Carmen-Francesca Banciu

 

null

 

 

null

 

 

null

 

 

Nãscutã la Lipova, judeţul Arad, în anul 1955, Carmen Francesca Banciu obţine Premiului Internaţional pentru Prozã Scurtã al oraşului Arnsberg în 1985. În acea perioadã, numele sãu trece pe lista scriitorilor cu „interzicere de publicare“. În 1991 se stabileşte la Berlin, unde începe sã-şi scrie textele în limba germanã. Volume: Manual de Întrebări (1984), Fenster in Flammen (1992), Filuteks Handbuch der Fragen (1995), O zi fãrã preşedinte (1998), Vaterflucht (1998), Ein Land voller Helden (2000), Berlin ist mein Paris (2002), Deborah (2005), Das Lied der traurigen Mutter (2007).
Carmen Francesca Banciu a acceptat sã ne acorde un interviu. Îi mulţumim pentru rãbdarea de care a dat dovadã şi interesul manifestat.

 

 

1. Cine este Carmen Francesca Banciu (un scurt autoportret)?
Asta da întrebare. Presupune sã ştim cine suntem. Suntem? Este cea mai grea întrebare care se poate pune cuiva. Şi eu îndrãznesc sã dau câteva posibile rãspunsuri:
Sunt o persoanã nãscutã în România, care în toţi anii care i-a trãit acolo, a spus despre sine: eu sunt. Care înţelege dimensiunea istorico-politicã ce motiveazã reintroducerea vechii ortografii, dar care refuzã sã creadã cã prin simpla schimbare a unei vocale ne puteam schimba istoria. O persoanã care de asemenea se întreabã dacã într-o Europã unitã şi într-o lume globalizatã aceastã schimbare de vocalã nu este cumva anacronicã.
Sunt o persoanã care crede în forţa nemãsuratã a celui mai fragil instrument: Cuvântul. Care crede cã echilibrul şi armonia universalã depind de dreptul dar şi de responsabilitatea fiecãruia de a se descoperi pe sine însuşi, de a se auto-exprima. De a comunica cu întregul.

 

2. Ce ne puteţi spune despre copilăria dumneavoastră. Eraţi fiicã de funţionar de partid în regimul comunist.
Lucrurile sunt mai complicate decât aceastã simplã categorisire. În familia noastrã mi s-a cerut sã fiu un exemplu pentru cei de-o vârstã cu mine. Am fost crescutã în ideea de a deveni omul nou al unei noi ere. O sarcinã inumanã pentru un copil. Idealul în care a crezut tatãl meu mi-a marcat copilãria şi m-a format într-un sens profund. În sensul de a mã strãdui sã devin un om integru, responsabil, faţã de mine însumi şi faţã de ceilalţi. Sã devin un om care este util societãţii fãrã a se dezice de sine. Un om care sã-şi apere ideile cu orice preţ.
Din pãcate metodele din familia mea de a-mi inocula aceste valori, au fost foarte apropiate de anumite metode opresive ale sistemului comunist. Conceptul de libertate, de liberã alegere nu a existat nici în societatea comunistã, nici în familia mea şi am plãtit scump tenacitatea de a-mi pãstra integritatea moralã şi hotãrârea de a respecta valorile în spiritul cãrora am fost educatã.

 

 

null

 

 

3. Când s-a produs debutul dvs literar şi ce a urmat?
Debutul absolut a fost în revista Secolul XX cu un eseu tradus din italianã. La puţin timp, în anul 1979, am publicat prima povestire în revista literarã Luceafãrul. În 1984 am publicat primul meu volum la Editura Cartea Româneascã. Un an mai târziu, în anul 1985, cariera mea literarã în România pãrea cã a luat sfârşit. Acordarea unor premii internaţionale în Germania au avut ca urmare nu numai anchete şi o acerbã supraveghere din partea organelor securitãţii şi a celor angajaţi sau cumpãraţi de securitate pentru a face acest lucru, între altele chiar colegi, ci şi interdicţia de a fi publicatã în ţarã. Abia dupã revoluţie lucrurile s-au schimbat şi între altele am devenit redactor şi membru fondator al revistei literare Contrapunct.
Invitaţia la prestigioasa bursã internaţionalã DAAD în Berlin mi-a schimbat destinul.

 

4. Ce teme abordeazã scriitoarea Carmen Francesca Banciu în opera sa?
Sunt obsedatã sã înţeleg natura umanã în diversele ei ipostaze. Cum se comportã oamenii vis-a -vis de provocãrile, de încercãrile vieţii şi istoriei. Sigur, contextul unei societãţi comuniste sau colapsul ei mã fascineazã. Spre exemplu, în romanele “Vaterflucht” şi “Cântecul unei mame triste” tematizez relaţia familialã în contextul istoric comunist. În romanul “O zi fãrã preşedinte” care se referã atât la momentul Revoluţiei, cât şi la momentul imediat urmãtor, am încercat sã înţeleg ce s-a întâmplat în acele zile, am încercat sã înţeleg ce se petrece cu indivizii şi cu societatea în urma unei implozii. Şi explozii în acelaşi timp. Criza societãţii şi criza individului. Sau redescoperirea individului dupã colapsul unei societãţi bazate pe ideea de comunitate. Mã preocupã sã exprim într-o formã artisticã ceea ce descopãr. Ceea ce învãţ. Scrisul mã ajutã sã fac un pas în afara cercului strâmt al evenimentelor pentru a nu mã lãsa complet absorbitã de ele şi a deveni rigidã, unilateralã, partinicã. Vreau sã ajung sã înţeleg viaţa în complexitatea ei şi sã am talentul de a exprima mãcar o fãrâmã din ce învãţ sau cred cã înţeleg.

 

5. În ce mod v-a influenţat viaţa regimul comunist?
Ultimii ani în România au fost extrem de dificili. Obiectiv vorbind, eu, soţul şi copiii mei am dus o viaţã de paria. De exilaţi la marginea societãţii. Pentru a nu fi obligaţi la compromisuri am acceptat aceastã poziţie. În ultimii ani înainte de cãderea comunismului am trãit în mahalaua Bucureştiului, alãturi de rromi şi de alţi proscrisi şi renegaţi, crescând o caprã, precum şi alte animale şi cultivând o grãdinã pentru a ne asigura hrana de zi cu zi. Ca orãşeni crescuţi la bloc a trebuit sã învãţãm totul din cãrţi: cum se mulge o caprã. Cum se cultivã ceapa. Biografia mea este total diferitã de cea a unei persoane de aceeaşi vârstã care a trãit în vest, ori în altã parte a lumii, sub altã constelaţie politicã. Şi, totuşi, comunismul nu a alterat fondul meu uman. Nu a creat modificãri de substanţã. Nu îmi arog nici un merit în asta. Poate datorez acest lucru valorilor care mi-au fost transmise, caracterului înnãscut, constelaţiei zodiacale. Se spune cã scorpionul este extrem de tenace şi încãpãţânat.

 

6. Consideraţi cã trecutul este mai interesant decât actualitatea?
Consider cã fiecare timp aduce noi provocãri, confruntãri, lecţii care se cer învãţate şi aspecte care se cer înţelese. În orice caz, ca femeie sunt recunoscãtoare vieţii, cã m-am nãscut în epoca modernã, cã am privilegiul de a trãi într-o ţarã în care democraţia le include şi pe femei. Nu trebuie sã uitãm cã încã nu s-a împlinit un secol, de când femeile au dreptul la vot sau la studiu. Lucrul acesta azi ne pare de la sine înţeles, dar pericolul de a pierde aceste drepturi e mai mare ca oricând. Ajunge sã ne uitãm la ceea ce s-a întâmplat în Afganistan, unde femeile au pierdut partida în societate, sau în unele foste republici sovietice din regiunea caucazianã. Religiile încearcã din nou sã segregeze, sã inoculeze omului teama de aproapele sãu, teama de naturã, de viaţã, de libertate. Primele victime sunt întotdeuna femeile şi copiii.
Nu consider cã trecutul este mai interesant decât prezentul, dar pentru a înţelege prezentul trebuie sã ne cunoaştem trecutul.

 

7. Se poate scrie ‘la fel’ în douã limbi atât de diferite? (limba românã şi limba germanã) Sau ‘aţi suferit’ anumite transformãri?
Fiecare carte nouã reprezintã în formã comprimatã experienţã noastrã anterioarã. În fiecare carte experienţa scrisului se dezvoltã sau chiar diferã. Cu atât mai mult, când este vorba de o schimbare de limbã. Schimbarea limbii produce imense îmbogãţiri şi chiar schimbãri. Ne îmbogãţeşte personalitatea, ne modificã chiar şi fizionomia. Strãbunica mea spunea cã suntem un conglomerat de mai multe personalitãţi, în funcţie de numãrul limbilor pe care le vorbim. Fiecare limbã deschide noi universuri, avem acces la infinite lumi. Este imposibil ca acest lucru sã nu ne marcheze. Ar fi o ruşine, sã trecem ca raţa prin apã. Sau mai avem o vorbã pentru asta, sã plecãm bou şi sã ne întoarcem vacã. Limba germanã nu este singura care mã influenţeazã şi care îşi lasã amprenta. Dar tema aceasta meritã o discuţie mult mai profundã.

 

8. Ce scriitori v-au influenţat şi sub ce formã?
Unul din cei mai importanţi scriitori pentru mine este o scriitoare, Virginia Woolf. Ea m-a învãţat sã vãd, sã fiu şi sã exprim în acelaşi timp. Nu îmi reuşeşte întotdeauna. Dar atunci când îmi reuşeşte, textul vibreazã, are o aurã care îl învãluie pe cititor şi îl face sã descopere uluitoarea frumuseţe a vieţii, chiar şi în cele mai cutremurãtoare momente. O fericire mai mare pentru un scriitor nu cred cã existã.

 

9. Aparţineţi şi literaturii române sau vã consideraţi doar de origine românã?
Aparţin literaturii. Ea o include şi pe cea românã. Primele mele cãrţi sunt scrise în românã şi România îşi are locul ei în continuare în fiecare din cãrţile mele.

 

10. Ce pãrere şi-a format critica româneascã despre opera dvs şi ce pãrere şi-a format cea germanã?
Pãrerea criticii germane se poate citi în nenumãrate reviste şi ziare de mare prestigiu, de la NZZ la FAZ, SZ, Die Welt şi aşa mai departe. Radioul din spaţiul german a acordat mult spaţiu literaturii mele. Critica româneascã nu îşi prea bate capul cu mine.

 

11. Ce înseamnã Berlinul pentru dvs, pe de o parte, şi ce înseamnã România, pe de altã parte?
România este un loc magic, cu tot ce ţine de asta. Negativ şi pozitiv. Acolo s-a format o mare parte din mine. Acolo s-a nãscut dorinţa de a depãşi graniţe şi limite. De a mã depãşi pe mine însãmi. Berlinul mi-a dat încrederea cã pot acest lucru. Cã pot orice mi-am propus. Cã pot sã zbor.
Consider Berlinul un oraş unic. Pentru mine el reuneşte esenţa Bucureştiului cu cea a Parisului într-un mod generos şi constructiv. O amplificã. Astãzi, Berlinul a devenit capitala creativitãţii şi libertãţii interioare. Un oraş care nu te judecã, care te lasã sã fii cum eşti şi te încurajeazã sã devii ceea ce eşti, de fapt, dintotdeauna.

 

12. Ce loc credeţi cã ocupã literature românã în cadrul literaturii universale?
Cred cã literatura românã încã nu şi-a gãsit locul meritat în cadrul literaturii universale, dar cã nu va trece mult timp pânã când lucrul acesta se va schimba. Şi nu puţin îi datorãm scriitoarei Herta Müller în privinţa aceasta.

 

13. Care au fost oamenii care v-au influenţat şi sub ce formã ?
Asta e o întrebare chiar mai complicatã decât cea despre modelul literar. Aş rezerva-o unei discuţii mai amãnunţite. Pot spune doar, cã strãbunica mea m-a influenţat profund. De la ea am învãţat cã întodeauna ai posibilitatea sã îţi alegi destinul, cã stã în putera ta sã te poţi transforma din victimã în persoanã care îşi ia viaţa în propriile mâini. Mult am învãţat de la şi prin copiii mei.

 

14. Ce planuri de viitor are scriitoarea Carmen Francesca Banciu?
Sã învãţ sã devin din ce în ce mai liberã. Şi sã gãsesc forma cea mai porivitã pentru a exprima acest lucru în scris.

 

15. Lãsând la o parte scriitoarea Carmen Francesca Banciu, ca femeie, ce pasiuni aveţi, ce vã displace?
Nu pot sã separ viaţa de scris. Tot ce fac, ce trãiesc, ce observ, ce învãţ, tot ce mã bucurã sau întristeazã îşi cautã forma literarã.
Imi place sã dansez. Este o formã de libertate, la fel ca zborul şi mi-ar plãcea sã pot sã transmit acest lucru unui personaj.
Nu îmi plac gardurile, graniţele şi sertarele. Lucrul acesta are şi partea lui negativã. Nu v-aş sfãtui sã cãutaţi ceva în sertarele mele. Numai eu pot gãsi ceva acolo. Şi asta numai pentru a scoate acel ceva la luminã . A-i reda libertatea.

 

 

 

 

 

 

——————————————————————

www.banciu.de

www.literaturport.de

www.goethe.de

www.mutterromancefebe.wordpress.com

Articles similaires

Tags

Partager