Carmen Neamtu & Ioan Matiut

 

 

CARMEN NEAMTU

  

 

La un pahar de  vorba

 

 

cu

 

 

IOAN MATIUT,

SCRIITOR & EDITOR

 

 

Se poate spune că poezia este la …

 

 mâna femeii?

 

 

Poet ancorat în realitatea căreia i-a găsit partea profitabilă, întreprinzător de succes, actualmente burlac, generos, mare vitezoman, Ioan Matiuţ este invitatul nostru într-un interviu neconvenţional despre poet, muze, experienţe trăite, asumate, marcante.

 

Ioan Matiuţ, sunteţi de acord cu Borges: simţim poezia cum simţim prezenţa unei femei?

 

Se spune că în spatele fiecărui bărbat puternic stă o femeie. De ce ea nu ar însoţi şi fanteziile unui poet? Borges sugerează poate că poezia este apanajul exclusiv al bărbaţilor, că femeia nu are acces la profunzimile abisale ale poeziei decât ca muză. Pot să nu-l cred?

 

Aşadar, poezia şi femeia merg mână în mână?

 

Feminitatea este izvorul poeziei şi cel mai de preţ dar pentru o femeie. Atunci când şi-o pierde, nu-i mai rămâne nimic. Bărbat nu poate fi, femeie nu mai este…. Se scriu şi despre aceste făpturi texte pline de limbaj pornografic, vulgarităţi, obscenităţi. Se poate spune că poezia este la mâna femeii.

 

Si poezia cum e pentru dvs.? Ca o soţie credincioasă, ca o amantă capricioasă, ca o jună focoasă, e imposibil de satisfăcut, nu te mai saturi de ea?

 

Poezia poate fi ca o soţie credincioasă, o amantă capricioasă sau o jună nesatisfăcută. Însă acestea nu pot deveni pozie fără un poet în dotare. Cum poeţii sunt pe cale de dispariţie, grăbiţi-vă fetelor!

 

Contraziceţi clişeul cu poetul visător, fără inclinaţie spre pragmatism, aiurit, zăpăcit, în lumea lui. Sunteţi şi un prosper om de afaceri, aveţi propria editură.

 

Poetul şi omul de afaceri nu se prea întâlnesc, iar atunci când o fac, iese poezie în afaceri şi afaceri în poezie. Gestionez o duplicitate oarecum fericită în care fiecare îşi vede de treburile lui. Omul de afaceri l-am inventat din disperarea de a-mi crea independenţă şi un anumit confort. Este cronofag, posesiv şi sper să pot renunţa la el înainte să renunţe el la mine. Adică la poet.

 

Dacă v-aş spune acum: cartea mea favorită este cartea de credit!

 

V-aş răspunde: a mea este cartea funciară. Poţi sta cu picioarele pe pământul tău.

Care este cartea dvs. preferată?

 

Mi-ar fi simplu şi confortabil să nominalizez şi să comentez o anume carte. Risc un exerciţiu de sinceritate (chiar dacă sună a clişeu) şi spun că cea mai importantă carte pentru mine  este cea pe care o scriu.

 

Confirmaţi ideea că un scriitor îndrăgostit nu e niciodată în pană de inspiraţie?

 

Sentimentele sunt substanţa poeziei. De aceea poetul este un veşnic îndrăgostit de femeie, de natură, de obiecte, adică de tot ce provoacă sentimente. De fapt, cred că sunt două feluri de a scrie poezie. Confortabil, prin parazitarea unor experienţe consumate de alţi sau prin asumarea unor experienţe crude, asumându-ţi toate riscurile. De aceea poeţii autentici au destine tragice.

 

Dvs. în ce categorie vă includeţi?

 

Sper că fac parte din a doua categorie.

 

Să îndrăznesc să vă întreb cum e muza poetului Ioan Matiuţ?

 

Capricioasă şi foarte geloasă. Mai ales pe femeile din viaţa mea. Le devoră şi mă devoră. Este un amestec de etern feminin, viaţă, moarte, vid (seamănă cu vreo femeie?) care îmi populează stările şi care mi se relevă într-o infinitate de ipostaze. Mă face fericit, trist, dilematic şi nesfârşit. Câteodată reuşesc să o strig pe nume.

 

În tot acest carusel în care ne-am învârtit astăzi, populat cu muze, inspiraţie, transpiraţie creativă, ce experienţe v-au marcat, transformându-vă vizibil ca om şi ca scriitor?

 

Prima experienţă ciudată a fost că m-am născut, iar apoi la şapte zile mi s-a oprit respiraţia câteva minute, m-am învineţit şi toată lumea a zis că am murit. Dar cum aveam de făcut zile fripte multora, mi-am revenit spre uluirea celor din jur. Apoi, pe la 12 ani, la cantonul de pe malul Crişului Negru, unde îmi petreceam vacanţele, într-o noapte am speriat o vacă. Care m-a lovit cu copitele în cap. Am stat leşinat mult timp, spre disperarea tatălui meu care mă căuta. M-am trezit într-o altfel de lume, cu vălul de pe lucruri ridicat, copleşit de stranietatea şi transparenţa ei tulburătoare. La 20 de ani am dezertat din armată, apoi de la câteva femei, însă niciodată din poezie. În urmă cu ceva ani, Dumnezeu mi-a arătat cum e să ai de-a face cu dracul, implicându-mă în exorcizarea unei fete la o mănăstire. La Paris am trăit un deja vu cu o femeie în negru pentru care m-am duelat şi am murit, pe malul Senei, pe vremea lui Dumas. Dar nu risc să stric confortul cititorului acestui interviu, plonjând cu el de gât în infinitatea tulburătoarei mele existenţe. Las acest apanaj celor care îmi citesc poezia.

 

 

 

 

 

 

________________________________

Carmen Neamţu este conferenţiar universitar la Secţia de Jurnalistică a Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi Sociale – Universitatea de Stat „Aurel Vlaicu” din Arad.

 

S-a născut la 17 noiembrie 1973 în Arad, a absolvit Facultatea de Litere, Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara (1997) şi Facultatea de Jurnalistică (1998). A obţinut titlul de doctor în 2002, cu distincţia magna cum laude.

 

 A urmat stagii de perfecţionare în domeniul jurnalismului la universităţi din Portugalia (1997), Danemarca (2000 şi 2001), Finlanda (2002), Olanda (2004), Turcia (2005), Grecia (2006), Elveţia (2007), Croaţia (2008), Anglia (2009-2010).

 

Este coautor al Manualului de Jurnalism, Ed. „Polirom”, 2009 şi autoare a cărţilor: Limbajul publicita“, Ed. „Mirador“, 2002; Stilului publicistic, Ed. „Mirador“, 2004; Limbă şi stil în presa scrisă, Ed. „Mirador“, 2007; Convorbiri cu vedere la microfon. Arta interviului. Chipuri şi moduri, Ed. „Mirador”, 2009.

 

Este redactor al revistei Uniunii Scriitorilor, „Arca”, membră a Societăţii Ziariştilor Profesionişti din România, a Asociaţiei Formatorilor din Jurnalism şi Comunicare din România şi expert – evaluator în domeniul Jurnalism-Comunicare şi relaţii publice, la Ministerul Învăţământului şi Cercetării. (ARACIS).

 

Contact: Str. M. Scaevola , Bl. S3-2, sc.B, ap.4, ARAD, Cod: 3101107, Romania

Phone: 00+4-0745.82.17.28

 

Articles similaires

Tags

Partager