Andra Rotaru

 

 

(România)

 

 

 

noaptea, lemuri și oameni alunecă unii spre alții

 

corpurile tinere se furișează

pe lângă corpurile bătrâne.

mirosul laptelui se transformă în miros aspru,

de vin.

prosimienii adulmecă. mușcă încheieturile mâinilor.

mușcă brațele care i-au purtat atâta drum.

 

 

 

corpurile atârnă. burți uriașe despicate,

 

de o parte și de alta a drumului.

stârvurile care se odihnesc.

seamănă, de la distanță, cu grămezi de mere putrede.

de partea cealaltă a drumului, stârvurile proaspete.

seamănă cu merele roșii, cărnoase, vii.

un lichid alb trece prin ele.

gurile de abia întrezărite au rămas deschise.

formele lor rotunde.

 

o apă le țâșnește din nări, inundă carnea uscată.

 

 

 

Nou

 

eşti crud,

într-o casă frumoasă, după mult timp.

de abia s-a terminat umplerea obiectelor goale

cu cele pline,

abia de s-au îndepărtat muchiile vechi.

într-o curăţenie deplină, râsul lor încet,

mersul pe vârfuri.

la fiecare dintre paşii mei îşi ridică capetele.

se întind pe pieptul meu când inima se îndreaptă

precum un bătrân într-un deşert.

acolo stăm împreună când

soarele amiezii străluceşte cel mai tare.

cu boturile calde, cer voie să-mi schimbe aerul.

 

le răsuflu în dreptul nărilor, iar ele poartă boarea.

aici se termină întinderile aride.

 

într-o casă frumoasă în care nu am timp

să cutreier. nici să aştept, să-mi pun mâna

pe creştetul vostru,

să vă simt textura moale a blănii.

am timp doar să trec, să închid uşile noi,

să stropesc vechile muchii uscate

cu fructe strivite în pumni, ca şi cum

pofta iscată de corpuri fragede

nu mai există

 

 

 

Tăcere

 

s-a desprins din locul cel mai rău și a înaintat.

spre orele amiezii distanța dintre membre și cer

e atât de îngustă

încât ochii se umplu de miez de pâine proaspătă.

ăsta nu e somn,

în depărtare zbiară o fiară; până la ea,

o lumină străpunge desișul milă după milă.

 

*

 

își legase o pânză peste gâtlej să nu se mai audă,

urmărind gesturile femelelor

și puilor legănați la piept.

când bătea vântul, membrana se desprindea de la gât

– ei se auzeau înzecit

din pieile lor tăbăcite –

se așeza pe vine și aștepta,

răsucind în palme alveolele moi,

până cedau.

sudura dintre ele părea roasă în acele clipe

în care,

el mâna

primele ființe

spre tăcere.

 

 

* poeme din volumul Lemur, de Andra Rotaru, editura Cartea Românească, 2012

 

 

 

 

 

 

 

 

____________________________________________

 

Andra Rotaru (1980, București, România). Intersecția dintre arte a fost dintotdeauna o preocupare majoră a sa, și a inițiat colaborări crossmedia – poezie și coregrafie (performanceul de dans Lemur, prezentat de coregraful Robert Tyree în America și în Europa), poezie & ficțiune & video (documentarul All Together, realizat în perioada rezidenței The International Writing Program, 2014, la Universitatea din Iowa), fotografie (Photo-letter pairing, care a implicat comunitatea din Iowa și scriitorii IWP). A susținut lecturi, panel-uri și prezentări în New York (NY), Chicago (IL), Portland (OR), Iowa (IA), Dubuque (IA), Cedar Rapids (IA), Mexico City (Mexico), Puebla (Mexico) și în Europa, iar poemele ei au apărut în traducere în diverse limbi. Cărți publicate: Într-un pat, sub cearșaful alb (2005, 2015);  En una cama bajo la sábana blanca (traducerea volumului de debut în spaniolă, 2008); Ținuturile sudului (2010); Lemur (2012). Lemur a fost distins cu premiul „Tânărul poet al anului”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2013). În această toamnă, volumul Lemur va apărea în America, la editura Action Books.