Carmen-Francesca Banciu

 

 

(Germania)

 

 

 

Măcar unul

 

Cum a fost viața noastră

toate zilele și nopțile acelea

toate certurile

 

Știi ce așteaptă alții de la tine

îți faci jocul până la capăt

minți

crezi și tu

 

Stai mereu în calea ta

paralizat ca un plug într-un ogor de bolovani

socotești, cântărești, ridici policarul

și astfel nu ai avut la nimic bucurie deplină

 

Un obraz care se schimba mereu

până devine de nerecunoscut

 

Așteaptă, nu adormi,

măcar unul să rămână de față

 

unul din doi

unul din unul.

 

 

 

Istorie

 

Înghesuiți unii în alții

viermuială  în rumoarea orașului

și după toana unei necunoscute maladii

interșanjabili

 

A fost spus și auzit a fost totul,

suntem mânati ici și colo, (depinde

dinspre ce tărâm bate vântul),

turtiți în spre toate părțile

 

Aici  cineva spune ceva,

dincolo, acel ceva, nu nimerește vreun sens

 

O viermuală de oameni și răscumpărarea

prin gestul neputinței: o mână în cealalată.

 

„șterge-ți lacrimile! aici podeaua

nu e impermeabilă.”

spune cineva,

rece și hermetic

 

Cu toate astea, târâți ne lăsăm, mai departe,

totul continuă,

presimțirea niciunei zări de lumină în lumea de afară

beznă compactă

 

”dar înăuntru?”

 

 

 

Într-un alt ritual

 

Când aruncat de valuri la mal

domol și clătinat,

puhav şi buhăit

 

(acoperit doar cu nisip şi pietricele

– capul sosi întâi, apoi întregul lest –

printre morenele de resturi

ivit aici fără vreun sens,

de parcă ar fi vrut să spună:

 

Jos, în adânc, aceleaşi lucruri se petrec,

doar într-un cu totul alt ritual,

dar că acum,

îi e, oricum, totuna),

 

Mi-am amintit de tine.

 

Încă un val

Şi încă unul

și albă, spuma mării.

 

 

 

Prezenţă

 

Eşti dintr-odată aici,

în sfârşit

aici, cu totul.

 

Televizorul în funcţiune,

ultimele pete de lumină,

fărâmiturile zilei

se înghesuie

pe masă,

deschis în faţa mea,

un poem.

 

Litere pulsatile

pe o coală de hârtie cenuşie

dincolo de graniţa acestora, nimic,

 

doar pasivitate & violenţă,

 

Afară se-aude cum rulează un tren de marfă

(mânat de nimeni către nicăieri

– o dungă-ntunecată

în zăpadă

transportă lucruri importante,

spre oameni importanţi)

 

E iarnă, „5” sub „0”,

cuvintele pot fi-aruncate-n ger

ca sarea

 

„Încă un poem pe care să putem aluneca”

mai multe

nu avem să ne spunem.

 

 

 

 
 

 


By PalmArtPress (Germany – USA)
COMING IN SPRING 2015.
Erscheinungstermin: Frühling 2015

 

 

 

 

 

____________________________________________

 

Nãscutã la Lipova, judeţul Arad, în anul 1955, Carmen Francesca Banciu obţine Premiului Internaţional pentru Prozã Scurtã al oraşului Arnsberg în 1985. În acea perioadã, numele sãu trece pe lista scriitorilor cu „interzicere de publicare“. În 1991 se stabileşte la Berlin, unde începe sã-şi scrie textele în limba germanã. Volume: Manual de Întrebări (1984), Fenster in Flammen (1992), Filuteks Handbuch der Fragen (1995), O zi fãrã preşedinte (1998), Vaterflucht (1998), Ein Land voller Helden (2000), Berlin ist mein Paris (2002), Deborah (2005), Das Lied der traurigen Mutter (2007).
Carmen Francesca Banciu a acceptat sã ne acorde un interviu. Îi mulţumim pentru rãbdarea de care a dat dovadã şi interesul manifestat.

 

www.banciu.de

www.literaturport.de

www.goethe.de

www.mutterromancefebe.wordpress.com

 

Articles similaires

Tags

Partager