șhhh, lasă că trece

amândoi tac și privesc pe tavan umbrele nopții germane

le răsună în minte cuvintele limbii germane

mama îl mângâie pe tată

el spune: aș vrea să ne întoarcem cât mai repede acasă!

mama întreabă, plină de speranță:

când crezi ce ne vom putea întoarce?

tata răspunde: Nu știu, poate într-un an, doi…

adorm amândoi spunându-și în minte

repetând

toate cuvintele limbii germane de care au nevoie a doua zi

în fiecare zi a vieții lor acolo în orășelul nou-nouț

 

în timpul ăsta Necunoscutul se plimbă agale pe străzile orașului nou-nouț

se plimbă cu mâinile în buzunare de parcă n-are avea nicio treabă

privește pe fereastră cum fetița doarme și o vizează pe Großmutter

tatăl și mama dorm înlănțuiți în timp ce vizează Acasă

bătrânii din Căminul de bătrâni se visează iar tineri cu iubitele lor dansând vals

 

Necunoscutul hoinărește mulțumit prin oraș

zi și noapte cei trei

nou veniții în orașul nou-nouț

se gândesc la el și atâta timp cât vor locui

în micul orășel german stațiune balneoclimaterică

tatăl va lucra cu energia electrică care e un fel de balaur, tot un Necunoscut, care scoate flăcări

mama va plimba bătrâneii de la salon la sala de mese în pași de vals

fetița va sta în bancă la școală cu palmele transpirate învățând limba germană

iar seara

Necunoscutul se va simți cu cei trei ca acasă

în mica lor mansardă

 

 

 

 

 

 

 

____________________________________________

 

 

Poemul ”Autostrăzi” face parte dintr-un volum în curs de apariție.

Daniela Rațiu a publicat volumele de autor: Ciorap cu firul dus, poezie, 2005, editura Marineasa;

Ochelari de damă, roman, 2005, editura Brumar;

In Vitro, roman, 2007, editura Cartea Românească;

Măcelarul îi citea pe ruși, teatru, 2016, editura Tracus Arte.

În 2015, pe lista de finaliști ai Concursului de scenarii HBO România, cu scenariul Pauker, fiind co-autor.

A publicat în volume colective: Scriitori la poliție, povestiri, 2016, editura Polirom, Je Suis Charlie? Regândirea libertății în Europa multiculturală, eseuri, 2015, editura Adenium; Dialogul religiilor în Europa unită, 2016, editura Adenium; Istoria străzii Eugeniu de Savoya, 20010, editura Brumar; Curți interioare, 2011, editura Brumar; Poeți din Banat.Cele mai frumoase poezii, 2011, Editura Brumar.

Daniela Rațiu locuiește în Timișoara, România. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societății Culturale Ariergarda Timișoara și a Societății Timișoara. A absolvit Facultatea de Jurnalistică a Universității de Vest Timișoara și Facultatea de Drept a Universității Tibiscus Timisoara. În prezent este masterand la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara, secția de Fotografie-Video, și coordonator al școlii de televiziune UVT TV din cadrul Universității de Vest Timișoara. A lucrat ca jurnalist la Evenimentul zilei – Ediția de Vest. Publică pe site-ul lapunkt.ro și pe platforma de blogguri adevărul.ro.