Costel Stancu

 

 

 

(România)

 

 

Minciuna

 

Am dreptul de a nu scrie nimic!

Tot ce scriu va fi folosit împotriva mea.

Însă nu mă pot opri nu mă pot opri

deşi ştiu că pînă la sfîrşit cuvintele –

nemulţumite că nu le-am găsit,

pe deplin, înţelesul – se vor dovedi

martori mincinoşi.

 

Scriu fiindcă nu pot să mă mint!

Aşadar te voi minţi pe tine, cititorule,

chiar dacă tu, la rîndu-ţi, doar

o să te prefaci că mă crezi.

Uite aşa, vom supravieţui amîndoi

în cuvînt. Ca două animale de luptă

care – în loc să se sfîşie – încep să valseze.

Spre nemulţumirea publicului plătitor,

însetat de sînge.

 

 

Spectacolul

 

Gongul a sunat de trei ori, spectacolul poate începe.

Aplaudăm. Regizorul aduce pe scenă o oglindă,

o îndreaptă cu faţa înspre noi, se înclină şi pleacă.

Nici urmă de actori. Înlemnim. Ticăie un ceas nevăzut.

Sufleurul se întoarce către sală, ne face semn

că totul e pregătit. Îl privim uimiţi şi, cu toate că stăm

ţepeni şi muţi, imaginile noastre din oglindă

încep să se mişte, dîndu-ne de gol adevăratele intenţii.

Iată:

tînăra frumoasă din rîndul 3, îl aşteaptă, pe furiş,

seara, în balcon, pe tînărul chipeş din rîndul 7.

Familiile lor se urăsc de moarte, a curs mult sînge….

Domnul cu figură de drac din rîndul 2 mototoleşte

o batistă cu gîndul de a o face pierdută în iatacul

doamnei din rîndul 5. Şi va fi cît pe ce ca intriga

să fie perfectă! Pajul de la balcon o iubeşte, în taină,

pe regina din lojă, şi-ar da viaţa pentru  o privire de-a ei.

Etc, etc.

Cu timpul, oglinda se împarte în mii de segmente,

Ne regăsim în ele cu toţii. Sufleurul e copleşit,

iese din cuşcă şi dispare, la rîndu-i,

într-o imagine. Eu unde sunt? mă întreb.

Un figurant îmi duce, dintr-un act în altul, pe tavă,

capul tăiat. Am murit în numele artei,

ferice de mine! strig.  Cîţiva spectatori mă

ridiculizează din priviri. Mă strîmb la ei,

scot un pantof şi îl arunc în oglindă. Zdrang!

Cioburile se risipesc, scenele se amestecă.

Fiecare se repede să-şi culeagă de jos  bucăţica lui

de viaţă închipuită, dar aceasta îi scapă printre degete.

Final. Regizorul e fluierat. Plecăm acasă dezamăgiţi.

În urma noastră ticăie un ceas nevăzut.

Unica realitate a acestei poveşti.

 

 

A doua zi…

 

A doua zi după moartea mea,

soarele răsare în acelaşi loc. Femeile

îşi alungă, ca de obicei, pe ferestre, amanţii;

biciuindu-şi apoi trupurile cu mănunchiuri de

urzici, să le frăgezească pentru un nou păcat.

Bărbaţii continuă războaiele începute

cîndva ori pornesc altele, mai absurde.

Cerşetorii ies, iarăşi, pe pod,

lacomi precum apa ce-i oglindeşte.

Păsările scurmă, în cer, după

mărgeaua de sticlă limpede a dimineţii.

Ziua trece repede. Conştientă de propria-i

zădărnicie, nu-şi face cuib aici.

Viaţa a rămas la fel. Oare,

moartea mea să nu fi schimbat nimic?

Nu văd, dintr-odată, orbii? Nu se aud

cuvinte din gura mutului ? Nu s-au înfrăţit

filozofii cu proştii? Sămînţa cu vidul?

Şarpele cu călcîiul?  Nu se opreşte, o clipă,

timpul, să-şi contemple măreaţa-i trecere?

Mai tîrziu, pe boltă, tremură aceeaşi lună

cu sunetul ei de clapă albă

în pianul întunecat al nopţii.

Femeile îşi primesc înapoi, pe ferestre, amanţii.

Bărbaţii beau pentru victorie sau înfrîngere.

Cerşetorii adorm obosiţi. Păsările se închid

sub găoace, aşteptînd să fie ouate.

Totul, firesc. Îmi pare că nici n-am murit.

 

 

Cîntec de femeie

 

Fereşte-te de dragostea mea, îţi spun.

Alege, mai degrabă, războiul.

Acolo poţi spera la mila învingătorului.

Aici, la nimic. Priveşte:

casele tale au ajuns cuiburi de şerpi

fîntînile tale sunt gata să sece

turmele tale pasc răzleţite

albinele tale stau să roiască

femeile tale au fugit în braţele altor bărbaţi

copii tăi se ucid între ei

pentru întîietatea de a-ţi purta numele

pînă şi sclavii tăi au ridicat capul din pămînt.

Iar tu stai la picioarele mele,

cînţi din lyră şi plîngi.

– O să vină vremea cînd lămpile vor umbla

înnebunite după fluturii de noapte

ale căror aripi le-au ars cîndva, îmi spui.

Eu rîd. Fereşte-te de dragostea mea, îţi spun.

Alege, mai bine, războiul.

Acolo poţi nădăjdui la o moarte eroică.

Aici, nu. Uite:

duşmanii sunt la porţi

îţi vor arde casele

se vor înfrupta din hambarele tale

îţi vor tăvăli în picioare fagurii de miere

îţi vor spurca fîntînile

îţi vor înjunghia vitele

îţi vor necinsti fetele

îţi vor lua toţi sclavii.

Ia-ţi arcul şi întîmpină-i, luptă-te, apără ce-i al tău!

Eu nu îţi aparţin. Sînt mai mult a vîntului

care vine şi pleacă decît a unui bărbat.

Însă tu stai la picioarele mele,

cînţi din lyră şi plîngi.

– O să vină vremea cînd copacul va tînji

după trăsnetul care l-a despicat în două,

eliberîndu-i astfel, pentru totdeauna, sufletul,

îmi spui. Eu rîd. Alege războiul, dragul meu.

Acolo, între viaţă şi moarte, mai poţi găsi tihnă.

În dragostea mea, nu!

 

 

Clepsidra

 

Ea poartă în loc de inimă

un săculeţ din care curge nisip.

Eu îl adun în pumni şi, fir cu fir,

îl torn înapoi, să nu se piardă nimic.

Scurt  va fi ceasul desenat pe apă al

vieţilor noastre! Ori, dimpotrivă, prea lung!

Niciodată egal. Simt că, din clipă în clipă,

aş putea obosi şi atunci totul o să se

risipească, or să se repeadă ceilalţi cu palmele

lor hulpave să ia totul. Ea poartă

în locul inimii un săculeţ din care curge nisip.

Eu i l-am găurit eu i l-am găurit,

îmi vine să strig la orice adiere de vînt,

la orice răsuflare. Mă tîrîi în urma ei, sfios

ca raza de lumină ce atinge cornul melcului

şi se retrage grăbită în sine.

Ea mă alungă,  eu o urmez aproape

nevăzut. Am grijă ca săculeţul inimii ei

să nu rămînă niciodată gol.

 

 

Călătoria

 

prizonieri pe o corabie în largul mării

el cîntă la ghitară ea dansează

mişcările ei  ard ochii ca sarea

mateloţii rîd aplaudă se închină

la buricul femeii cum la Steaua Polară

curge romul poate şi sîngele cui îi

pasă se joacă barbut zarurile sar mai

sus decît peştii marea îşi împinge ecoul

înspre margini pînă şi cei pedepsiţi

simt lanţurile uşoare se spun

poveşti cu sirene corsari balene albe

muzica roteşte cuţite în inimă

sclipeşte dintele de aur

al vicleniei se apropie dimineaţa

pe neaşteptate dansatoarea se opreşte

simte degetele ghitaristului reci pe şira spinării

„la posturi! la posturi!” răcneşte căpitanul

 

o notă falsă a schimbat direcţia vîntului.

 

 

Regele a murit?

 

Joc şah împotriva mea, Celălalt.

Pătratele albe sînt leagăne,

pătratele negre, morminte.

Piesele au îmbrăcat haine de gală,

ceasul măsoară distanţe, nu secunde.

Uneori fac mutări pe care nici eu

nu le înţeleg, însă nu mă pot împotrivi:

mîna pare a fi mişcată de un păpuşar

nevăzut. Celălalt greşeşte şi el, chiar

îmi imită greşelile. Parcă joc şah

în oglindă! Înnebunesc îmi vine să

răstorn tabla. Pe margine,

Dumnezeu se preface chibiţ,

deşi el ştie pînă şi ce gîndeşte regele

atunci cînd regina se lasă

prea uşor capturată.

Partida continuă…continuă…

Pat! şopteşte cineva

Fericiţi schimbăm între noi

– a cîta oară?- coroanele.

Jocul e luat de la capăt.

 

 

 

 

 

 

 

 

____________________________________________

 

COSTEL STANCU – BIO

 

Născut la 02.05.1970, Vînju-Mare,  judeţul Mehedinţi.

Locuieşte în Reşiţa, judeţul Caraş-Severin.

Membru al Cenaclului Literar Semenicul din Reşiţa, începînd cu anul 1987.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara, din 2008.

 

A publicat volumele de poezie:

 

Terapia căderii în gol, Editura Hestia, Timişoara, 1995.

Dominic sau despre imitaţia umbrei, Editura Hestia, Timişoara, 1995.

Măştile solitudinii, Editura Marineasa, Timişoara, 1997.

Golurile din pîine, Editura Marineasa, Timişoara, 1998.

Fluturele cu o singură aripă, Editura Timpul, Reşiţa, 2000.

Arta imaginaţiei, antologie, Editura Vinea, Bucureşti, 2001.

Cîntarul de apă, Editura Marineasa, Timişoara, 2002.

Vînătoarea promisă, Editura Marineasa, Timişoara, 2003.

Ieşirea din peşteră, Editura Marineasa, Timişoara, 2005.

Înghiţitorul de creioane, Editura Tim, Reşiţa, 2009.

Evoluţi@ umană, epigrame,Editura Tim, Reşiţa, 2009.

 

În volume colective :

 

Oraşul cu poeţi, Editura Timpul, Reşiţa, 1994.

Casa  faunului, Editura Hestia, Timişoara, 1995.

Antologie tabăra Oraviţa, Editura Mirador, Arad, 2004.

Drumul către Piatra Scrisă, Editura Marineasa, Timişoara, 2006.

Iz  novije rumunske poezije, Editura FondEuropa, Novi Sad, 2009.

Cînd pleca odată, la război, un om…(antologie de epigrame), Editura Măiastra, Tg. Jiu, 2010.

Antologia de catrene şi epigrame editată de site-ul agonia.ro, Editura Edo, Bucureşti, 2009.

20 rEvoluţie, Editura Brumar, Timişoara, 2010.

Bijuterii din Piaţa Abundenţei, Editura Brumar, Timişoara, 2011.

Mai am un singur doors, Editura Bluementhal, Bucureşti, 2011.

Oraşul cu poeţi 2, Editura Tim, Reşiţa, 2011.

Antologia Convorbiri literare, Iaşi, 2011.

Poeţi din Banat, editura Brumar, Timişoara, 2011.

“20+1”, antologie, editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011

Articles similaires

Tags

Partager